Peștera Urșilor, sau uimitoarea lume subpământeană din Apuseni

În munții Apuseni, la o altitudine de aproape 500 de metri, se află un obiectiv turistic pe care orice român dornic să se delecteze cu frumusețile patriei ar trebui să-l viziteze. Formațiunea carstică se află în Bihor, pe raza comunei Pietroasa. Cavernamentul a fost descoperit după o explozie, în urma unor activități de extracție a marmurei, într-o zonă aflată nu departe de frumosul sat Chișcău. Traian Curta este minerul care a făcut descoperirea care ulterior avea sa devina unul din cele mai importante obiective turistice din România, fiind vizitată de numeroși turiști români și străini. Numele de „chișcău”, poate veni de la „chișcă”, ca și „caltaboș făcut din stomacul sau din intestinele porcului, umplute cu carne tocată și cu păsat (sau orez)”. Adverbial, poate avea sens de „plin, îndesat până la refuz”, ca și „tobă, cârnat, dens, îndesat”.

Acest nume îl poartă și un săculeț lung umplut cu nisip, cu care poți să bați pe cineva fără să-i rămână vânătăi. Dovedindu-se importanța simbolică a acestui nume (Geții de Aur primordiali  și Vechea Biserică Valaho – Egipteană) avem în România nume de localități precum  Chișcău, Chișcani, Chișcăreni. Mai se folosește expresia „Chișcă-babă”, sauPișcă Babă” („Care pișcă, ustură și doare” – Nașterea din Nou), sau „Ba-Bană”, ca o „Babă Barosană” (baros – ca ciocan mare), Baba Mare, Bătrâna (ca și Muntele din Bucegi), Sfatul Babelor Barosane (Băbătâile; Baba Gaya; Baba Caia, Baba Cloanța (Știrba), Baba – Huța (Ana – Hâța), Ba – dochia (Baba Dochia), Ba – hârca (Baba Hârca) din Bucegi. De aceea porcul este singurul animal (omnivor, ca și omul) căruia îi facem pomană, iar ritualul sacrificării lui (Ignatul, timpul lui Agni-Inga (zeul) – T; de unde localitatea Agnita) are asemănări cu venirea cataclismului cosmic și urmării acestuia (spargerea formelor). Prin localitățile din vecinătate se vorbește (sau cel puțin se mai vorbea încă prin 2008) că, după descoperire, această peșteră ar fi avut și… dușmani. Unii puternici! Că au existat persoane influente ce doreau, nici mai mult nici mai puțin, decât nimicirea sa, prin utilizarea dinamitei. Motivele? Financiare!

O eventuală punere în valoare a formațiunii carstice deranja anumite persoane care elaboraseră niște „proiecte de dezvoltare”. Dacă așa au stat lucrurile, n-ar fi fost întâia oară (nici ultima) când, de dragul „exploatării resurselor”, s-a dorit să fie rase de pe suprafața pământului (aici, din subsolul său) obiective de interes major. Sau chiar de importanță mondială! Este vorba despre Peștera Urșilor, decoperită întâmplător în anii ′70, o peșteră lungă de circa un kilometru și jumătate. Din fericire, oamenii de știință și alți oameni de bine și-au unit forțele și au reușit să atragă de partea lor autoritățile centrale ale timpului, așa că urzeala locală, aducătoare de dezastru, nu s-a mai materializat, iar noi putem admira astăzi Peștera Urșilor în toată splendoarea sa! În Peștera Urșilor, natura și-a asumat rolul unui sculptor dibaci și răbdător care, de-a lungul unor sute și mii de ani, a dat calcarului forme pe care vizitatorii le interpretează în fel și chip. Accesul publicului în peșteră a fost permis, pentru publicul larg, în urmă cu 36 de ani. Scheletele de urs, de la care peștera și-a primit numele, aparțin unei specii ce nu mai viețuiește astăzi – Ursus Spelaeus. Faptul că peștera a fost atâta vreme inaccesibilă oamenilor a făcut posibilă păstrarea acelor valoroase fosile. Specia de urs ale cărei rămășițe au fost găsite în acest sistem carstic viețuia pe acele meleaguri în urmă cu zeci de mii de ani. Viața unuia dintre exemplarele de urs ale căror oase au fost descoperite acolo s-a desfășurat cu circa o sută de milenii în urmă. A fost propusă ipoteza că, de fapt, aici s-ar fi aflat un soi de cimitir al urșilor. Simțindu-și sfârșitul aproape, giganticele urside se retrăgeau în adâncurile tenebroase și răcoroase ale peșterii, pentru a-și da duhul în liniște. Sau, mai există variant ca, urșii aflați la adăpost în cavernament au fost blocați aici de o prăbușire de stânci și pământ ce a închis gura de acces a peșterii, în urma unui posibil cutremur. Exemplarele surprinse aici de alunecarea de teren aveau să moară de foame, în scurt timp.

