În colecțiile arheologice ale Muzeului Județean Teleorman din Alexandria se află și un exponat numit „Capac prosopomorf” și care provine din situl gumelnițian eneolitic Vităneşti – „Măgurice”. Capacul este de formă tronconică, cu pereții ușor arcuiți spre exterior, cu o figură antropomorfă, în relief („Zeul care doarme”). În momentul descoperirii, în anul 2002, capacul era fragmentar, lipsind zona sa inferioară unde, posibil, era modelată gura. Datorită rarităţii acestor obiecte pe teritoriul judeţului Teleorman, s-a optat pentru restaurarea zonei lacunare, folosindu-se diverse analogii cu piese descoperite în alte situri arheologice. Capacul datează din a doua jumătate a mileniului V î.Hr. şi aparţine culturii Gumelniţa. Este lucrat dintr-o pastă relativ fină.
În unele zone se păstrează lustrul. Culoarea obiectului este gri închis. Înălţimea sa este de 10,5 cm. În creştetul capului are o proeminenţă ascuţită, ochii sunt uşor întredeschişi, prelungi, modelaţi în relief, ca două migdale, dând feţei o înfăţişare puţin adormită („Zeul care doarme”). Cele două sprâncene modelate tot în relief, sunt arcuite şi se îmbină la rădăcina nasului. Acesta este coroiat. Lobii urechilor sunt neperforaţi. Restul calotei capacului este decorat cu uşoare incizii dispuse neregulat sugerând, posibil, firele de păr. Se poate preciza că, prin modelarea capacului, meşterul din preistorie a reuşit să redea un aspect real al capului. Există de asemenea şi o oarecare respectare a proporţiilor. „Capacele prosopomorfe” constituie unele dintre aspectele spectaculoase ale descoperirilor din epoca neo-eneolitică. Sunt răspândite pe arii geografice vaste. Se întâlnesc în culturile Vinca, Hamangia, Gumelniţa şi au o mare diversitate tipologică: formă, decor şi realizare artistică.
Alături de vasele antropomorfe reprezintă adevărate capodopere ale artei preistorice. Se poate spune că tocmai cultura Gumelniţa excelează în ceea ce priveşte vastitatea şi frumuseţea acestor vase. Posibil, capacele prosopomorfe suplinesc lipsa detaliilor feţei de pe unele vase antropomorfe. Ele erau modelate astfel încât să reprezinte, mai realist sau mai schematizat, capul omenesc. Totuşi, până acum, aceste piese nu au fost găsite împreună. Chiar şi fără dovezi concrete, unii cercetători înclină să creadă că cel puţin unele din aceste capace ar fi putut completa vasele antropomorfe care nu au detaliile feţei modelate sub buză. Aceste capace, ca şi vasele cu decor antropomorf, ar fi putut fi folosite în cadrul unor ceremonii legate de viaţa membrilor comunităţii. Ele sugerează ipoteza unui cult casnic, în care protejau conţinutul vaselor de influenţe nefaste (dacă gândim doar „casnic”). Prin zeul incaș Manco Capac se înțelege „cel care ne va pune capac”. Adică zeul ne va strânge în pumni (apariția întunericului) și va remodela planeta cu totul (simbol al așa ziselor gropi de gunoi ritualice). Așa cum bisericile au turle (simbol „T care urlă”), și vasele au capace („C-A -Pac!”). Ele par a ne dezvălui un aspect particular al credinţelor religioase gumelniţene, un univers straniu în care raţiunea îmbinării elementelor antropomorfe cu cele zoomorfe este foarte greu de descifrat (sau nu, pentru că apariția acestora se află în legătură cu transformarea prin care vor trece și „matricele” sau „formele” de viață: cele vechi „se vor rupe”, iar cele noi care vor apare vor fi diferite total – aceasta este taina zeilor cu chipuri animalice, sau a trupelor de mascați ce apar în ritualurile așa zis păgâne).
Probabil, aceste vase şi capace fac parte dintr-o temă cultică mai mare, care mai cuprinde şi măştile antropo-zoomorfe. Cercetările viitoare vor putea completa informaţiile despre acest aspect deosebit de spectaculos al vieţii spirituale gumelniţene. Civilizația Gumelnița de acum 6 500 – 7000 de ani s-a aflat în proxima „vecinătate” a ultimei transformări planetare periodice, iar arta acelor timpuri include simbolurile unor mesaje milenare despre ceea ce înseamnă viața în materie, coordonata variabilă timp și spațiul la care ne raportăm. (G.V.G.)
Lasă un răspuns