Bine că individul nu a existat politic în Decembrie ’89! Că nu s-a aflat atunci la maturitatea și posibilitățile lui de lichea „intervenționistă”. Că apelul către ruși ar fi avut alt rezultat…
Astăzi, din fericire, la distanță de decenii și, deja!, mentalități de acel timp (al altor lichele, dar parcă mai cu rever), încercările lui de a da foc la țară, pentru a avea justificarea unor „intervenții”, nu mai pot trece de nivelul unor focuri de paie… Căci societatea s-a schimbat. Nu mai există nici promptitudinea intervenționistă a rușilor (nu fără a zdruncina butoiul cu pulbere al Balcanilor), nici zelul de săditori de panseluțe ai minerilor din anii ’90, în general, nu prea mai are cine și de ce să răspundă la apelurile unor lichele provocator-instigatoare… Ar mai fi membrii de partid… Doar că ei cam transformă deplasările „de intervenție” (în gândirea nucleului dur al partidului), în deplasări turistice…
Pe cine să se mai bazeze dară licheaua instigatoare în încercarea de a da foc la țară? Poate pe aparatul de… pușcărie! Ăla din care o sa facă și el parte, curând! De aceea, „iertarea” pe care și-a cerut-o licheaua de la „verișorii” lui (îndepărtați!) în ale coțcăriilor, viitori frați de celulă, pat și tatuaj de tip „pelican”, a fost de fapt o instigare fățișă. Din păcate, procurorii, supra suspectați că fac dosare la comandă la adresa liderului PSD, o suspiciune fără conținut, dar într-o formă ambalată și reproşată în mod continuu, care a și dus la starea de azi, vor evita să spună lucrurilor pe nume. Faptul că Liviu Dragnea, prin instigarea TV de tipul Brateș „Iertarea către pușcăriași”, a încercat de fapt să genereze o răzmeriță vărgată.
Nu i-a ieșit, căci nu avea cum… Pentru că Statul este încă puternic. Dar, pentru ceea ce a a încercat licheaua să pună la cale, merită, nu unul, ci o serie întreagă de dosare penale.
Dragnea a „chemat” pușcăriașii pentru că nu mai are pe cine… Rușii au altă treabă, pe mineri abia îi mai numeri pe degete, membrii de partid se rătăcesc pe aleile dintre blocurile Capitalei…
Lucrurile sunt dară de departe parte a unui scenariu eșuat. Dar asta nu reduce starea de vinovăție a făptuitorilor, fie ei și la nivel antepenal, nu „in rem” al faptei, ci al indivizilor, de conspirație împotriva ordinii constituționale. De fapt, pe Dragnea Liviu un singur lucru îl mai poate salva: provocarea unei situații speciale care să justifice introducerea unei stări speciale. Este de ajuns să privim în urmă, la declarațiile unui alt intrus în normalitatea societății noastre, celebrul „cIordache, altă întrebare!”, cel ce spunea, și nu printre rânduri, că, având votul a milioane de români, ei pot face orice și, în principiu, pot reintroduce și dictatura („dacă este nevoie”). Or, cum ar putea fi „nevoie” de ea? Prin acel „când” împuns între piunezele unei stări speciale, nu?!
De ce nu au reacționat deținuții la instigarea lichelei provocatoare… Poate pentru că, fiind aproape „colega” de al lor, nu stau să asculte ordinele unuia care nu a ajuns (încă!) nici măcar șef de celulă!
Sigur, social-democrații ar putea sări spunând că nu a fost o instigare, ci o compasiune sinceră pe care numai Liviu Dragnea o putea arăta! Și totuși, cum să îți ceri iertare, nu unuia (măcar pe nume de deținut, să fii aflat și noi cui îi este dator Liviu Dragnea ori, poate, de cine îi este frică pentru că nu a rezolvat „penalul”), ci tuturor pușcăriașilor din țară?! Cu regretul că nu a fost în stare („el”, subliniat!) să rezolve codul de procedură mai repede! Iar de aici se poate disjunge natura instigatoare a „iertării”…
Dacă social-democrații tac și nu se delimitează de provocarea șefului lor de partid, înseamnă că suntem în situația în care cei șase milioane de români, invocați de partid ca parte a aparatului PSD, și-au cerut cu toții iertare unor pușcăriași… Inclusiv în forma paradoxală în care unii dintre ei să fie chiar victime ale jafurilor comise de cei aflați în spate gratiilor…
PSD ar trebui să ne spună clar cui și-a cerut iertare Dragnea, Parchetul, la râdnul lui, trebuind dă aibă determinarea de a tranșa între starea de compasiune sau cea de instigare din miezul „apelului”… Iar lucrurile nu trebuie trenate… Pentru că licheaua instigatoare nu se va opri aici, prin acel „Până la capăt!”, corelat cu mesajele lui „CIordache”, dar și a celorlalți „paviani” politici (fără discriminare de gen!) din partid și guvern, putându-se înțelege exact intenția de a foc la țară pentru a justifica o anumită „intervenție”.
Lasă un răspuns