Nu, nu este o campanie împotriva fake-news-ului! Este o formă persuasivă, dar și violentă ca efect în timp și modelele de aplicare pe care le-ar putea genera, al celui mai clasic boicot comercial. O altă fațadă a războiului comercial, în care nu fake-news-ul în sine, ci acuzația de fake-news devine berbece de luptă.
Este o formă de război comercial mult mai ieftină decât achiziția forțată a adversarilor de pe piață, decât risipirea de resurse pentru inserarea și menținerea unui dumping al prețurilor care să scoată concurența din „joc”. Și mai ales, este o armă care nu poate intra sub lupa variilor consilii ale concurenței. Pentru că, evitând crearea de monopoluri, de promovarea de dumping-uri, de reclame care se încalce normele concurențiale ori inserarea unor campanii de manipulare prin prețuri „psihologice” (de la virgula zecimală în preț la ofertele de tip „doi în unul”), dar și restul arsenalul „clasic” al războaielor comerciale, chemarea societății „civice” la boicoturi în numele fake-news-ului poate asigura eliminarea de pe piață a „adversarilor” fără nici o posibilitate de control real al acuzațiilor.
De altfel, forma în care s-a rostogolit această așa-zisă „campanie contra fake-newes-ului” scoate la iveală monstruozitatea pe care prea neasumata invitație la apărarea unui presupus interes rațional se poate transforma într-un adevărat cal troian.
Campania a vizat două televiziuni „latrinare”. Două oficine dezgustătoare, într-adevăr. Sordide, mizerabile, lamentabile… Dar este oare suficient pentru a accepta să închidem ochii în fața unei agresiuni la adresa libertății de exprimare, bătând din palme imitativ la inițiativa unui, deja, stereotip, iată, folosit ca armă peste ceea ce văd și înțeleg masele?
În numele fake-news-ului promovat de niște televiziuni, campania se adresează, nu demontării oricăror acțiuni de manipulare, de falsuri în media, ci solicită sponsorilor să taie veniturile televiziunilor în cauză! Or, unde mai este libertatea economică în situația în care se forțează anumite companii să treacă la cenzura economică în numele „principiilor” decise de alții?…
Realitatea este că orice campanie antifake-news devine discutabilă din momentul în care, de la lupta împotriva fenomenului (o luptă care ar trebui să vizeze educarea publicului pentru a învăța să discearnă adevărul, formarea unui public cult din punct de vedere economic, social, civic, capabil să-și ia singur deciziile, să-și facă singur alegerile, inclusiv de consumator) este centrată pe ținte reliefate.
Cine a decis că fake-news-ul este doar apanajul celor două televiziuni? Sau că acolo are forma cea mai periculoasă? Or, aruncând mortul în curtea a doi paria, alți dezinformatori și manipulatori scapă de sub reflectorul civic?
Asta în situația în care am vorbi într-adevăr de o intenție sinceră a campaniei de a elimina fake-news-urile din mass-media! Pentru că, în realitate, vizate nu sunt cele două televiziuni, ele sunt doar de mijloace de rostogolire, ci anumite firme din piață. Căci, în momentul în care acestea nu vor asculta „glasul” civic al campaniei (devenită suspect de virală în câteva zile, cu mii de semnături, ceea ce denotă că dezgustul și ura la adresa a două televiziuni poate distrage total atenția de la rațional), acțiunea se va îndrepta spre boicotarea directă a firmelor care nu au vrut să sugrume sursele economice ale televiziunilor la solicitarea semnatarilor petiției.
Și mai este un aspect care arată cat de vulnerabilă a devenit societatea… Mii de semnături în sprijinul unei campanii neasumate clar de cineva!… O inițiatoare din neant (aparent) și vehicularea numelui site-ului de petiții online (dar care este doar o „gazdă”) au fost suficiente pentru a nu-i face pe semnatarii de petiții, altminteri extrem de vigilenți când li se cer datele personale prin alte părți!, să semneze fără să-și pună măcar o întrebare. (În schimb, în petiție apar numele țintelor din spatele celor două mascote vânturate, firme extrem de active pe piață).
Atenție, dară! Pentru că, într-o astfel de mentalitate, s-ar putea ca butoanele telecomenzii să devină inutile… Iar mâine s-ar putea să ne uităm după „diversitatea” de azi de televiziuni, fie ele și lamentabile, „otevizate”, doar să avem ce să mai „butonăm”. Pentru că, mai repede ca o televiziune să devină sută la sută o sursă de fake-news, mai ușor se poate distorsiona sensul și mesajul petițiilor online ca arme ale societății civice. Arme pe care societatea le tot ascute, îndreptându-le însă în direcția greșită, spre sine…
Or, mai este doar un pas până la diseminarea în societate a fenomenului de „fake-fake-news-uri”, iar noi nu l-am înțeles complet nici măcar pe acela la care asistăm acum!…
Lasă un răspuns