Letnița este o comună bulgărească din regiunea Loveci („lovinci” s. f. pl. (înv.) =bani; zona Geților sudici). Aici s-a descoperit în mai 1963, accidental, un tezaur cu aplice de argint îngropate într-un cazan de bronz răsturnat cu gura în jos. În urma cercetărilor apartenenţa cronologică a tezaurului a fost fixată la mijlocul secolului IV î.Hr. (acum cca. 2.400 ani), în timpul domniei regelui odris Cotys I. Tezaurul cuprindea 23 aplice de harnașament realizate din argint, aurite parțial, făurite în perioade și ateliere diferite. Prezența lor într-o singură colecție sugerează că au aparținut unei singure persoane – un aristocrat get local. Pe aplicele de la Letnița (cuvântul are sens de „légniță, lémniță, lígniță și lícniță f., pl. e (bg. lednica, ghețărie). Sud. ca „loc foarte friguros”: în odaia asta e legniță de frig. Adv. Aici e frig legniță) apar reprezentați grifoni („grif”=măsură veche, valorând 1/16 dintr-un cot (16, ca „întâlnirea” a doi de 8, două Lumi, Două Noduri ale lui Isis (două noduri sau Nod dublu); „grif” = șchioapă („e mare de o șchioapă”, sau „cât o șchioapă”); grif=gref=greu; „grif”=mâner, toartă, (coadă, cozion – „ritualul cozii”), sau „a apuca”; „grif” („gâtul chitarei”) este și coada șeii calului, oblâncul, ciochinarul, locul unde se leagă mantaua sau armele; este simbolul Celuilalt Tărâm care ne ține legați permanent, până în ziua cataclismică a schimbării de sens a timpului (sfârșitul și noul început)), simbolul heraldic al grifonilor fiind folosit ulterior frecvent de mediul aristocratic geto-daco-trac.
De asemenea, în aceste aplice sunt reprezentări ecvestre, cu războinici în diferite perioade ale vieții și în diferite activități esențiale din cultura și tradiția traco-getică (vânătoare, război, căsătorie). Conectarea lor poate conduce la posibilitatea reprezentării de fapt a ciclului vieții unui războinic, prin evidențierea mai multor ipostaze (ca în basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” cules de Petre Ispirescu). Schimbarea tunsorii și apariția bărbii sugerează și susțin această ipoteză. Astfel putem „citi” evoluția unui Cavaler Danubian (Trac, Zamolxian), de la pașii primelor inițieri, până la misiunile primite mai apoi. Cavalerul poate reprezenta și pe Marele Zeu Războinic ce crește și vine peste noi în viitor („crește într-un an, cât alții în șapte”). Plăcuțele aplice fiind fixate pe harnașamentul calului unui mare conducător (războinic sau preot, sau ambele funcții cumulate), creând din acesta un adevărat altar iconografic aflat în mișcare (ca o catapeteazmă = perete sau paravan pictat care ascunde vederii altarul în bisericile ortodoxe; iconostas; perdea sau cortină (creată de Apollo din pielea șarpelui Piton). Catapeteazma mai este și „Tâmpla bisericii”, sau vălul care desparte partea numită „sfânta” de „sfânta sfintelor”; „acoperământ”; există și o „catapeteazmă a lumii” (care separă văzutele de nevăzute). Astfel calul conducătorului apărea în ochii celorlalți ca un adevărat Cal Troian, care ascundea oamenilor din Troia adevăratul său scop războinic. Calul este cel ce ține cu cele patru picioare pământul întins; dacă ridică picioarele în aer pământul se face sul. De aceea în unele reprezentări ale Cavalerului Danubian (Cabirii) calul calcă în picioare un om (ca „bir”, ca „danie”, ca jertfă). Tezaurul de plăcuțe ritualice a fost descoperit sub un cazan de bronz răsturnat cu gura în jos. S-a folosit acestă variantă pentru că Celălalt Tărâm va veni peste noi, așa precum s-a răsturnat și cazanul („cazanie” = carte sfântă; mustrare, învățătură, caznă), ca o mitră papală și „ne va pune capac” (se va suprapune, ne va „îmbrățișa” din afară, precum se vede imaginea sculptată pe marile statui menhir).
Apicele din tezaurul getic de la Letnița prezintă și Hierogamia sacră sau Împreunarea Zeilor (Cerul cu Pământul), iar în urma acestui act Pomul Vieții rupt de cataclysm și ținut în vasul cu apă (cu un singur RAM; căci noi – Geții de Aur primordiali – de la RAM ne tragem) apare între cei doi cu muguri și frunze, susținut și udat de zeiță sau Fecioară. O altă aplică reprezintă lupta dintre semnele contrare ale acestei lumi la ceas de cataclism cosmic: Leoaica Sarmis – Forța Vieții, aliată cu Vechea Cunoaștere – Știință a Șerpilor (Naga, Neaga, Neagu) mușcă cu „toți dinții”, în disperare, din ființa fantastică – monstruoasă a zgripțuroiului (grifonului) ce va veni peste noi. O altă aplică apare cu simbolul dual al forțelor ce influențează Pământul și Viața. Aici sunt patru ființe înaripate, din care doi vulturi ce protejează cu capul, cu pieptul și cu ghiarele Crinul Getic Împărătesc – Pom al Vieții ce se ridică către cer (semn al Nașterii din Nou, al Nașterii Imaculate), în timp ce fixează de pământ animalul – plantă sacrificat (înmelcit și cu coarne răsucite). În spatele vulturilor apar doi grifoni – zgripțuroi cu creastă și corn ce privesc în direcții opuse cu cea în care privesc vulturii. Simbolul și mesajul este cel al sensului dublu pe care îl are timpul. El s-a perpetuat mai apoi în imaginea Vulturului Bicefal, imagine neexplicitată încă de specialiști. O altă aplică are imaginea a două fiare ce se luptă pe viață și pe moarte. Una dintre acestea are coada înmelcită (strânsă, arcuită), iar cealaltă are coada șerpuită (desfăcută ca un bici). Ele sunt simbolul timpului dublu; un timp se află pe sfârșit, adică desfășurat (fiara mai mică), iar celălalt este abia la început (arcuit, stâns), adică cu noi posibilități (fiara mai mare). În partea de sus cele două fiare sunt unite (îmbrățișate) așa cum și timpul dual se leagă în zona Nodului lui Isis (imagine a Bandei lui Moebus, a fibulei getice în formă de ochelar). În tezaur mai există o tricșă getică cu sensul de la dreapta spre stânga (invers decât merge acum timpul). Timpul este „tras” înapoi de Trei Păsări Moțate (sau „Păsările cu corn” rezultate după hierogamia Mamei Gaya Vultureanca cu Cerbul Sharabha (Cerul cu Pământul)). Este celălat sens al timpului ce va veni după sfârșitul acestuia („de-a stânga tatălui”). O aplică rotundă are pe ea opt cai ce aleargă pe Roata Lumii – semn al octogonului, cerc în care ne învârtim de când ne știm (Taina Timpului; Taina Vieții în materie; Calea Lactee sau Drumul Robilor, al Boilor ce merg la tăiere (Bucraniile getice cu ghirlande de flori), legați în lanțuri de fier (ZA – fierul din sânge: ocrul antic, purpura, picturile parietale roșii din peșteri). O altă aplică reprezintă „domolirea Dragonului” (Solomonarul).
După „echipamentul” personajului ce apare aici se poate să avem deaface cu Marea Zeiță ce dirijează (arată) direcția în care va „curge” lumea (de-a dreapta). Dragonul = Călucean are creastă din dinți de ferăstrău (fier – ăst – rău), sau dinți de lup. O altă aplică reprezintă balaurul cu trei capete. Zeul (Zeița) mângâie balaurul cu mâna stângă și are în mâna dreaptă o oglindă, cu care „ne arată adevărul în față” (ne arată cealaltă lume care acum se află în nevăzut și care se comportă invers, ca în oglindă, unde dreapta devine stânga, iar soarele va răsări de la vest; egiptenii au spus că civilizația lor a trecut prin două astfel de schimbări de sens). Aici avem deaface cu un symbol trinitar care reprezintă o naștere, o moarte și o naștere din nou (reînviere; trecere prin tărâmul morților). Timpul se „scurge” în două sensuri (nu are capăt; este ca un șarpe cu două capete, asa cum sunt brățările de aur geto-dace), iar la mijloc are Nodul (Optul) lui Isis, zona „încurcată”, „răsucită”, „înodată” (timpul visului, al morții, al judecății, al spargerii formelor imperfecte și al apariției noilor forme de viață). Mai avem o palică cu reprezentarea Cerbului și Grifonului, sau „4 picioare și patru picioare” – Cerbul este îngenunchiat (pământul s-a făcut sul) și peste el grifonul și-a întins stăpânirea. Cerbul poartă pe cap podoaba Pomului Vieții ce este afectat de Grifon.
Tezaurul getic de la Letnița (Bulgaria), prin aplicele sale ne prezintă o istorie, o po-veste, o religie, o lege ancestrală ce poate duce lumea și cunoașterea mai departe. Este vorba de perceptele Vechii Biserici Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali, care au mai salvat omenirea în trecut.
Lasă un răspuns