Putem spune că am avut parte după 1990 numai de președinți penali! Infractori!

– Domnule profesor ION COJA, cum comentați evenimentele din societatea românească, din viața noastră publică?

– Nu știu dacă sunt suficient de bine informat ca să înțeleg ce se întâmplă. Simplificând lucrurile, avem de-a face cu un conflict se pare ireconciliabil între Johanis și Dragnea. Un conflict pe bune, nu trucat, cum au mai fost atâtea. Fiecare îl acuză pe celălalt că este penal, că a încălcat legea. Dacă pui pe două coloane acuzațiile ce i se aduc fiecăruia dintre cei doi, nu e greu să constați că acuzațiile aduse lui Johanis sunt mult mai „consistente” decât cele aduse lui Dragnea. Abuzurile lui Johannis, din postura de primar al Sibiului sunt infinit mai mari, mai substanțiale, decât cele care i se reproșează lui Dragnea. Cred că lucrurile sunt evidente, iar cine nu ține seama de această deosebire nu merită să participe la vreo discuție pe acest subiect!

– Și totuși, mii ce oameni participă la această discuție de partea lui Johannis, îl susțin!

– Cei care protestează împotriva modificărilor aduse legilor penale sunt supărați că aceste modificări au adresa personalizată. Redefinirea abuzului în serviciu este chiar comică, înainte de a fi absurdă. Dar tot absurdă a fost și condamnarea lui Dragnea pentru abuz în serviciu. Partidul aflat la guvernare a făcut mereu asemenea abuzuri care au fost mereu trecute cu vederea. Dragnea nu a tras niciun profit de pe urma „abuzului”, iar statul nu a avut de suferit nici un prejudiciu. De asemenea, condamnarea lui Dragnea pentru cele petrecute la referendum este un abuz al justiției. Mult mai imorale și chiar penal a fost îndemnul lansat de Băsescu ca lumea să nu se prezinte la vot. În absolut judecând lucrurile, Băsescu este mai vinovat decât Dragnea față de mecanismul democrației care se bazează pe dreptul la vot! Cum bine se știe, sunt țări în care exercitarea dreptului la vot este considerată o obligație! Și nu greșesc cu nimica cei care au stabilit această regulă: prezența obligatorie la vot!

În schimb, abuzurile lui Johannis, chiar dacă nu au fost toate cercetate de organele îndrituite, sunt mult mai mari, mai imorale, mai „penale”. Vă aduc aminte ilegalitățile săvârșite la adopțiile de copii manageriate de familia Johanis, în frunte cu plăvanul Klaus Werner… Bașca retrocedările ilegale, falsul în acte notariale, găinării penibile unele, altele tunuri de milioane de euro! Zeci de milioane!

– Cum comentați ideea suspendării președintelui Johanis?

– Este o idee perfect logică. Cred că am fost primul care am propus-o, încă înainte de a se încheia primul an de preșidenție al penalului Johanis! Nici acum nu-i târziu! Sigur, reacțiile străzii, care s-au dovedit a fi manipulate în mare măsură, nu trebuie neglijate. Se pare că unul din scenariile care urmăresc destabilizarea politică a României, a luat în calcul destituirea lui Johanis ca punct de plecare al unor tulburări, al unei diversiuni. Așa îmi explic și comportamentul președintelui, care nu se ferește, ci pe față se arată nepăsător față de această eventualitate. De parcă ar vrea să ne asigure că are răspuns la destituirea sa, că există scenarii care se vor pune în mișcare cu această ocazie, iar rezultatul va fi cu totul neașteptat pentru cei care ar porni procedura de destituire. S-ar putea să-i coste foarte mult, mult mai mult decât estimează ei în calculele pe care și le fac…

– Cum vedeți alegerile prezidențiale din 2019?

– Ar fi trist dacă s-ar alege din nou Johanis! Vasta operă de manipulare și de falsificare a alegerilor petrecută în 2014 nu cred că va mai putea fi repetată. E drept că nici nu s-au ivit contracandidați de valoare. Lumea votează un candidat înscris pe listă. Nu este exclus să avem pe listă candidați ca în 2014, cam toți cu probleme penale. Dar când nu am avut asemenea candidați?! Singur Emil Constantinescu nu era penal la data alegerilor! A ajuns penal după cei patru ani de preșidenție plină de păcate, de ticăloșii! Putem spune că am avut parte după 1990 numai de președinți penali! Infractori!

