Sistemul concentraţionar din România – Temniţele Groazei (2)

Suceava

Suceava-cetatea de scaun-ctitoria lui Petru I Muşat (1375-1391), rămâne celebră prin autoritatea de capitală a Moldovei până la 1566, vreme de aproape două secole. Suceava rămâne în istoria noastră drept marea cetate ilustră a legendarei Moldove, ridicată la apogeu prin ctitoriile celui mai mare domn pe care l-a dat sfânta ţărână vlaho-moldavă-Ştefan cel Mare. Alături de ctitoriile Voievodului creştin ortodox nebiruit şi sfânt şi-au pus pecetea o serie de Vlădici şi monahi de seamă ai Ortodoxiei noastre naţional-universale.

Dar lângă atâtea ctitorii strălucitoare s-a strecurat şi o pată neagră, zugrăvită s-au ţâşnită din purgatoriul infernului comunist-temuta închisoare.

În istoria ei seculară, Suceava ajunge de două ori capitală a Moldovei: prima oară în ani ei de glorie, iar a două oară în ani ei de infern, prin închisoarea care devine centrul de recrutare al deţinuţilor politico-religioşi în anul funest 1948.

În universul ei diabolic ne introduce mărturisirea unuia dintre cei mai torturaţi deţinuţi politico-religioşi: Dumitru Bordeianu la 40 de zile de la prima mare prigoană antireligioasă ce s-a soldat cu zecile de mii de arestaţi în noaptea de 15 Mai 1948.

Autorul nostru a fost „cazat” alături de alţi confraţi în celula 59 a penitenciarului Suceava din 25 Iunie 1948 până la 15 Ianuarie 1949, mărturisind despre condiţiile „primitoare” ale închisorii:

„Aici am suportat bătăile şi chinurile anchetei, care a durat până decembrie 1948… Am aflat că toţi cei arestaţi începând cu 15 mai 1948 şi până la data când am venit noi, cei arestaţi în iunie, au fost încarceraţi în această închisoare şi că începând cu judeţul Vaslui şi Bacău, din toate judeţele, până la frontiera de nord a Moldovei şi Bucovinei, toţi arestaţii, bărbaţi şi femei, se găseau în această închisoare… Arestaţii din sudul Moldovei, de la Vaslui şi Bacău, până la Milcov şi Dunăre, au fost depuşi la închisoarea din Galaţi.” (Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării. Ediţia a II-a, Ed. Scara, Bucureşti-2001, p. 29).

De cele mai multe ori ne aplecăm în fața mărturiilor marilor personalități care au trecut prin calvarul temnițelor comuniste fără a ne pleca cu pioșenie în fața marilor sacrificați ai acelor vremuri, Țăranul român. Ei au fost cei mulți arestați, deportați și obligați la dezrădăcinarea supremă : ruptura de pământul muncit din străbuni și de credința în Hristos care le susținea valorile și echilibrul existențial.

Orice lucrare filozofică nu ar putea depășii trăirea unui asemenea profund trăitor, bădia Ghiţă, așa cum ne-a lăsat-o mărturie Dumitru Bordeianu:

„Într-o bună zi, când discuţiile noastre ajunseseră la un punct mort, bădia Ghiţă, cu o voce caldă, a început să-şi depene şi el gândurile.

Voi reda din memorie cuvintele care au fost pentru mine busola ce m-a călăuzit tot timpul celor 15 ani de temniţă: „Dragi flăcăi! Sunteţi toţi oameni cu carte, mai tineri decât mine, încercaţi şi voi în luptă, dar vă rog ca pe copiii mei să ascultaţi cu atenţie şi bunăvoinţă ceea ce vreau să vă spun. Toţi suntem condamnaţi la ani grei de închisoare şi fiecare am lăsat afară o lume care a fost lumea noastră şi pe care nu o putem nesocoti. Unii am avut o profesiune, iar voi, cei mai tineri, eraţi în curs să o realizaţi. Toţi ne-am angajat cinstit, slujind un ideal şi o cauză pe care noi am considerat-o dreaptă. Nici eu, nici voi, cred că nu aţi făcut rău nimănui. Am fost anchetaţi, torturaţi, judecaţi şi condamnaţi după cum ştiţi, dar vă rog din toată inima să-mi daţi ascultare. Pentru un deţinut politic, condamnarea e ceva ce poate sau nu să se împlinească. Deci noi s-ar putea să executăm toată condamnarea pe care o avem sau poate nu. Ceea ce e mai grav însă e că s-ar putea să facem şi ceva în plus, peste ceea ce am fost condamnaţi. Să fim condamnaţi din nou şi poate să şi murim în închisoare. Timpul nostru în închisoare nu este hotărât definitiv. Venim dintr-o lume pe care ura omenească ne-a luat-o, poate, pentru totdeauna, şi intrăm în alta care e aceasta. Aceasta şi numai aceasta este de acum înainte lumea noastră. Pentru noi nu există altă lume decât aceea în care suntem şi trăim aici. Or, pentru a putea trăi în această lume dragii mei, trebuie să ştiţi că numai cel ce va avea inimă bună va putea rezista şi înţelege ceea ce ne va oferi necunoscutul în care am intrat. 

Aceia dintre voi care vor putea înţelege ce înseamnă inima bună pentru om, nu vor uita niciodată ceea ce am discutat în această zi. Ca încheiere, vă spun: ca să poţi răzbi şi să fii mulţumit şi împăcat în viaţă cu tine şi cu cei din jurul tău, trebuie să ai inimă bună. Voi faceţi cum credeţi şi cum vă este inima.” L-am înţeles pe acest înţelept şi i-am urmat povaţa, toată viaţa mea.” (Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării. Ed. Scara, Bucureşti-2001, p. 78-79)

În penitenciarul Suceava, cine intra ca deţinut politic, ori ca persecutat religios, avea să vadă adevărata hidoşenie a comunismului marxist-leninist-umanitarist.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*