„Tezaur şi arheologie” la Muzeul Dunărea de Jos din Călărași

Instituțiile muzeale diseminate pe teritoriul patriei noastre au de multe ori în colecțiile lor artefacte unice, urme lăsate de strămoșii noștri ce merită a fi admirate și cunoscute de către toată lumea. De multe ori ele sunt trecute în zona uitării sau a unei banale treceri în revistă, fără a li se putea cunoaște adevărata valoare și semnificație. Dacă, prezenți la Paris, alergăm să vizităm vastele colecții ale Muzeului Luvru, sau la Londra, British Muzeum, de ce oare, ajungând într-o anume regiune a țării noastre nu vizităm muzeele locale, oferindu-le și lor șansa de a-și etala colecțiile? Am fost în aceste muzee și de multe ori am simțit singurătatea exponatelor și acestea „mi-au vorbit” despre dorința lor de a fi puse în pagină. Sunt uneori obiecte unice și cu vechimi de mii de ani. De aceea m-am propus să scriu despre ele, să le readuc în lumină, sub privirea dumneavoastră scrutătoare. Astăzi vom călători imaginar către Călărași, pe malul fluviului Dunărea, spre a vizita Muzeul Dunării de Jos. Acesta este o instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, de importanţă judeţeană şi regională, aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător.

Muzeul din Călăraşi a luat fiinţă în anul 1951 (prin decizia nr. 316/16 mai 1951) într-o casă naţionalizată cu 6 încăperi, situată lângă primărie, pe strada Sf. Nicolae, în spatele bisericii cu acelaşi nume. Ca urmare a creşterii rapide a patrimoniului a început să funcţioneze propriu-zis în anul 1954, având profil de arheologie. Această dezvoltare a patrimoniului se datora unui grup de intelectuali entuziaşti printre care Niţă Angelescu – primul director al muzeului, Vasile Culică, Iatan Constantin, Gheorghe Florea, Florian Chirulescu ş.a. Datorită activităţii lor au fost descoperite numeroase rezervaţii arheologice şi monumente istorice, iar creşterea patrimoniului a determinat autorităţile vremii să schimbe în mai multe rânduri localul în care funcţiona muzeul. Prin ordinul ministrului afacerilor interne din 7 septembrie 1956, imobilul destinat muzeului a fost luat chiar de la securitatea Călăraşi şi a fost transferat Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti pentru Muzeul Regional Călăraşi, cu teren în suprafaţă de 1683 m.p şi o clădire de 388 m.p. Acestei clădiri i s-a mai adăugat un corp pentru birouri construit între anii 1959-1960. Prin Legea de organizare administrativ – teritorială din anul 1968, era reînfiinţat judeţul Ialomiţa cu reşedinţa la Slobozia. Între 1968 – 1981 muzeul călărăşean a fost secţie de istorie şi arheologie a Muzeului Judeţean Ialomiţa. În anul 1981, Secţia Arheologie se transformă în Muzeul Judeţean Călăraşi, pentru ca în anul 1990 să capete din partea Comisiei Muzeelor şi Colecţiilor a Ministerului Culturii titulatura de Muzeul Dunării de Jos. Printre cei care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul muzeului se numără o serie întreagă de personalităţi ale lumii ştiinţifice şi muzeale, precum Niţă Anghelescu, Apostol Atanasiu, Niculae Conovici, Crişan Muşeţeanu, Radu Lungu, Tudor Papasima, Pavel Suşară, Bogdan Panţu, Paul Damian, Traian Popa, Valeriu Cavruc, Titi Ruse ş.a. Expoziţia de bază a Secţiei Arheologie prezintă, în contextul cercetărilor arheologice şi istorice, patrimoniul care ilustrează evoluţia şi gradul avansat de civilizaţie a comunităţilor dunărene din preistorie, până la sfârşitul epocii moderne. Cele mai vechi urme ale civilizaţiei omeneşti din această parte de ţară, se păstrează la Muzeul Dunării de Jos, ele constând în unelte şi arme din piatră cioplită şi os, resturi fosile ale unor animale preistorice. Paleoliticul este reprezentat în muzeu de resturile de Mammuthus trogontherii, descoperite la Borcea, Jegălia, Ulmu, Vlad Ţepeş, şi Valea Argovei, precum şi prin câteva unelte de silex descoperite în așezarea aurignaciana de la Nicolae Bălcescu. Neo – eneoliticul este reprezentat de descoperirile extraordinare făcute de-a lungul timpului în aşezările pluristratificate de la Grădiştea Coslogeni, Grădiştea Ulmilor – Boian, Măgura Gumelniţa, Gălăţui – Movila Berzei, Măriuţa – La Movilă, Sultana – Malu Roşu, Căscioarele, Spanţov, Cuneşti ş.a. Colecţiile deţinute de Muzeul Dunării de Jos (peste 30.000 piese) sunt formate  din vase din lut, executate cu o extraordinară măiestrie, decorate cu incizii, excizii, caneluri, încrustate cu pastă albă sau pictate, plastica antropomorfă feminină şi masculină, podoabe din os de o valoare deosebită ş.a.