Astăzi, un schelet de urs aflat încă în conexiune anatomică, se află într-o galerie protejată. Este unul din cele șase asemenea schelete descoperite până acum în lume. Pentru turiști a fost reconstituit un asemenea exemplar spectaculos în galeria vizitabilă. După oasele rămase și prezente de-a lungul tuturor galeriilor, ne putem da seama că urșii de cavernă trebuie să fi avut un aspect impresionant, atunci când se ridicau și stăteau în poziție bipedă. Adoptând această postură, un Ursus Spelaeus era, pare-se, înalt cât un autobuz. O așa namilă putea ajunge la greutatea unei mașini mici. După desoperirea făcută în anul 1975, peștera a fost atent cercetată, iar o parte a fost amenajată. Cu toate că amenajarea s-a încheiat încă din anul 1978, Peștera Urșilor a intrat în circuitul turistic abia în data de 14 iulie 1980, dată la care a fost inaugurată oficial. Istoria mai îndepărtată ne spune că aceasta peșteră a fost locuită, până în urmă cu cca 17.000 ani de Ursus spelaeus, specie acum dispărută de pe pământ. Peștera Urșilor este structurată pe 3 galerii vizitabile și o „Rezervație Științifică”. Cele trei galerii: Galeria Oaselor, Galeria „Emil Racoviță” și Galeria Lumânărilor pot fi vizitate în mod organizat, cu ghid. Prima dintre acestea, Galeria Oaselor, este secțiunea din peșteră care se află la intrare, fiind astfel denumită datorită nomeroaselor oase ale urșilor de cavernă, găsite în acest loc.

Vizitatorii peșterii au posibilitatea să vadă oasele așa cum acestea au fost găsite. În Galeria Oaselor, chiar la intrare se află acel puț ce s-a creat în urma exploziei care a dus la descoperirea peșterii de către Traian Curta în 1975. Grosimea tavanului la intrarea în Peștera Urșilor, în punctul în care s-a intrat pentru prima dată, este de numai 2 metri, fiind cea mai mică grosime din toată peștera. Următoarea este Galeria „Emil Racoviță”, aceasta fiind cea mai mare galerie din porțiunea amenajată a peșterii și a fost denumită așa după numele marelui speolog și cercetător Emil Racoviță, de al cărui nume se leagă mai multe descoperiri importante, dar și crearea Institutului de Speologie din București. Galeria conține formațiuni calcaroase spectaculoase, stalactite, stalacmite, coloane, de diferite forme și mărimi, fiind la latitudine vizitatorului cum interpretează formele pe care le vede. Astfel turiștii pot descoperi „Racheta cu motoarele pornite” care tocmai decolează, sau „Căsuța piticilor”, ca să amintim doar câteva formațiuni carstice din ceea ce există în această galerie. În „Galeria „Emil Racoviță” tavanul are grosimea cea mai mare din toată peștera, aceasta fiind ascunsă adânc în masivul calcaros. Următoarea este „Galeria Lumânărilor”, iar aceasta și-a primit numele după numeroasele stalactite care seamănă cu niște lumânări. Aceasta galerie duce spre ieșirea din peșteră, o ieșire creată în mod artificial pentru ca turiștii să ajungă într-un loc cât se poate de apropiat față de punctul de plecare. În „Galeria Lumânărilor” pot fi observate formațiuni calcaroase având forme dintre cele mai bizarre, precum: „Cap și gât de lebădă”, „Nufărul termal” și „Catedrala”.  Tot aici se află reconstituirea ultimului schelet de urs care ar fi încercat să iasă afară, dar a rămas captive în cavernamentul de piatră. La fel ca în toată peștera, fantezia și creativitatea sunt cele prin care turiștii pot interpreta diferitele formațiuni calcaroase. La ieșire există o multitudine de formațiuni care parcă s-au adunat pentru a-și lua rămas bun de la vizitatori. În cazul în care v-ați hotărât să vizitați Peștera Urșilor, în mod sigur informațiile de mai jos vă vor fi de mare folos.

În peșteră temperatura este de aproximativ +10 grade Celsius, tot timpul anului, indiferent de anotimp sau condițiile meteo. Datorită acestui fapt este util ca să aveți asupra Dvs haine mai groase. Umiditatea din peșteră este de 97 la sută. Accesul în peșteră se poate face doar în grup și alături de ghid. Intervalul de timp dintre intrarea a două grupuri nu este mai mare de 20 minute. Cu toate că obiectivele turistice din zonă pot fi „bifate” într-un timp relativ scurt, există destule motive pentru un sejur mai lung. Un motiv poate fi tocmai faptul că pentru o imagine cât mai corectă despre ceea ce reprezintă Peştera Urşilor este obligatoriu să luaţi pulsul comunităţii acestor meleaguri. Pe drumul ce duce către intrarea în peșteră puteți vizita Muzeul „Fiarelor”, aşa cum mai este cunocut „Muzeul Etnografic Horia și Aurel Flutur”. În Chișcău și împrejurimi vă puteți delecta un timp într-un mediu rustic, cu aer curat și oameni ospitalieri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*