Toate regimurile au încercat să impună câte o tipologie formativ-punitivă de tipul „omului nou”, singura diferență constând în felul în care s-a încercat „(re)modelarea” tiparului. Cu un calapod uniformizant, cu norme unice de viețuire financiar-fiscală, mai ales dinspre omul contribuabil către omul statului hulpav.
În fapt, fiecare regim a încercat să-și creeze propriul tipar de modelare, de la normele „morale” și „etice”, la cele de viețuire, subzistență, existență. Al „fiecărui” tip de om nou pe care îl doreau. Dar toate aveau și au același schelet al subordonării prin pârghii coercitive. Căci, pentru oricare regim cu valențe despotice, „omul nou” înseamnă doar un ins, nici măcar individ, căci acesta trebuie „degroșat” de propriile norme morale, valori, judecăți de valoare, adus în starea de supunere, de umilință, închistat, ținut într-o lesă-bici. O lesă a manipulării care a permis pregătirea terenului pentru abuzurile puterii, lesă transformată într-un bici de îndrumare, încolonare, dar și de extirpare a neadaptaților din turma de inși.
Pentru crearea „omului nou” un guvern are nevoie de două direcții: asigurarea „creșterii” (non-evolutive), a „educării”, îndoctrinării, imbecilizării ființei aflate în pragul modelării mentale, a dezvoltării personalități acesteia și, mai ales, al felului de raportare față de o societate, uniformizantă, și reeducarea principalului obstacol în crearea omului nou, existența omul de tip vechi, cu mentalități tradițional sănătoase, dar dăunătoare intereselor puterii.
Experimentul nu se mai cheamă nici „Pitești”, nici „România”… Ci „Educație parentală”. Și care vizează, printr-un plan național ridicat la rang de strategie pe șapte ani, formatarea (nu formarea) ființei de mâine, aceea care, dacă nu veghem, s-ar putea numi „om nou” doar din perspectiva unei supradocilității…
Un experiment de „Educație parentală” în care modelarea elevilor ar trebui să se facă prin două etape distinctive de forfetare-formatare ale noului „pat al lui Procust”: implementarea unui alt concept de familie, unul dezgolit de esența tradițională, firească, biblică, o „familie” oprită din evoluția ei naturală, sub cerința guvernamentală a impunerii ca familia („non-familia” mai exact!) să reprezinte suma unor „idei, imagini și terminologii, creată și recreată permanent de practicile socio-culturale” (probabil, practici ano-, zoo- și pedofilo- creative!), urmată de impunerea acceptării nu doar a „diversității”, ci a „respectului pentru diversitate”. Diversitate care, de fapt, ar trebui să se caracterizeze printr-o monoviziune impusă dinspre stat spre noua celulă a societății, non-familia, printr-o diversitate sexuală ce ar trebui să devină ubicuitară, recte (!), acceptarea, îmbrățișarea promovarea, ca membri ai societății de mâine, „a comportamentului heterosexual și homosexual”, considerat „alegere validă de viață”, aflată „pe același nivel etic”, fără nici o diferență sau diferențiere.
Printr-o strategie națională (dar oare asemenea planuri cu impact social devastator nu ar trebui vizate de organismul care se ocupă cu strategiile naționale de securitate a națiunii, CSAT?), se încearcă impunerea unui experiment național de (re)educare.
Prima cerință: părinții trebuie să renunțe la mentalitățile conservatoare, căci la nivelul de doctrină guvernamentală, o direcție conservatoare, inclusiv prin respectarea legilor morale, produce efecte negative, practic fiind conturat și forcepsul necesar statului pentru asigurarea reeducării. Un stat cu adevărat paralel, care vrea să impună prin lege trimiterea părinților la cursuri de educație parentală (!) de fiecare dată când odraslele încep un nou ciclu educațional.
Or, aici găsim cea mai vizibilă dovadă a lagărului de mentalități pus oficial pe hârtie. Căci nu mai este vorba de vreun ong șorosist care să deformeze, să intoxice, să denatureze și să degradeze. Ci de instituții ale statului care, sub gogoașa unei noțiuni, „educația parentală” (o altă noțiune „de dânșii inventată”) pun pe hârtie bazele unei republici „orwelliene”…
Guvernul vrea să rescrie alegerile noastre de viață, tradiționale sau conservatoare, prin impunerea „progresismului” de tip LGBT(Pedofil), deși nu are nici un drept să facă așa ceva, stipulând că lipsa noastră de reacție (la dezbaterea publică formală) constituie acceptul spre o schimbare morală forțată, acum forțată, mâine sancționată coercitiv pentru cei ce nu se aliniază! Căci „reacționarii” de mâine vor fi combatanții „progresismului” LGBTP, zoofilismului etc..
Lasă un răspuns