Colecţia de epoca bronzului a Muzeului Dunării de Jos, este formată din ceramică de calitate medie, decorată cu barbotină, unelte şi piese din bronz, piese de os, etc. O trăsătură generală a staţiunilor getice de pe malurile Braţului Borcea o reprezintă  caracterul lor deschis, de suprafaţă (Pietroiu, Unirea – Rău, Jegălia, Borcea, Gâldău etc), singura excepţie fiind cea de la punctul „La Cetăţuie” din Balta Ialomiţei (practic necercetată sistematic) şi, poate, cele de pe grădiştile din Balta Călăraşului. Colecţia de epocă romană conţinând peste 25.000 de piese, începe să fie constituită încă din primii ani ai deceniului şase ai secolului trecut, în urma numeroaselor cercetări de teren pe malurile dobrogene, organizate de directorul instituţiei Niţă Angelescu împreună cu un grup de colaboratori pasionaţi, dintre care se remarcă omul de cultură (poet, cercetător ştiinţific) juristul Vasile Culică. Cercetările arheologice, sistematice sau de teren, efectuate pe teritoriul Judeţului Călăraşi au dus la descoperirea de artefacte sarmatice, grupate în: necropole,  morminte izolate, vase ceramice, monede şi obiecte de podoabã sau accesorii vestimentare izolate. Influenţa valului migrator slav se observă pe teritoriul fostei provincii romane prin cultura Dridu, cultură remarcabilă din care iese în evidenţă ceramica lucrată la roată. Aceasta se va răspândi şi în sudul Dunării, un rol important avându-l Primul Ţarat Bulgar, deşi componente ale sale au fost identificate şi în spaţii ce depăşesc autoritatea bulgară. Evoluţia societăţii româneşti în secolulul al XII lea şi în prima jumătate a celui următor poartă pecetea consecinţelor impactului ultimului val de migratori, care sfârşeşte cu marile devastări mongole de la mijlocul secolului al XIII lea. Astfel, în cartierul Mircea Vodă, din Călăraşi, s-au descoperit mai multe morminte de înhumaţie cu inventar creştin aparţinând unui cimitir datat în sec. IX – XI. În aceeaşi perioadă trebuie plasat şi cimitirul atestat arheologic în curtea şcolii din cartierul Măgureni. Dacă în alte zone ale ţării, moştenirea demografică a secolelor XIII – XVI, a determinat de timpuriu apariţia unei dese reţele de sate şi oraşe, zona de câmpie şi Valea Dunării s-au evidenţiat ca drumuri active, de legătură, de-a lungul cărora frecvenţa aşezărilor a crescut în sec. XV-XVII. Cu toate acestea, primele menţiuni documentare apar cu întârziere, datorită vicisitudinilor vremii, care au făcut ca multe documente să nu se mai păstreze. Este ştiut că secolele XV – XVI, marchează pentru zona Dunării de Jos o însemnată creştere demografică, prin popularea cursurilor de apă cu numeroase aşezări. Astfel, au fost descoperite urme de aşezări medievale, cu caracter rural la Trămşani, între Borcea veche şi Borcea nouă, sud – vestul satului Coslogeni, Cacomeanca şi siliştile de la nordul comunei Alexandru Odobescu. Totodată, la Dunăre se dezvoltă, trei mari oraşe medievale, două pe malul stâng (Oraşul de Floci şi Brăila) şi unul pe malul drept (Dristor).

