Castrul roman de la Arutela

Când ajungem în drumurile noastre în dreptul Mănăstirii Cozia (cozar, cozion, cozon, denumire derivată din vechiul ritual al cozii, din Vechea Religie Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali) străbătând Drumul Naţional nr. 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, atrași de acest important obiectiv religios, istoric și turistic, foarte puţini dintre noi observă prezenţa în apropiere a unei porţi pretoriene ce indică existența aici a unui castru roman reconstituit. Este vorba despre castrul roman de la Arutela (posibilă denumire geto – dacică de la „ruta lui A” (timpul care „se termină” și „reîncepe”; ca semnificație a unui nou început, a întoarcerii la izvoare).

Situat între  localitățile Păușa și Căciulata, în județul Vâlcea, în punctul numit „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 și datând din epoca romană a anilor 137–138 d.Hr.. Datarea s-a făcut pe baza unei inscripții, descoperită în dublu exemplar în fața a două dintre porțile castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detașament de arcași sirieni (Suri Sagittari), în anul 138, din ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator și guvernator militar al Daciei Inferior. Ultima monedă, ca datare, descoperită la Arutela, a fost emisă între anii 220–223 d.Hr.. La Arutela a existat și o așezare dacică, care și-a prelungit existența sub stăpânirea romană.

Istoricul săpăturilor arheologice din zonă începe în anii 1888-1889, când Ministerul Domeniilor a făcut aici excavări pentru captarea unor izvoare termale. S-au descoperit obiecte de metal și monede romane de la Hadrian, Septimiu Sever, Iulia Doamna și Caracalla. Între anii 1890–1892, Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic fac săpături parțiale, scoțând la iveală în întregime băile romane și parțial ruinele castrului. Acesta rămâne cunoscut numai prin materialul epigrafic descoperit aici. Între anii 1897–1902, ruinele castrului Arutela au fost în parte acoperite cu prilejul construcției căii ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, în timp ce băile au dispărut în întregime.

Săpăturile au fost reluate însă abia în 1967, cele mai multe merite în cadrul descoperirilor avându-le profesorul doctor Dumitru Tudor. Pe timpul săpăturilor arheologice s-au descoperit diferite obiecte ca arme, monede, vase și inscripții, expuse astăzi la Muzeul Militar din București. După terminarea săpăturilor, castrul Arutela a devenit monument istoric trecut în custodia Comitetului județean de Cultură Vâlcea și a Muzeului de istorie din Râmnicu Vâlcea. Între anii 1982–1983, castrul a fost refăcut după proiectul arhitectului Aurel Teodorescu, întocmit pe baza documentației realizate de Cristian Vlădescu, coordonatorul cercetărilor făcute anterior de Muzeul Militar. Lucrările de construcție au fost executate de C. Panco. S-a reconstituit pentru prima dată în România poarta pretoriană (porta praetoria) cu cele două turnuri care o flanchează.

Castrul făcea parte din „drumul Oltului”, drum cu caracter rutier, dar şi militar, ce străbătea râul de-a lungul următoarelor fortificaţii: Romula-Acidava-Rusidava-Pons Aluti-Buridava-Castra Traiana-Arutela-Praetorium-Pons Vetus-Stenarum. Acest drum apărat de castre este menţionat şi în documentul medieval Tabula Peutingeriana, care arăta principalele drumuri ale Imperiului Roman. În privinţa numelui, au existat o serie de divergenţe, considerându-se fie că acesta ar veni de la toponimicul Alutus (Olt în lb. lat.), fie ar reprezenta un nume de origine autohtonă (dacic). O serie de surse, printre care şi numele localităţii, „Castra Traiana”, evidenţiază faptul că acest drum al Oltului a fost construit în timpul împăratului Traian, ca bază logistică pentru cel de-al doilea război dacic. Castrul de la Arutela se pare însă că a fost construit în timpul împăratului Hadrian, fapt dovedit printr-o inscripţie datată în anul 137, care afirmă ridicarea edificiului de către o formaţie de arcaşi sirieni. La Arutela a existat şi o aşezare dacică, care şi-a prelungit existenţa sub stăpânirea romană. Planul castrului roman se încadrează în tipicul unei tabere romane obişnuite şi nu a suferit modificări în ceea ce priveşte structura de-a lungul timpurilor. Castrul este înconjurat de ziduri, nu deosebit de înalte sau solide, romanii fiind adepţii luptelor în câmp deschis. În afara acestora se găseau şanţuri de apărare săpate în forma literei V, iar în unele cazuri în zona din faţa şanţurilor erau mai multe gropi camuflate, care aveau câte un par ascuţit în mijloc şi pe care romanii le numeau „crini” (lilia). Castrul avea formă pătrată, o mare parte din el fiind însă distrusă atât de revărsările Oltului, cât şi de apariţia, la începutul secolului al XX-lea, a unui terasament de cale ferată. Ca orice castru roman, el era orientat cu fiecare dintre laturi în dreptul unui punct cardinal. Dacă principala intrare (porta pretoria), se afla spre răsărit  – acesta fiind reconstituită în anii ’80 – , „porta decumana”, cea aflată la vest, a rămas în continuare necunoscută. La nord şi sud se aflau porţile „dextra” şi „sinistra”. Pe toată întinderea zidului de apărare se pot observa şi astăzi o serie de pinteni cu lăţimea de 1, 50 m, cu rostul de a susţine un acoperiş din bârne, de-a lungul căruia putem deduce existenţa „drumului de rond” creat pentru soldaţi, sub acesta existând încăperi de locuit, grajduri sau depozite de materiale. În centrul fortificaţiei se pot observa ruinele reşedinţei comandantului Pretorium. Aceasta era construită după modelul unei locuinţe aristrocratice romane, având adeseori un sistem de încălzire prin pardoseală (hippocaust). La 20 de metri spre răsărit de poarta pretoriană a fost descoperit drumul strategic roman din valea Oltului, lat de șase metri și pavat cu blocuri mari de piatră.

Legionarii din castrul Arutela aveau misiunea de a supraveghea, întreține și asigura circulația pe acest drum spre Transilvania. Arutela făcea parte, alături de celelalte castre din jurul Masivului Cozia, dintr-o linie de apărare pentru oprirea atacurilor dinspre zona deluroasă de la răsărit. La nord de castru se află „piscul lui Teofil”, pe platoul căruia s-a zidit un turn semicircular, cu latura dreaptă spre est, la 300 de metri înălțime față de punctul „Poiana Bivolari”. Acest turn, orientat spre Olt, avea rolul de a supraveghea intrarea în defileu, către Dacia Superior, asigurând totodată și urmărirea traficului spre Castra Traiana (Dăești). Conform constatărilor și dovezilor arheologice, în prima jumătate a secolului III, o revărsare neobișnuită a Oltului a distrus latura de vest a castrului, determinând retragerea de aici a garnizoanei romane.

Din păcate, castrul roman a fost lăsat în stare de paragină, poarta „pretoria” reconstituită atunci se află într-o stare de degradare avansată, iar informaţiile pentru turiştii care se abat prin zonă lipsesc cu desăvârşire. Puțină atenție, respect și spirit civic poate readuce la viață  un obiectiv istoric și turistic important cu o vechime de aproximativ 2000 de ani.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*