Mulți par a nu fi înțeles despre ce este vorba în acest „Centenar”… Dar au poate o scuză în împăunarea lor, în numele Centenarului nostru, prin aceea că, deși nu sunt cei îndreptățiți să vorbească despre Istoria noastră, o fac pentru că au mirosit ocazia de a ieși din anonimatul lor searbăd, de a se lăfăi în numele Centenarului cu felurite prosteli publice (uneori, de masă), numite „acțiuni culturale”, care sunt, nu doar chicioase, ci de un prost gust mai amar decât manelizarea unui cântec patriotic…
Aceștia sunt însă doar acei nefericiți care își caută gloria de moment a unei monumentalități pastișate din adevăratul monumentalism al celebrării noastre…
Dar și mai mulți sunt cei ce, mimând neghiobia unor cozii de topor, se fac că nu înțeleg rostul și semnificația „Centenarului”, avansând proiecte „dedicate” dar care, nu numai că nu aduc nici măcar un rând în plus în conturarea momentelor astrale ale Neamului Românesc în conștiința tinerelor generații, dar duc într-un subsol al penibilului marile evenimente dedicate acestei sărbători de Panteon Național.
De aceea, poate ar fi fost bine ca în capul treburilor legate de organizarea feluritelor acțiuni „jubiliare” de către asociații, fundații, firme etc, să fi existat un for de coordonare națională a tuturor acțiunilor dedicate Centenarului. Dar unde să șadă într-un cap putred un asemenea for?.. Și cum să-l înnobilezi cu încrederea ta că are într-adevăr competențele necesare la nivel de autoritate?… Nu doar pentru a asigura coordonarea inițiativelor din sfera societății civile, pentru a nu da cu întreg centenarul în gardul cimitirelor (căci, asta se întâmplă!), ci pentru a inspira suficientă credibilitate pentru a fi decis care acțiune poate fi parte a Centenarului Național.
Așa, lucrurile au rămas la priceperea celor ce vor, dar au și limitele lor, financiare dar și putința de a croi ceva care să treacă dincolo de orgolii și conjuncturile momentului, inclusiv aplecarea spre lingușirea celor care au advăratele posibilități (financiare) de organizare, și mârlăniile celor care, în mare măsură, pot și dețin șireturile de la buza sacilor cu… „centenari”…
Și atunci, să ne mai mire că am ajuns să asistăm la acțiuni dedicate Centenarului organizate în buza cimitirelor? E drept, chiar dacă Istoria nu se predă acolo, Cimitirele Eroilor sunt locuri de omagiere care au un rost când nu se depășesc anumite limite, acolo tinerii putând avea adevărata dimensiune a sacrificiului înaintașilor lor.
Dar să duci tinerii într-un Cimitir al Eroilor (Buzău) pentru o acțiune în masă de „adoptare” (!) a câte unui erou, este oribil. O pesudorecunoștință cu un nume bizar: „Adoptă un erou”. Cinism sau prostie?… Sigur, mai lipsea acel: „Ia-l acasă și îngrijește-l!”… Iar dacă am privi doar la nivelul unui pleșcoian pus pe „centerenizat” ce a mai găsit pe grătarul unui festivism dat la bucată, am spune că este doar o neghiobie…
Dar când vezi cum, în cealaltă parte a țării, defilează niște împăiați în uniformele trupelor de ocupație austriece pe post de artiști stradali ai festivismului, tot dedicat Centenarului, iar în jurul monumentelor soldaților români, adevărații piloni ai unui secol de unire, pe care îl nimicim noi acum, sunt plantați feluriți copaci pentru a masca monumentele (acolo unde nu sunt pur și simplu lăsate să se dărâme), te întrebi dacă nu cumva există o măsură de organizare în toate acele acțiuni „de cenetenerizare” care par născocite din minți, nu doar neinstruite, ci și intenționat „tulburate”…
P.S.:
Poate că fundația creștină care s-a dat și ea cu Centenarul prin Cimitirul Eroilor din Buzău, deși a ajuns cu oiștea într-o acțiune macabră, este de bună factură… Poate doar alegerea temei a fost stricată… Și totuși, cum să celebrezi „Centenarul”, lăsând la o parte și hidoasa formulă a „adopției”, într-un cimitir, e drept al eroilor, dar unul care împrejmuiește osemintelor „eroilor necunoscuți din opt țări europene”?!… Sau așa s-a impus a fi „political correct”?…
Lasă un răspuns