Documentele vremii amintesc de abia la mijlocul secolului XVI numele lor. Astfel, într-un hrisov, al domnitorului Radu Paisie, din 1 iunie 1541, satul Crăciani este vândut de un oarecare serdar Borcea, fost până la acea dată proprietar al satului. Ulterior, o parte a satului va fi făcută danie Mănăstirii Vieros, la 12 ianuarie 1591, iar o alta va fi cumpărată de boierii Măgureni, de la care satul avea să împrumute mai târziu numele. Mici porţiuni din satul Crăceni vor stăpâni alte două mănăstiri: Radu Vodă şi Căldăruşani. În ceea ce priveşte satul Lichireşti, în jurul căruia se va dezvolta ulterior oraşul Călăraşi, acesta va fi atestat documentar, sub acest nume, în timpul domniei lui Mihai Viteazul. Situându-se la extremitatea sud-estică a Ţării Româneşti, teritoriul judeţului Călăraşi a fost implicat încă de timpuriu în evenimentele politice şi militare ale vremii. Astfel, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, locuitorii acestei zone consemnează că armata română a atacat, în iarna 1594 – 1595, în Dobrogea şi Balcani, oraşele turceşti, astfel: boierii Preda şi Radu Buzescu au atacat Hârşova, în timp ce consilierul Mihalcea a atacat Silistra, trecând prin Lichireşti. La 18 aprilie 1833, capitala judeţului Ialomiţa se mută de la Urziceni, la Călăraşi, iar la 24 septembrie 1852 Călăraşiul devine liber. În anul 2003, determinaţi de schimbările economice care aveau loc în judeţul Călăraşi, în cadrul Muzeului Dunării de Jos se reînfiinţează Serviciul Arheologie. Activitatea secţiei se axează în principal pe cercetarea arheologică preventivă şi sistematică, de salvare şi de teren, supravegherea arheologică, organizarea de manifestări cu specific arheologic (expoziţii, simpozioane, comunicări etc), concretizată într-un patrimoniu arheologic bogat, conţinând peste 55.000 de piese. Activitatea de cercetare arheologică s-a desfăşurat de-a lungul timpului pe mai multe şantiere, dintre care menţionăm: Grădiştea Coslogeni, Gălăţui – „Movila Berzei”, Piscu Crăsani, Durostorum, Păcuiul lui Soare, Cuneşti, Lunca – „La Grădini”, Căscioarele, Măriuţa – „La Movilă”, Sultana – „Malu Roşu”, ş.a. Încă de la înfiinţarea sa, Serviciul Arheologie a participat activ la supravegherea arheologică a zonelor cu potenţial arheologic unde au avut loc lucrări de construire, modificare, extindere sau reparare privind căi de comunicaţie, dotări edilitare, construcţia de reţele magistrale, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii, precum şi alte lucrări care afectează suprafaţa solului, indiferent dacă se execută în intravilanul sau extravilanul localităţilor şi indiferent de forma de proprietate a terenului. Începând cu data de 30.05.2012 Muzeul Dunării de Jos beneficiază de un spaţiu expoziţional nou, cu o suprafaţă de cca. 400 mp, situat la demisolul Centrului Judeţean de Cultură şi Administraţie „Barbu Ştirbei” Călăraşi. În acest spaţiu modern sunt expuse marelui public o serie de piese arheologice din cele mai vechi timpuri şi până în epoca romană descoperite pe teritoriul judeţului Călăraşi şi în zona Dunării. Remarcăm expunerea unor tezaure monetare precum cele descoperite la Rasa (tetradrahme de tip Filip II şi Alexandru cel Mare), Boşneagu (tetradrahme thasiene, Jegălia (denari romani republicani), Bora (secolul XVI), monede de aur bizantine, monede din argint medievale din Europa Centrală şi Imperiul otoman.

