Din istoria neagră: trădarea lui Decebal

Decebal reprezintă un personaj foarte important al istoriei noastre din perioada antică. Considerat a fi ultimul rege al dacilor, a domnit între anii  85-106 e.n. rămâne o figură marcantă datorită izbânzilor sale câștigate în luptele  împotriva  romanilor. După cucerirea Peninsulei Balcanice  de către romani în timpul împăratului Domițian, Statul Dac se afla în pericolul de a fi cotropit, fiindcă romanii puseseră stăpânire pe jumătate din triburile tracice din sudul Dunării. Pentru împăratul Domițian,  tracii de la nord de Dunăre, sau dacii, reprezenta un pericol pentru imperiu prin atitudinea lor sfidătoare de a nu se supune stăpânilor lumii. Mai mult decât atât, dacii făceau incursiuni de luptă împotriva așezărilor romane din Moesia. Împăratul  Domițian, deși lipsit de talent militar, se antrenează ambițios în încercarea de a cuceri Dacia. O încercare care se finalizează cu un eșec, având drept consecință încheierea unei păci rușinoase pentru romani.

Planul de cucerire a Daciei începe cu trimiterea pe rând  a trei corpuri de armată din provincia  Moesia, condusă de către trei generali Oppius Sabinus, Cornelius Fuscus și Tettius Iulianus. Dacii bine înarmați și cu vitejia în sânge reușesc să-i  înfrângă pe romani.  Generalul Oppius Sabinus moare în luptă, iar la a treia încercare de a cuceri Dacia, Tettius Iulianus obține o  victorie temporară în lupta de la TAPAE,  după care Decebal recurge la o manevră vicleană pentru a-i alunga definitiv pe romani: taie o pădure și  îmbracă toți copacii precum soldații daci.  Speriați  de o eventuală înfrângere, romanii se  hotărăsc  să încheie pace cu dacii recunoscându-le acestora statutul de aliați. În această calitate, dacii primeau ajutoare în mașini de război,  ingineri care construiau cetăți și un tribut substanțial care era plătit anual.

În urma acestor înțelegeri socotite umilitoare de către romani, împăratul Domițian își pierde tronul. După instalarea la putere a unui nou împărat roman în persoana lui Marcus Ulpius Traianus (98-117 î.e), soarta Daciei se schimbă definitiv. Noul împărat este decis să spele rușinoasa convenție făcută cu dacii  de către fostul împărat. Ambiționat de dorința de a transforma Dacia în provincie romană, Traian pornește războiul în  anul 101 cu legiunile  armate din Moesia și Illyricum trecând Dunărea pe la Bârzava. În primul război din 101-102 ,romanii întâmpinară foarte mari dificultăți în luptă. Dacii se apărau în spatele cetăților din lemn și piatră ajutați de către sarmați. Soldații romani care erau capturați sfârșeau uciși într-un mod groaznic.

Înaintarea romană  se făcea anevoios deoarece dacii făcuse un scut puternic împotriva acestora  și se  luptau cu  atâta vitejie, încât  băgaseră frica în soldații romani, drept urmare, împăratul decide ca pe timpul iernii să  retragă armata  în garnizoane. În primăvară triburile dace atacă garnizoanele romane din Dobrogea  incendiind  orașele  și ucigând mulți soldați. Împăratul Traian părăsește garnizoana din Banat și înaintează cu trupele în capitala Daciei, Sarmisegetuza. Reușind să spargă zidul cetății de apărare, romanii  îi supun pe daci. Decebal este nevoit să încheie o pace temporară cu romanii, cu condiția ca dacii să renunțe la facilitățile primite în timpul lui Domițian și impunerea mai multor garnizoane militare pe teritoriul Daciei.  Retras la Roma, Traian lăsă Dacia în grija conducătorilor aramtei din teritoriu și îi ceruse arhitectului grec Apolodor din Damasc să construiască un pod peste Dunăre care să lege definitiv Dacia de Imperiu Roman.

Pacea dintre daci și romani nu ținuse mult timp. Traian îi acuză pe daci de nerespectarea condițiilor de pace. Ca urmare a acestui pretext,  împăratul  ia decizia să recucerească Dacia pentru totdeauna. De data aceasta, romanii își schimbară traseul și intrară în capitala Daciei prin pasul Turnul Roșu.  Romanilor le-a fost facilitată intarea în marea cetate de către un apropiat al regelui Decebal care a trădat, tăinuind planul de apărare al dacilor. Deci, înfrângerea dacilor s-a datorat în mare parte actului de trădare al lui Bicilis, care, nu numai că le-a oferit romanilor marea șansă de a cuceri Sarmisegetuza într-un mod cât se poate de ușor,ci le-a dat și informații despre locul unde erau ascunse  marile comori ale dacilor. Se spune despre Bicilis că și-a plătit trădarea scump, prin faptul că cei doi copii ai lui au fost uciși,  iar lui i s-au scos ochii și a fost lăsat să trăiască într-un mare chin.

Cu siguranță războiul  daco-roman ar fi avut altă soartă dacă nu se întâmpla ca un ticălos de nobil dac să-și trădeze țara și regele. Dacii, cunoscuți ca cei mai viteji și drepți dintre traci, nu ar fi lăsat garda jos pentru a fi supuși de către dușmani cu ușurință. În toate războaiele purtate cu inamicii da cii și-au arătat necontenit iscusința și vitejia câștigând multe lupte, însă trădarea s-a dovedit a fi cea mai hotărâtoare…