Micul tezaur descoperit în „Cavoul roman” din Galați își dezvăluie tainele

În municipiul Galați, printre blocuri și străzi asfaltate, se află un loc tainic, de puțini  cunoscut, în Cartierul Dunărea, pe strada Oţelarilor, între blocurile D14-D16. Aici se afla o placă de beton sub care a fost îngropat pentru un răstimp monumentul  cunoscut sub numele de „Cavoul Roman”, o minune de construcție funerară venită de peste timp și descoperit în anul 1974. Au fost mai multe controverse în legătură cu soarta acestui monument, construcţie declarată ca fiind de secol IV d.Hr., cu dimensiuni impresionante, pe care, la un moment dat, Muzeul de Istorie ar fi vrut să îl demonteze şi să îl mute la sediu, deşi Comisia Monumentelor Istorice a recomandat punerea sa în valoare „in situ”. Dar, de curând placa de beton care îl acoperea a fost spartă pentru a permite începerea cercetărilor arheologice preventive. Cercetările arheologice preventive la Cavoul Roman, finanţate de Primăria municipiului Galaţi şi realizate de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, acum sunt aproape de final. Monumentul funerar a fost complet scos la lumină de sub gunoaie şi pământ. Potrivit arheologului Gabriel Jugănaru, având în vedere orientarea lui, modul în care a fost decorat, dar mai ales ţinând seama de faptul că este un mormânt individual, acesta este considerat unicat în România. Reprezentanţi ai unei Universităţi din München au realizat cu acestă ocazie și o scanare 3D a tuturor zidurilor, care va sluji la găsirea celei mai bune soluţii de restaurare şi punere în valoare a monumentului.

Lucrările de cercetare arheologică sunt aproape finalizate în sensul că a fost conturat atât la interior, cât şi la exterior întregul mormânt Hypogeu, o construcţie subterană, cu două încăperi păstrate, care adăpostea, probabil, un personaj de rang înalt, cu o funcţie militară”, ne-a declarat arheologul Gabriel Jugănaru. Concret, a fost descoperită intrarea, configurată la bază de o lespede mare de calcar gălbui de Başchioi (Tulcea). „Călcând pe această lespede se intră în camera principală, ai cărei pereţi au o grosime de circa 1,50 m, şi o înălţime până la nivelul antic de călcare de 50 cm. Mai sunt încă 20 de centimetri sub nivelul antic de călcare, dar aceia reprezintă fundaţia. Camera mică are dimensiuni mai reduse, pereţii mult mai subţiri, şi noi credem că acolo a fost depus şi defunctul. În camera mare, cel puţin pe peretele de vest, s-a păstrat integral o bandă formată din două linii paralele, şi numai în două locuri, la distanţe egale, sunt două linii verticale care creează practic un chenar, în mijlocul acestora fiind patru puncte trasate cu pensula, dispuse, la rândul lor, în cruce. Deocamdată, tot decorul este în stil geometric, nu figurativ. În camera mică decorul diferă, este dispus mult mai jos, aproape de nivelul de călcare, şi constă dintr-o bandă plină, cam de zece centimetri, lucrată tot cu vopsea roşie”, ne-a explicat arheologul. Dar, având în vedere faptul că acesta a fost jefuit încă din antichitate, oare ce s-a mai descoperit aici? „În camera mare nu am găsit decât urme ale nivelului antic de călcare, care consta dintr-o bază formată din argilă roşie, peste care se află un strat dur, format din mortar în amestec de pământ galben. În partea de nord a camerei mici, în absidă, am găsit urma unui mic suport format din patru plăci de calcar de Başchioi, cu laturi egale de circa 40 de centimetri, care putea constitui baza unui altar. Iar în spatele lui, spre camera mare, sunt două urme ale unor stâlpi, tot din calcar de Başchioi, iar în stânga şi în dreapta acestor stâlpi sunt foarte multe bucăţi sfărâmate tot din această rocă. Acolo considerăm noi că putea fi amplasată acea firidă pe care era depus defunctul. În zona lui am descoperit câteva obiecte (…) de importanță excepțională”, ne-a explicat arheologul. De asemenea, s-au găsit şi câteva oseminte, dar nu în absidă, ci în dărâmăturile din jurul construcţiei. Această abundență a culorii roșii, folosită și la pictarea pereților (vopsea roșie), dar și la pavarea camerei funerare (argilă roșie), poate avea legătură cu simbolismul acestei culori care reprezintă sângele uman, cel bazat pe fier, ca metal magnetic influențabil  și supus unui anumit regim. De ce este unicat acest mormânt hipogeu? „De regulă acest tip de morminte, cel puţin în Sciţia, zona învecinată, erau orientate est-vest, şi erau familiale, în sensul că adăposteau până la câteva zeci de defuncţi. Aici avem o altă orientare, nord – nord-vest, sud – sud-est. Plecând de la orientarea mormântului, de la modul în care a fost decorat, de la faptul că a fost individual, îl considerăm unicat în România. Mormântul poate fi din a doua jumătate a secolului al III-lea sau prima jumătate a secolului al IV-lea. Analiza materialului ceramic şi a pieselor pe care noi le-am găsit va determina o datare mai exactă, poate chiar la nivel de deceniu”, a precizat arheologul Gabriel Jugănaru. Pe cât de grea a fost săpătura, ţinând cont de gunoaie şi depuneri, pe atât de dificilă va fi interpretarea ştiinţifică a descoperirilor, pentru că sunt foarte multe ipoteze şi teorii, iar specialiştii trebuie să fie cât mai obiectivi. Conform datelor, monumentul este un melanj de tipic roman (tipul de mormânt, Hypogeu), cu tipic de goţi şi de sarmaţi (după inventarul descoperit), iar toate aceste specificități trebuiesc argumentate ştiinţific.

