Toată politica României postdecembriste (și, din acest motiv, tot ce mișcă-n țara asta de aproape trei decenii) este o necontenită și preaevidentă adeverire a spusei „Peștele de la cap se impute”: legi făcute de hoți pentru hoți, megarăufăcători fără pic de obraz, academicieni foști turnători și neobosiți plagiatori, lupi moraliști ce te îngrețoșează cu insistența de care dau dovadă ca nu cumva să fie uitați de semeni, pe scurt, impostura împuternicită și nedemnitatea cauționată.
Sigur că într-un atare marasm politico-juridic, în care actuala putere pesedisto-aldistă nu-și precupețește eforturile pentru a pune gabja pe Justiție (nu spunea Victor Ponta în vremea când era premierul României și tartorul pesediștilor că Direcția Națională Anticorupție trebuie subordonată politic?!), nici Curtea Constituțională (CC) a Partidului Social Democrat, prelungire în democrația noastră originală a sinistrului CC (Comitet Central) al Partidului Comunist Român, nu stă cu mâinile în sân, fapt care contribuie din plin ca anualul Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) pe Justiție să fie eminamente dezastruos.
La urma urmei de ce s-ar limita doar la atribuțiile sale privind constituționalitatea legilor și a raporturilor dintre instituțiile statului, când Curtea nu numai că este politizată până în măduva oaselor (Valer Dorneanu, actualul președinte septuagenar al Curții, a fost pe vremuri deputat pesedist, cele trei triplete de judecători sunt numite de șeful statului, Senat și Camera Deputaților), dar și efectiv neconstituțională în modul de funcționare, respectiv prin prelungirea mandatului lui Petre Lăzăroiu, fost Ceaușescu, peste cei nouă ani stipulați în Legea fundamentală (Articolul 142, Alineatul 2 din Constituție precizează: „Curtea Constituțională se compune din nouă judecători, numiți pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”)!
Mă rog, o fi Constituția obligatorie pentru toți cetățenii României, chiar și atunci când unele pasaje sunt ambigue sau îi dezavantajează în anumite situații. De pildă, președintele poate fi lesne învinuit de o coaliție majoritar-ostilă, bunăoară ca cea pesedisto-aldistă, că și-a depășit decorativele atribuții constituționale, astfel că suspendarea sa poate deveni un foarte periculos joc de-a democrația originală…Dar nu-i obligatorie și pentru ditamai Curtea Constituțională, ale cărei decizii – ne avertizează dubiosul Tudorel Toader – trebuie respectate „de orice persoană fizică sau autoritate”, inclusiv atuncea când (firește, aspect necomentat, dar subînțeles și încuviințat de el) Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții cuprinde la Alineatul (3) din Art. 68 o sfidătoare prevedere neconstituțională: durata mandatului unui judecător constituționalist se poate extinde până la 12 ani!
Toate ca toate, dar dacă în cazul ipochimenului Lăzăroiu-Ceaușescu, Curtea așază regulamentul său politic de funcționare mai presus de Legea fundamentală a țării, iar prin aceasta încalcă flagrant Art.1 din obiectul ei de activitate – Constituția României („În România, respectarea Constituției, a supremației ei și a legilor sale este obligatorie”), se cheamă că funcționează ilegal și că tot ilegală, vasăzică neobligatorie, este și ultima ei decizie, aceea prin care înclină balanța juridică în favoarea ministrului de resort și-i ordonă președintelui Iohannis s-o revoce pe șefa DNA. Or, potrivit lui Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, este o necuviință din partea Curții să-i dea dispoziții șefului statului…
N.B.: Rămân la părerea pe care mi-am exprimat-o și cu alte ocazii, anume că Justiția noastră va face un pas important spre reala independență doar prin alegerea judecătorilor de la Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție pe buletine de vot. Cu condiția suplimentară ca magistrații care candidează pentru aceste funcții să fi fost cu adevărat neutri din punct de vedere politic în ultimii zece ani.
Lasă un răspuns