– Dumneavoastră nu vă gândiți să mai candidați o dată?

– De gândit nu mă oprește nimeni să mă gândesc, dar datele concrete ale problemei o rezolvă de la bun început!

– La ce vă gândiți, la vârstă?

– Au venit la mine câțiva tineri să mă chestioneze pe acest subiect: ce mă împiedică să mai candidez încă o dată? Am invocat vârsta, este un bun pretext. La care unul dintre tineri mi-a relatat o poveste bine cunoscută în Germania: Adenauer, în ultima campanie electorală, când staful său electoral îi făcea programul cu deplasările prin țară, cam multe și obositoare, a avut următoarea replică: „Măi băieți, voi uitați că eu nu mai am 85 de ani!”…. Da, vârsta n-ar fi cel mai serios impediment în ce mă privește. Sunt perfect sănătos și plin de elan quasi-tineresc!… Dar nu este suficientă voința, mai este în joc și putința!… Ai nevoie de o echipă de oameni devotați, iar aceștia au nevoie de bani, de mulți bani… În plus, sistemul de vot, de numărătoare a voturilor, nu este deloc sigur. Experiența din 2009 m-a costat prea mult. În 2009 serviciile au acționat fățiș pentru reușita atât de nemeritată a lui Băsescu, iar în 2014 l-au propulsat pe Johanis.

– Ce-i drept, nici contracandidați mai de Doamne, ajută, nu s-au aflat pe listă. Așa că alegerea făcută de servicii nu s-ar putea spune că a fost cea mai rea posibilă! Era mai bun Ponta ca președinte al României?! Era mai puțin periculos decît Johanis? Aduceți-vă aminte ce acuzații erau vehiculate pe internet la adresa lui Ponta. Nu era cazul ca Ponta să răspundă acelor acuzații măcar înainte de alegeri?! Nu cumva serviciile cunoșteau ce este adevărat din lista de acuzații grave aduse lui Ponta de oameni serioși din propriul partid?!

– M-am gândit și eu că serviciile care se ocupă și de soarta alegerilor se află în situația ingrată de a nu putea susține un candidat valabil, ci trebuie să se mulțumească cu cei de pe listă, cu oferta electorală făcută de clasa politică.

– În concluzie, ați candida din nou în 2019?

– Aș fi curios cum m-aș descurca. Am fost de mai multe ori propus, dar n-am reușit să mă înscriu în cursa propriu-zisă. În 1996, când am fost propus de PDAR, cel mai serios partid la acea dată, ne-am pomenit că existau trei profesori de la Universitatea București propuși să candideze: eu, Nicolae Manolescu și Emil Constantinescu. Situație incomodă pentru studenți. Drept care Liga Studenților din Universitate s-a gândit să se fixeze pe un singur candidat pe care să-l susțină. Și au organizat mai multe întâlniri cu profesorii candidați, supunându-i pe fiecare unui tir de întrebări lămuritoare. Apoi, ei înde ei, au discutat și au pus la vot care să le fie candidatul. Am fost mulțumit că la acest nivel de intelectualitate, al studenților de la Universitatea București, eu am fost desemnat  candidatul pe care îl vor susține!… Candidatura mea nu s-a finalizat însă, prin intrigile lui Victor Surdu – agent KGB, și Dan Voiculescu, din aripa bișnițară a Securității… Pasămite, Victor Surdu primise ordin de la ruși să-l sprijine pe Emil Constantinescu!… În concluzie, nimic nu este exclus… În anumite condiții, m-aș expune riscului cel mare: de a fi penibil, ridicul… Dar și ceva șanse de reușită ar fi probabil să apară! E ca la Loto: prima condiție pentru a câștiga este să cumperi un bilet, să participi la tragerea la sorți…

A consemnat Nikita Vantsias