Au apărut deja plângăcioșii de serviciu! Un fel de postaci sociali care-și varsă lacrimile și bocetele de regret la adresa „dinozaurului”. Auzi, vorbă: dacă pleacă reziduul economic din fruntea BNR, se deschide ditamai lupta politică pentru Banca Națională! Și poate că așa ar fi… Dar asta înseamnă că trebuie să ne așezăm în genunchi și să cerșim lui Mugurel să nu se dea dus? Și ce o să facem când o să-i vină vremea? Adevărata plecare… Îl împăiem (oficial!) și îl punem în fereastra biroului de la Banca Națională?!
Suntem oare sănătoși?!… Venim după aproape trei decenii cu aceeași mentalitate de zid ceaușist? Și vorba aceea, „Mugurel” nici măcar nu a fost, nu umplut cu plumb, ci tras în profil de monedă pe ferparul băncilor românești, și noi îl și bocim?
În cazul lui Ceaușescu, „bocitoarele” au așteptat măcar câțiva ani până au îndrăznit a se pune pe lăcrimat pe la colțurile societății (mai mult la buza ulciorului virtual, că acolo explodează „curajoșii” plini de comunism, în viața reală, ferice!, aflându-ne încă într-o zonă relativ sigură). Or, în cazul guvernatorului, desfacem vinul pelin de jale și plusăm cu fantasmagorii de cât de rău ne va fi fără el înainte de a fi plecat?!…
„Nu ar fi bine pentru economia românească?”… Sigur, „dacă pleacă”… Dar până acum ne-a fost oare bine? Sau, explicit, e vorba că „nu ar fi bine” pentru ei? Pentru grupurile, clicile, bodegile politice aservite intereselor economice ale feluriților băieți deștepți din societatea românească?…
De fapt, ar fi trebuit să plece de multă vreme… De când au fost decapitalizate băncile românești… Ar fi trebuit să se retragă măcar în clipa în care primul împrumutat în franci elvețieni, ori „cu buletinul”, s-a prăbușit moral, social, psihic… Ori în clipa în care românii au început a fi hăituiți de fel și fel de lichidatori și recuperatori cu acte în regulă. Din clipa în care executori judecătorești au început a-și face de cap pe seama sărăciilor amanetate de niște români prea săraci pentru a-și permite împrumuturi decente, nu să apeleze la „prescuri” financiare nebancare…
Mugur Isărescu este și profesor și ar fi trebuit să știe că într-o retragere la timp există mai multă demnitate decât într-un avers de monedă onorific-patologică. Ar fi trebuit să știe că va veni și momentul plecării. Iar ca dascăl ar fi trebuit să lase în urmă profesioniști în segmentul politicii monetare.
Dar el nu s-a comportat ca un dascăl. S-a ținut de catedra BNR, a fost „ținut”, a fost poate și obligat să îmbătrânească acolo, în mausoleul BNR, pentru că așa i-a impus gradul „de compas”, adoptând mai de grabă o atitudine de șef de cramă. De cramă și muzeu de inutilități poleite, și care nu se dă dus că doar el a construit toate acestea, nu?!
Or, nu avem nevoie de un „țar” al politicii noastre monetare! Nici de un „guru” care știe el ce și cum ne ar fi mai bine! De aceea, să nu mai strecoare sperietori în lumea politică pentru a-i face pe politicieni și guvernanți să-și dea mâna în lansarea unor „jalbe” în numele poporului (și a diverselor adunări politice și economice!) pentru mai rămâne.
Sigur, ipocrizia este la ea acasă! „Politicul” se stropșește ca o babă la ușa cimitirului (economiei!): „Ce ne facem fetelor?”… Doar că tocmai politicul este cel care ar putea face răul cel mare care să transforme „epoca Isărescu” într-o adevărată lumină față de ceea ce va urma! Pentru că doar politicul, prin abuzul guvernanților, poate schimba statutul Bănci Naționale astfel încât politicienii să intre cu picioarele și în guvernarea monetară.
În rest, cu o plecare cu toții suntem datori, nu?!…
Lasă un răspuns