În timpul săpăturilor și investigațiilor arheologice s-a descoperit că prezența unei ţevi peste latura de vest a zidului poate îngreuna pentru o vreme lucrările. Dar, „…deviind ţeava, s-a întâmplat un lucru foarte bun”, ne-a dezvăluit arheologul. Prin acestă intervenție de deviere a conductei, arheologii au putut să calculeze adâncimea gropii inițiale în care s-a construit cavoul, dar şi care a fost înălţimea acestei structuri. „Cum s-a făcut construcţia: de la nivelul de călcare antic, pe care l-am determinat cu ocazia mutării conductei, s-a săpat o groapă care avea amprenta configuraţiei exterioare a cavoului, şi în groapa aceasta s-au zidit pereţii şi s-a făcut bolta. Deasupra, s-a ridicat o movilă foarte mare de pământ, un tumul, care a fost distrus, în 1974, când s-a sistematizat zona. Întâmplarea a făcut ca atunci când s-a deviat traseul conductei, să nimerim în marginea gropii făcute atunci, şi cu acea ocazie am constatat cu mare bucurie că loess-ul, adică stratul natural, neumblat de om, peste care se află o depunere de negru, este mult mai sus decât ce avem noi aici. Şi putem calcula nivelul de la care s-a săpat în jos. Vom putea spune cu precizie maximă care a fost adâncimea gropii care a conţinut cavoul şi putem determina şi înălţimea structurii”, a explicat specialistul.

Echipa de arheologi, care a fost ajutată la săpături de un grup de studenţi de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, este convinsă că artefactele şi informaţiile descoperite pot constitui argumente solide pentru restaurarea şi valorificarea acestui monument. „În varianta ideală, se poate face, după părerea mea de arheolog, o construcţie care să acopere integral această structură, cu o pasarelă de pe care se poate vizualiza tot ce este aici. Am descoperit şi o serie de blocuri masive din bolta celor două încăperi, boltă care a fost construită numai din cărămizi. Toate aceste fragmente, dintre care avem şi o bucată uriaşă de peste o tonă, vor putea fi repuse, susţinute de nişte suporţi metalici, la poziţia iniţială, încât să sugereze bolta. Iar deasupra se poate face, în cadrul acestei construcţii, la scară 1/1, reconstituirea întregului cavou, dar dintr-un material foarte uşor”, spune arheologul. Până la restaurarea şi valorificarea monumentului, care este un proiect de durată, pentru care se doreşte accesarea fondurilor europene, cavoul va fi adăpostit sub un cort special, în formă de hangar, care va etanşeiza perfect toată structura. Pentru a proteja tencuiala pictată, în interiorul cortului trebuiesc montate nişte dezumidificatoare.

