Arheologii bulgari au descoperit o comoară formată din peste 1200 monede bizantine timpurii, în apropiere de satul Dobrich din Debrene, în toamna anului 2014, a declarat directorul de istorie a Muzeului „Kostadin Kostadinov” din Dobrich. Comoara a fost descoperită îngropată într-un vas, care s-a dovedit a fi plin de monede bizantine din bronz, aflate în circulație în secolul al VI-lea d.Hr.. Tezaurul monetar a fost cel mai probabil îngropat în pământ, în timpul unei invazii a slavilor sau avarilor. Arheologii au mai descoperit și artefacte romane târzii. Descoperirea a fost făcuta pe teritoriul unei cetăți mici, construită în antichitatea târzie, în jurul unei bazilici, pentru a o proteja.
Biserica a fost construită în timpul Imperiului Roman târziu și a existat până la sfârșitul VI-lea d.Hr. Dobrici (în bulgară Добрич/Dobrici, în perioada otomană în turcă: Hacıoğlu Pazarcık, în perioada 1913–1940 în română Bazargic; în perioada comunistă: Tolbuhin) este un oraș aflat în Dobrogea de Sud, nord-estul Bulgariei, centrul administrativ al regiunii Dobrici. Se află la doar 30 km depărtare de coasta Mării Negre. Orașul s-a numit oficial Dobrici până în 1913, între 1916 și 1918, între 1940 și 1945, precum și după 1992, și Tolbuhin între 1945 și 1991. S-a numit oficial Bazargic între 1913 și 1916, precum și între 1918 și 1940, când era reședința județului Caliacra, din România Mare. Primele urme de locuire ale actualului teritoriu al orașului datează din secolele al IV-lea – al III-lea î.Hr. și aparțin tracilor (geții sudici). Alte ruine, romano-bizantine, datează din secolele al II-lea – al VII-lea d.Hr. În perioada secolelor al VII-lea – al XI-lea d.Hr. se stabilesc aici bulgarii, urmele așezării incluzând și o necropolă. Invaziile pecenege din secolul al XI-lea au pustiit aproape toată Dobrogea, multe orașe fiind abandonate. Orașul a fost reînființat în secolul al XVI-lea de către Hacioğlu Pazarcik (generalul principelui Musa Celebi, fiul sultanului Baiazid Fulgerul), cel care i-a dat și numele (păstrat până în 1882). La jumătatea secolului următor, Bazargicul număra 1.000 de case, aproape o sută de ateliere meșteșugărești, trei hanuri, trei băi turcești, 12 moschei, și 12 școli.
Până către secolul al XIX-lea, orașul a prosperat încontinuu, fiind renumit în această perioadă pentru țesături, croitorii, produsele meșteșugărești din cupru și piele, precum și pentru produse agricole ca grâu, in, lână și brânză. Episodic era parcurs de turmele de oi ale mocanilor ardeleni care coborau toamna către „valea fără iarnă”, la nord de Varna, anume valea râului Batova, și reveneau primăvara. La începutul secolului XIX, populația orașului număra 12.000 locuitori, în mare parte refugiați din Dobrogea în urma războaielor ruso-turcești. Începe a se cristaliza aici pătura culturală a orașului. Prima biserică ortodoxă din Bazargic datează din 1843. În 1865 orașul număra cinci biserici ortodoxe (patru bulgare, una grecească). După independența Bulgariei din anul 1878, orașul își schimbă numele în Dobrici (1882), după Dobrotici, conducătorul Dobrogei din sec. XIV. Între anii 1913 și 1940 a făcut parte din România, fiind reședința județului Caliacra. Prin tratatul de la Craiova „Cadrilaterul” redevine bulgar la data de 25 septembrie 1940 și armata bulgară intră în oraș: ziua este de atunci sărbătoarea localității. În timpul conducerii comuniste, orașul a purtat numele de Tolbuhin, după comandantul rus Fiodor Tolbuhin care a cucerit orașul în ziua de 5 septembrie 1944. Din 19 septembrie 1990 s-a revenit prin decret prezidențial la vechea denumire bulgărească (Dobrici/Добрич). Lângă localitate a mai existat o așezare (azi parte a orașului) numită Suiuciuc în timpul administrației românești și Riltsi în bulgară.
Tezaurul descoperit, format din peste 1200 monede bizantine timpurii, dovedește că înainte de sfârșitul secolului al VI-lea d.Hr., aici exista o viață comercială înfloritoare. (G.V.G.)
Lasă un răspuns