O sabie a lui Decebal la Vatican?…

Izvoarele unei asemenea știri importante ne conduc către povestea umanistului, istoricului și preotului sas Johannes Lebellius, unul dintre primii propagatori ai luteranismului în Trasilvania, alături de Johannes Honterus. Acesta s-a născut în cetatea Bistriței, în anul 1490 și a scris în jurul anului 1545 o istorie a orașului Tălmaciu („De oppido Thalmus”) păstrată în manuscris un timp și tipărită apoi la Sibiu de comunitatea sașilor trasilvăneni abia în anul 1779, când guvernator era Baronul Samuel von Brukenthal. În cartea sa, Lebellius afirma că cetatea Tălmaciu ar fi fost întemeiată de coloniștii evrei refugiați din Palestina, după răscoala evreilor și distrugerea templului din Ierusalim de către împăratul roman Titus, în anul 70 d.Hr. După multe peregrinări pe teritoriile din afara Imperiului Roman, purtătorii odoarelor religioase salvate din templu ar fi fost primiți de regele Decebal pe teritoriul Daciei. Regele le-ar fi permis să înființeze o cetate aproape de intrarea râului Olt în defileul Carpaților. Numele noii cetăți ar fi fost Thalmus, amintind de „Talmud”, cartea sfântă a evreilor. Nu avem prea multe informații privind rolul jucat de evrei în războaiele duse de romani împotriva dacilor. Puținele surse păstrate amintesc mai degrabă de soldați evrei care luptau în legiunile romane. Pentru că Ungaria fusese înfrântă de turci în bătălia de la Mohács, în anul 1526, Reforma religioasă s-a extins în Transilvania, sașii părăsind catolicismul și trecând la luteranism, iar ungurii trecând la calvinism.

În anul 1846, comunitatea evreilor liberi din localitatea Mănăstireni (Liberis Monastirensis Hebreorum), din apropiere de Orăștie, adresează o scrisoare în limba latină contelui maghiar József Kemény (1795 − 1855). Acesta, de formație jurist, a studiat la Academia de Drept din Cluj. A lucrat o perioada la Trezoreria din Sibiu, dar în anul 1835 demisionează și se implică în viața politică. Din 1846 se retrage din viața publică la Mânăstireni și se dedică exclusiv cercetării istoriei și a vestigiilor istorice descoperite în Transilvania. În 1846 ajunge la el o scrisoare adresată de „mai mulți israeliți din Transilvania“, cu rugămintea de-a nu le uita istoria: „În Transilvania unde istoria nu ne primește deloc suntem priviți în permanență ca străini, deși în anul 90 d.Ch , conform erei creștine, am săvârșit fapte epocale, fiind chemați de regele Decebal al geților pentru înfrângerea romanilor.“ În aceeași scrisoare se afirmă că „Sabia Regelui Deceballus” ar fi fost păstrată din generație în generație de conducătorii comunității evreiești din Transilvania, ascunsă între sulurile Thorei (între rimonim și et-hayim). Sabia dacică de tip „sica” ar fi una „normală” (fără a ieși în evidență prin ceva, ca o armă a unui mare rege), creată din fier, dar ar avea o inscripție scrisă cu alfabet grecesc: „Dekbalos Dokoioni”. Condusă de rabinul din Teiuș, delegația evreilor a continuat demersurile la Dieta Transilvaniei din Cluj, apoi la Dieta Ungariei de la Budapesta, spre a se ști adevărata istorie.

Textul scrisorii în limba latină s-ar afla în colecțiile Bibliotecii Naționale a Ungariei. Dar apoi a izbucnit revoluția maghiară de la 1848, iar minoritățile − șașii, evreii, țiganii, o mare parte a secuilor − s-au simțit mai aproape de idealurile majorității românești decât de tendințele hegemoniste și expansioniste maghiare și nu au mai continuat demersurile începute. Chiar, dimpotrivă, pentru că în apropierea orașului Seged au fost aduși 112 revoluționari români și 42 de evrei care au fost condamnați la moarte de „revoluționarii” de atunci maghiari. Întrebați de ce vor să moară pentru un rege care nu este al lor, evreii au răspuns că ei au fost primiți aici de „fratele lor din vremurile de demult”, care i-a tratat cu ospitalitate și le-a dat voie să întemeieze o cetate. Fără să se lase ispitiți de ofertele maghiare, evreii ar fi murit strigând: „Le`Hachaym Melek Dekbalos”, adică „Trăiască Regele Decebal”. Aceste informații se găsesc în „Studiile de istorie a Transilvaniei”, carte publicată de istoricul József Kemény în limbile latină și maghiară, în mai multe ediții, începând cu anul 1850. După înfrângerea revoluției maghiare, sabia lui Decebal ar fi ajuns pe anumite căi într-unul dintre Muzeele Vaticanului, acolo unde este posibil să se mai afle multe dovezi despre adevărata istorie a Geției de Aur primordiale a cărei vatră se întindea peste toată Europa, jumătate de Asia și nordul Africii și al cărei popor multietnic avea la bază semințiile salvate după ultimul mare potop planetar.

De aceea, este posibil ca marele rege Decebal să fi acceptat crearea acestei cetăți Tălmaciu de către o minoritate, așa cum i-am primit pe toți și le-am oferit „pământ și apă” de-a lungul istoriei. Astfel capătă credibilitate și teoria mea legată de Monumentul de la Adamclisi (Biserica Omului), dedicat de semințiile salvate (aflate sus, pe metereze) poporului get – be – get (reprezentat de familia getă prezentă pe acoperișul monumentului, la picioarele Marelui Zeu fără de chip), care ajutat de turmele sale de animale domestice, a salvat specia umană să treacă de perioada cataclismică planetară. Filosofia vechilor strămoși semăna întrucâtva cu cea a amerindienilor: pământul este al lui Dumnezeu, nu al oamenilor. Ei îl au doar temporar în administrare, până la venirea periodică a Stăpânului adevărat. Numai că anumite seminții acceptate pe teritoriile noastre milenare nu s-au mulțumit cu ce au primit și vor stăpânire absolută. Acestora nu le convine adevărul istoric ce, iată, iese la lumină chiar și după mii și mii de ani.

One Response to O sabie a lui Decebal la Vatican?…

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *