„Bună dimineața!” (de Liliana Smerea Vacaru)

Bună dimineața razelor de soare,
Bună dimineața florilor de tei!
Bună dimineața lume trecătoare
Sub fereastra casei, pe sub ochii mei!

Bună dimineața fluture și floare,
Păsări și albine, gâze și furnici,
Fericirea dacă o întâlniți în cale,
Dați vă rog de știre că-s și eu pe-aici!

Bună dimineața ploii care cade
Răcorind pământul cald și însetat,
Bună dimineața sufletelor calde
Care cu iubire m-au înconjurat!

Bună dimineața apă curgătoare,
Bună dimineața vântule rebel,
Bună dimineața prea frumoasă zare
Ce naști curcubeul în culori pastel!

Bună dimineața suflet rătăcit,
Zdrențuit de lacrimi, mângâiat de vis,
Îți deschide poarta noul răsărit.
Frumusețea vieții e de nedescris!

Mulțumesc din suflet Tatălui ceresc
Pentru tot ce-n viață, darnic, mi-a lăsat!
Omule cu suflet, ție-ți mulțumesc!
Drumul vieții fie-ți binecuvântat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*