Cea mai spectaculoasă descoperire a cercetărilor arheologice preventive, desfăşurate de Muzeul de Istorie şi finanţate de Primăria municipiului Galaţi, o reprezintă descoperirea neașteptată a unui mic tezaur antic constituit din foiţe din aur cu însemne geometrice şi 20 de pietre semipreţioase din categoria granatelor (de culoare roșie; 20 este și numărul cunoscut ca „pol”; noi numărăm 1,2,3,…până la 10, apoi unu-spre zece, doi-spre zece, întorcându-ne de fapt către 10, până în cazul numărului 19; de aceea 20 este considerat ca „un pol”). „A trebuit să evacuăm zeci de camioane de resturi menajere, de pământ şi moloz, până să ajungem la resturile Cavoului Roman, care se află într-o stare de conservare precară. Construcţia a fost întreagă în 1974, dar a fost aproape distrusă de cei care au făcut groapa pentru fundaţia blocului”, a dezvăluit într-o conferinţă de presă arheologul Gabriel Jugănaru, şeful şantierului arheologic. În timpul excavărilor din anul 1974, inițial s-a dat de un zid de 1, 6 m, din beton foarte dur. A fost chemat prof. univ. dr. Mihalache Brudiu, arheolog la Muzeul de Istorie, care, în urma săpăturilor arheologice, a scos la iveală un cavou cu lungimea de 12 m, lăţimea de 9 m şi înălţimea de 5 m, cu pereţi rectangulari şi o nişă mortuară pe latura vestică, iar deasupra o cupolă de 80 cm. Zidurile interioare erau pictate. Mormântul a fost declarat ca aparținân unui comandant roman de origine sarmată şi datează din secolul 4. De data acesta, cea mai importantă descoperire s-a făcut în zona centrală a camerei mici:

Am reuşit să găsim într-o groapă un mic tezaur format din foiţe de aur, decorate cu diverse motive geometrice, şi 20 de pietre semipreţioase, numite almandine. Sunt nişte pietre roşu-rubiniu care se foloseau ca piese de montură la inele, broşe şi la pandantive, în antichitate. Faptul că ele au fost depuse intenţionat într-un loc ascuns dovedeşte că au avut o misiune certă: au făcut parte din bagajul din lumea de dincolo al defunctului care fusese îngropat acolo cu mari onoruri. Foiţele de aur asociate cu aceste pietre preţioase au fost găsite şi la Constanţa, într-un mormânt de copil, datat în secolul II după Hristos, lângă consulatul turc. Din secolul II până în secolul V, aceste piese de montură capătă o mare răspândire”, a dezvăluit specialistul. Pietrele semipreţioase (amaldine roșii – simbol al sângelui uman; polizate în formă de lacrimă sau picătură) vor fi analizate la Universitatea Ludwig Maximilians din München, Germania, pentru a fi determinat locul din care provin – Tirol, India sau Sri Lanka.  „Acest mic tezaur este foarte important nu numai pentru spectaculozitatea lui – arată că defunctul avea un potenţial economic important – ci ne ajută foarte mult şi în ceea ce priveşte datarea acestui mormânt. Toate aceste elemente pe care le-am descoperit în Cavoul Roman ne-au determinat să propunem o datare cuprinsă între a doua jumătate a secolului al II-lea şi a doua jumătate a secolului al III-lea după Hristos, deci în plină dezvoltare a lumii romane aici, la Dunărea de Jos. Această datare este întărită şi de cele peste 60 de cărămizi, decorate cu ştampila flotei dunărene Classis Flavia Moesica, găsite din bolta camerei mici, cărămizi realizate într-un singur lot, special pentru această construcţie. Acest mormânt este contemporan cu ceea ce se întâmpla la Barboşi, castellumul de la Barboşi, cu castrul de la Barboşi, cu necropola şi cu aşezarea civilă, deci toate făceau parte din peisajul arheologic al acestei zone”, a precizat arheologul Gabriel Jugănaru.

Arheologii au remarcat şi o serie de elemente constructive interesante ale acestui monument. Pe de o parte, dimensiunile foarte mari, pe de altă parte zidurile foarte groase. Se pare că, la un moment dat, constructorii au dublat grosimea zidurilor tocmai pentru a putea consolida structura, în vederea susţinerii bolţii. Mai mult, datorită dimensiunilor, este posibil ca elevaţia pereţilor şi bolta să fi depăşit nivelul de la care a fost săpată groapa de fundare, şi implicit nivelul de călcare antic. Peste toată construcţia a fost ridicat un tumul, o movilă distrusă în trecut, când s-a făcut nivelarea zonei pentru extinderea cartierului Dunărea. Dar, este posibil ca tumulul să nu fi fost construit spre a acoperi monumentul funerar ce depășea elevația inițială, ci, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, el să fi fost intenționat creat, ca simbol al muntelui, dealului, movilei salvatoare în caz de potop planetar, dar și ca loc din care se va ridica la un moment dat „cel crezut mort” (păpușa, fantoșa, căpățâna, etc.). Partea interioară a pereţilor acestui cavou este tencuită cu un mortar alb, pe bază de var şi nisip, toate laturile încăperilor fiind decorate în partea inferioară, deasupra nivelului de călcare, cu nişte motive pictate liniar. „În camera mare sunt nişte benzi orizontale, deasupra cărora se află nişte chenare verticale, iar în camera mică, o bandă foarte groasă, de circa zece centimetri, plină cu vopsea roşie, toate colţurile cavoului fiind marcate cu nişte benzi verticale, tot cu vopsea roşie. Este ceea ce s-a mai păstrat. Din relatările profesorului Mihalache Brudiu (arheologul care a cercetat situl la momentul descoperirii, în 1974) care a găsit pe loc bucăţi din pereţii cavoului şi din cupola acestuia, erau şi alte tipuri de decor care, din păcate, nu s-au mai păstrat. Putem propune, totuşi, o reconstituire a acestui decor” a precizat arheologul Gabriel Jugănaru. Cercetătorii au mai descoperit şi oase umane, respectiv fragmente de femur şi de bazin, care vor fi analizate de un expert în antropologie pentru a se vedea dacă aparţin aceleiaşi persoane, sexul şi caracteristicile acesteia. Potrivit expertului, monumentul este unicat prin tipologia şi prin cronologia lui.