Cercetare arheologică  în stațiunile comunităţile eneolitice din Bazinul Inferior al Dunării se realizează prin intermediul cercetărilor complexe, pluridisciplinare de pe şantierele Hârşova (jud. Constanţa), Borduşani (jud. Ialomiţa) şi Măriuţa (jud. Călăraşi). Programul îşi propune să contribuie la mai buna cunoaştere şi deci definire a diferitelor categorii ale spaţiului social, în cazul nostru cel al comunităţilor gumelniţene. Utilizând experienţa dobândită până în prezent pe şantierul de la Hârşova, respectiv conceptele şi tehnicile de săpătură utilizate aici şi la Borduşani, extinzându-le pe şantierul de la Măriuţa, trebuie creată o suficientă bază de date, care să permită interpretarea informaţiilor arheologice la un cât mai înalt nivel al analizei. O altă dimensiune a programului constă în afirmarea necesităţii realizării în paralel a unei expoziţii cu caracter naţional care să prezinte publicului larg datele nou obţinute şi direcţia de studiu. De aceea fiecare axă a programului este compusă din două axe definitorii: prima, a cercetării directe şi cea de-a doua care îşi propune materializarea primeia într-un capitol al tematicii de idei a expoziţiei ce în final va fi realizată de colectivul ce participă la acest program. Continuă și cercetarea locuirilor neo-eneolitice de pe valea Mostiştei (sectorul Mânăstirea-Tămădău), ce face parte din programul de cercetare „Începuturile civilizaţiei europene neo-eneoliticul la Dunărea de jos”, iniţiat de MNIR Bucureşti. Programul „Dinamica locuirilor neo-eneolitice pe valea Mostiştei” se axează la acest moment pe cercetarea aşezării eneolitice de la Sultana-Malu Roşu. Obiectivul principal al proiectului este lărgirea cunoştinţelor despre aşezările şi mediul natural din epoca neo-eneolitică (6.500-3.500 î.Hr.) din sudul României. O atenţie specială va fi acordată dinamicii locuirii neo-eneolitice şi a legăturii acesteia cu mediul natural, precum şi schimbărilor intervenite în această dinamică pe termen lung. În paralel cu acest obiectiv prioritar se va urmări îmbogăţirea cunoştinţelor despre celelalte epoci istorice prin înregistrarea tuturor siturilor arheologice descoperite în cadrul programului. Pe lângă taoate acestea, echipa de specialişti a Muzeului Dunării de Jos se va deplasa în următoarele localităţi pentru cercetare şi studiu etnografic: Valea Argovei, Belciugatele, Mânăstirea, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul. Obiective urmărite sunt salvarea şi conservarea patrimoniului material şi spiritual, descoperirea şi reconstituirea tehnicilor de construcţie, culegerea de informaţii privind viaţa rurală, redescoperirea şi salvarea meşteşugurilor, obiceiurilor, tradiţiilor din zona Dunării de Jos, dar și istoria locală, îmbogăţirea patrimoniului etnografic prin donaţii şi achiziţii, valorificarea obiectelor etnografice în cadrul muzeului prin expoziţii.

Muzeul Dunărea de Jos este totuși unic în Europa, fiind singurul de pe acest continent care găzduieşte peste o mie de piese de artă preistorică, piese făurite din lut, cupru sau chiar aur. Cea mai apreciată secţie a muzeului putem considera că este „Tezaur şi arheologie”, secție ce și-a dublat numărul exponatelor de când a fost deschisă, din anul 2012. Muzeul Dunării de Jos din Călărași pune în valoare artefacte gumelnițiene unicate de peste 6000 – 7000 de ani vechime. Dacă doriți ca într-o zi liberă să faceți o plimbare pe malul mult cântatului fluviu Dunărea, poate curiozitatea de a privi cu proprii ochi aceste minunate obiecte străvechi vă va face să îi deschideți ușa. Un pas mic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*