Peste 20 de figurine zoomorfe, vechi de circa trei milenii, au fost descoperite la Măgura Uroiului – cea în formă de cușmă dacică , una dintre cele mai vechi aşezări istorice din Transilvania, de pe Valea Mureşului. Şapte dintre aceste figurine miniaturale care redau imaginea unor specii de animale prezente în viaţa cotidiană a comunităţilor preistorice stabilite în jurul Măgurii Uroiului au fost expuse de curând la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Ele pot fi admirate în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Potrivit arheologilor, plastica zoomorfă din situl arheologic menţionat este similară cu canoanele care existau în epoca fierului (cca. 1100-700 î.Hr.), în centrul şi sud-estul Europei. Idolii din lut au forma unor cai şi tauri În realizarea lor au fost sugerate elemente anatomice distinctive, cum sunt coarnele, coada sau coama animalului, iar un element comun pentru plastica preistorică de la Măgura Uroiului a fost modelarea picioarelor animalelor asemenea unor conuri alungite.
„Un aspect pe care dorim să-l semnalăm, în contextul expunerii celor şapte figurine zoomorfe, este în legătură cu semnificaţiile pe care le puteau avea în preistorie astfel de obiecte miniaturale, care întruchipează în lut imaginea unor specii de animale precum calul sau taurul. Interpretările şi răspunsurile oferite de arheologie, privind prezenţa unor astfel de figurine în siturile preistorice, au avut în vedere, cel mai frecvent, latura spirituală, pieselor fiindu-le atribuit rolul de idoli sau de amulete. O altă ipoteză subliniază latura economică, plastica zoomorfă redând o parte din speciile de animale crescute şi consumate în interiorul comunităţilor preistorice. În contextul schiţării doar a unor elemente anatomice pe figurinele zoomorfe preistorice, mai recent se consideră că rolul figurinelor a fost acela de jucării, făcând parte din jocul copiilor de acum aproape trei milenii”, au informat arheologii dr. Ioan Alexandru Bărbat şi dr. Antoniu Tudor Marc, în materialul de prezentare a pieselor. Măgura Uroiului este un sit arheologic cunoscut şi prin toponimele Măgura, Dealul Uroiului sau Muntele de Aur (în limba maghiară Arany Hegy). Acesta se găseşte în sud-vestul Transilvaniei, fiind amplasat în aria administrativă a judeţului Hunedoara, pe teritoriul comunei Rapoltu Mare, sat Rapoltu Mare, şi pe raza localităţii Uroi, oraş Simeria. Faţă de cursul Mureşului şi de drumul judeţean actual, DJ 107A, Uroi – Geoagiu, Măgura Uroiului se află poziţionată la nord. Baza Măgurii este mărginită la sud de malul drept al râului menţionat, în dreptul confluenţei cu Streiul. Prin dispunerea geografică, Dealul Uroiului poate fi încadrat în categoria ultimelor formaţiuni muntoase ale Apusenilor Sudici, legându-se de aceştia din urmă prin şaua Alistrei, fiind asemenea unui „ic” în valea Mureşului. Din punct de vedere al cercetării istorice, cele mai importante informații cu caracter arheologic referitoare la Măgura Uroiului au fost cuprinse de către arheologul Gábor Téglás într-un repertoriu arheologic de la finalul secolului al XIX-lea, unde ne sunt oferite o serie de informații despre descoperirile preistorice, antice şi medievale din Dealul Uroiului. Mult mai târziu, în 1942, un alt arheolog transilvănean, Márton Roska, reia într-un repertoriu arheologic al Ardealului și problema descoperirilor arheologice de la Măgura Uroiului. După anul 2000, Măgura Uroiului intră în atenția arheologilor Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, în situl arheologic amintit fiind întreprinse cercetări arheologice sistematice. Rezultatele pe care le avem în momentul de față ne atestă o locuire aproape neîntreruptă a teraselor naturale sau amenajate antropic ale Dealului Uroiului, lucru dovedit prin structurile arheologice cercetate (sisteme defensive cu șanț și val, locuințe de tip adâncit sau de suprafață, gropi rituale și de tip menajer etc.) ori prin artefactele descoperite (forme ceramice întregi sau întregibile, unelte din piatră obținute prin cioplirea și șlefuirea pietrei, obiecte din os și corn, dar și o serie de unelte și podoabe din bronz la care se adaugă figurine antropomorfe și zoomorfe).