Cavoul Roman de la Galaţi este, din câte am investigat noi până acum, cel mai timpuriu monument de acest fel, descoperit în lumea romană din zona aceasta. Pe de altă parte are şi un specific militar, pe care noi l-am dedus din piesele descoperite aici, în 1974, de profesorul Mihalache Brudiu. Nişte părţi componente – opritoare din os – ale unui arc de tip reflex, pe care romanii îl foloseau la scară largă, arc care îşi are originile în Asia Centrală, fiind adus în zonă la noi de către sarmaţi. Mai avem nişte mici catarame din argint, care se foloseau pe harnaşament. Toate ne fac să credem că mormântul a aparţinut unui comandant militar din perioada de maximă dezvoltare a zonei Barboşiului”, a mai spus arheologul. În prezent, mormântul a fost acoperit cu un cort de tip tunel, acoperit cu o prelată specială, ignifugată şi rezistentă la apă, dar trebuie realizat un dren cu un bazin de captare a apei pluviale. După ce va fi racordat la energie electrică, vor fi montate aparate pentru controlul umidităţii, în vederea conservării în condiţii optime a tencuielii pictate. Vestea bună este că raportul de cercetare arheologică preventivă, întocmit în urma săpăturilor, a primit avizul favorabil al Comisiei Naţionale de Arheologie de la Ministerul Culturii, iar Primăria poate demara procedurile pentru studiu de fezabilitate necesar în vederea punerii în valoare a Cavoului Roman.

Descoperirea din 1974 a mormântului declarat ca aparținând unui comandant roman de origine sarmată şi fiind datat în secolul IV d.Hr., a făcut senzaţie în lumea istoricilor, pentru că acest Cavou Roman şi Castrul de la Tirighina sunt singurele dovezi ale revirimentului stăpânirii romane la nordul Dunării în timpul lui Constantin cel Mare (împărat între anii 306 – 337). Fapt confirmat și de către acad. Emil Condurachi, ca a spus: „Dacă am avea în Dobrogea 100 asemenea cavouri nu ar avea importanţa pe care o are descoperirea de la Galaţi”. Atunci, construirea blocului D15 ce trebuia să se ridice pe acel amplasament a fost abandonată, între D14 şi D16 rămânând loc liber. A fost turnată o placă de beton pentru protejarea cavoului până la punerea sa în valoare. Comisia Monumentelor Istorice a hotărât ca monumentul să fie inclus în ansamblul unui Muzeu de Arheologie construit după modelul Mozaicului de la Constanţa. „Era un muzeu de arheologie în toată legea. Era un exponat in situ, pe loc, Cavoul Roman, iar în vitrine – exponate din rezervaţia arheologică”, spunea prof. Brudiu. Acest muzeu mult dorit  nu a mai fost construit niciodată. După 1990, pe platforma betonată turnată pentru protejarea Cavoului Roman chiar a fost amplasat un punct de colectare a gunoiului.

Tezaurul descoperit în prezent, în cavoul roman de la Galaţi, vechi de 1.800 de ani, schimbă actualele aprecieri ştiinţifice, potrivit cărora cavoul ar fi din secolul al IV-lea d.Hr., iar cel îngropat acolo ar fi fost un lider de origine sarmată. Arheologii sunt de părere că noile indicii arată că monumentul este dintr-o perioadă ceva mai veche, cuprinsă între a doua jumătate a secolului al II-lea şi a doua jumătate a secolului al III-lea d.Hr., adică din intervalul de plină dezvoltare a epocii romane în zonă. Mai trebuie spus că arheologii gălăţeni au scos din sit, în cele două luni de săpături, sute de obiecte foarte vechi, printre care figurează resturi de ceramică, segmente de arme şi de obiecte casnice, precum şi rămăşiţe umane. Toate aceste urmează a fi studiate amănunțit, spre a descifra secretul cavoului roman de la Galați. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*