Sub aspect cronologic, perioadele istorice atestate pe diferite terase ale Măgurii Uroiului cuprind aproape toate etapele preistoriei, din paleolitic şi până la finalul primei epoci a fierului, fiind prezente culturi arheologice precum Starčevo-Criş, Bodrogkeresztúr III, Coţofeni, Wietenberg, Gáva, Gornea-Kalakača, Basarabi sau grupuri culturale ale bronzului timpuriu cum ar fi Gornea-Orleşti. Antichitatea este foarte bine reprezentată prin urmele de locuire La Tène (pe terasa a III-a), dar şi prin cariera romană, a cărei urme sunt încă vizibile la suprafaţă. Perioada postromană conţine locuiri dispuse mai cu seamă la baza Măgurii, aproape de lunca Mureşului. Evului mediu îi poate fi atribuită o fortificaţie, aflată în partea de răsărit a localităţii Uroi, la poalele coşului vulcanic, similar fiind amplasată şi ruinele unei curţi nobiliare de la începuturile epocii moderne. O categorie importantă de artefacte, întâlnită aproape în toate tipurile de complexe arheologice cercetate din perioada de final a epocii bronzului și din prima epocă a fierului (cca. 1100-700 î.Hr.), respectiv în cele specifice culturilor Gáva, Gornea-Kalakača și Basarabi, este alcătuită din figurinele miniaturale care redau imaginea unor specii de animale prezente în viața cotidiană a comunităților preistorice. Majoritatea acestor piese arheologice au fost modelate din lut, uneori atent decantat, suprafața obiectelor ceramice fiind bine lustruită. Arderea figurinelor, mai mult sau mai puțin uniformă, a imprimat diferite nuanțe cromatice, piesele prezentând culoarea cărămizie, gălbuie, brună, cenușiu închisă sau neagră. Din cele peste 20 de artefacte descoperite în timpul cercetărilor de la Măgura Uroiului, aparținând reprezentărilor animaliere, în vitrina de față au fost expuse șapte piese, cinci dintre acestea având caracteristici specifice taurinelor, iar două fiind apropiate de specia cabalinelor.
Prin aceste figurine zoomorfe animalul domesticit și folosit de către om devenea mai familiar, intra cumva în comunitate și în familie. Se cunoaște la țară această relație specială a omului cu animalul din gospodărie, care este apropiată de un adevărat parteneriat. Chiar ca și jucărie, o asemenea figurină conducea către primii pași ai micului om (copil) către o viitoare „relație” cu aceste specii. Se crea și un respect și o tradiție a acestei legături ancestrale. Știut fiind faptul că aceste animale ne-au salvat la ceas de potop planetar, când totul devenise un smârc („bâlc”, de unde Munții Balcani), după ce apele sărate ale mărilor și oceanelor au spălat continentele cu valuri de zeci și sute de metri. Animalele hrănindu-se și cu plante uscate și sărăturate (fân), au putut să ne ofere în continuare produsele animaliere cunoscute, salvând asfel specia umană de la extincție. De aceea în toate „vlahiile” și „romaniile” de pe vârful ținuturilor muntoase din Europa stau vlahii – aromânii – istroromânii – meglenoromânii, urmași ai Geților de Aur primordiali, care duc cu mândrie pe mai departe tradiția creșterii animalelor domestice. Să nu uităm de acestă tradiție, de acestă legătură „partenerială” cu regnul animal, spre a putea să ne salvăm pe noi și sufletele noastre la ceas de metamorfoză planetară. (G.V.G.)
Lasă un răspuns