C-așa-i românul…

În anii 1970-1972 nu i se permitea nimănui să publice acest poem eminescian, este o restituire necesară, așadar, pentru Eminescu. Dar pentru Murărașu? S-ar fi mulțumit el cu o filă de comentarii încropită după vol. I Perpessicius din 1939? Editorii de azi l-ar fi putut, cred, mulțumi mai bine dacă-i republicau fragmentele cenzurate din, să spunem, Mușatin și codrul – cu atât mai mult cu cât aceste fragmente i s-au cenzurat și lui Perpessicius în 1961.

Acolo, însă, unde se vede clar că editorul, sau cei care i-au pus sub semnătură ediția, n-a(u) consultat cu atenția minimă cartea pe care o editează, este în privința sumarului. D. Murărașu pune, la „Cuprins”, pentru fiecare poezie identificată ca titlu, pagina unde se află și, în paranteză, pagina unde o comentează. După această înșiruire, însă, „Cuprinsul” mai are o secțiune: „Comentarii eminesciene”, doar cu pagina unde se află fiecare comentariu. De pildă: „Mii de stele… dulce seară…288”, înseamnă că această poezie ar trebui să se afle la pagina indicată. Acolo, însă, dai peste comentariile la „Făt Frumos din tei” – și rămâi descumpănit: greșeală în cuprins la Murărașu? În Indicele alfabetic al poeziilor, pentru „Mii de stele… dulce seară” ești trimis tot acolo. Greșeală și în Indice?!

Abia parcurgând comentariile te dumirești, citind: „Manuscrisul 2262,f. 187-191 ne-a păstrat versificarea unei aventuri silvestre, în care eroina este o domniță din fantezie, fiica lui Dragoș (Vezi și ed. Perpessicius, VI, 127, cu unele deosebiri de lectură)”. Urmează textul poeziei, pe care Perpessicius o clasificase la literatură populară, și n-o punea în legătură cu Făt Frumos din tei, lucru pentru care îl cam admonestează Murărașu în comentarii. Este un titlu inexistent în ediția Simion, pentru că este scos și din Cuprins, unde Comentariile eminesciene lipsesc, și din Indicele de poezii. Bravul editor de azi, văzând că e ceva încurcat, că se dublează unele trimiteri, scoate aceste Comentarii ca să-l… salveze pe Murărașu.

Editorial, este un lucru foarte grav, pentru că D. Murărașu presară comentariile sale cu multe fragmente închegate, variante, poezii fără titlu (cărora le dă ca titlu primul vers) – pe care le găsim identificate ca atare în alte ediții dar el nu le scoate în față, nu le pune în corpul poetic propriu zis. Este vorba de poezii precum: Cântecul lăutarului, Sala-i mare strălucită, Iubito, dulce înger, Christ etc. (am dat doar câteva din vol. I), în total 12 titluri pentru vol. I, 18 pentru vol. al II-lea și 37 pentru volumul al III-lea. E și mai grav că, făcând un sondaj, observ că Terține se află și la Eugen Simion, dar numai în Indicele de poezii. La fel, Cântecul lăutarului. A operat, așadar, o selecție? I-au scăpat acestea câteva? A observat cineva dintre cei care au lucrat la această carte că trimiterile acelea duble aveau sens? Din 67 de titluri, câte se vor fi păstrat ca trimiteri? Este cazul să verificăm?

Cu riscul ca aceste notații să pară un referat de serviciu, iată situația numai pentru primele două volume din ediția Murărașu. O călărire în zori (variantă) este în indicele lui Eugen Simion fără indicarea paginii, așa: O călărire în zori: (cele două puncte atârnă în gol), Din străinătate (variantă) nu este, Cântecul lăutarului este, Catrene sunt, Sala-i mare, strălucită nu, Iubito, dulce înger, nu Fragment /la Steaua vieții/ nu, Când sufletu-mi noaptea nu, Christ are trimitere corectă: vezi Dumnezeu și om, Care-o fi în lume (variantă) nu, Milly da, Aducând cântări mulțime da.

La vol. II : Mii de stele…dulce sară nu este, Luna iese dintre codri nu, Hai în codru la izvorul nu, Terține da, O dată te-am văzut (confundă cu O dată te văzusem),Confesiune da, Bolnav în al meu suflet da, Luna trece lin prin ceață nu, Stam la fereastra susă (trimite la Lectura, corect), Oricare altul nu, Sauve qui peut da, Le Baron de Trois Étoiles da, Patria vieții e numai prezentul nu (un splendid concentrat eminescian la Cu mâne zilele-ți adaogi), În lumina albăstrie nu, Ce s-alegea de doi nebuni, iubito da, În fereastra dinspre mare da, Astăzi sunt setos de forme nu, Eu te iubesc, a mea Irenă nu.

Repet: D. Murărașu consideră că acestea sunt titluri care trebuie reținute ca atare, dar nu le scoate în vedetă, le pune doar în comentarii; în edițiile de după el, multe au devenit titluri definitiv incluse între poeziile eminesciene. D. Murărașu mai are, încă, în comentariile sale, și alte fragmente de poezii eminesciene, unele care se pot susține ca poeme închegate – dar nu le „creditează” în acest indice de rezervă al său. De pildă, din șantierul la Despărțire, „Și ce să voi eu de la tine” (9 strofe),etc. Editologia eminesciană după Murărașu și Perpessicius merge preluând asemenea fragmente, de la note și comentarii, și făcându-le loc între cele aproape 500 de titluri ale poeziilor închegate. Chiar Eugen Simion comentează poemul Napoleon, individualizat de Murărașu dintre variantele la Odă (În metrul antic)și separat de aceasta: alte ediții nu au „curajul” să-l publice de sine stătător. După ce Petru Creția a scos „Constelația Luceafărului” din șantierul la „Luceafărul”, fragmentele individualizate de el circulă, sunt citate și reeditate. Este chestie de testare a gustului public, de obișnuire cu noutatea: editorii fac acest lucru treptat. De bună seamă, după excelentul comentariu al lui Eugen Simion la acest poem (Napoleon), și el va intra în circuitul public. Așadar: se folosește de metoda pedagogică a editorului pe care-l reeditează – dar îi ascunde intențiile în alte atâtea și atâtea cazuri; nu intră în acest drum al edițiilor succesive, ascunde în loc să dezvăluie. E limpede că cineva a încurcat indicii lui Murărașu, apoi a încercat (tot el, sau poate altcineva) să-l folosească – și a ieșit acest joc de-a nu și da ce te pune pe gânduri… Pare treabă de calculator, ajutat de mână stângace – totul, pus în fața celui care semnează și care nu este orientat în ediție. Păcat – dar, cu vorba non-opinentului meu, așa-i românul: are mereu încredere în bătrâni…Completată: dai un deget – semnează cu mâna toată.

Să spunem, totuși, că ediția din 1995, pe care o postfața Eugen Simion, are, în această privință, lucrurile puse la locul lor, numai aceasta, din 2017, le încurcă.

În Anexă, D. Murărașu pune o traducere din Carmen Sylva, „Vremea și iubirea”, făcută de Eminescu împreună cu Titu Maiorescu (de aceea o separă de opera pură a poetului). Ediția Eugen Simion trece bucata la Traduceri și prelucrări, deci o atribuie plenar poetului – dar, să râzi nu alta, la comentarii o reia (același text cu literă mai mică) și-i atașează nota lui Murărașu în care acesta presupune că Eminescu a tradus doar versurile iar Maiorescu proza. Ediția din 1995, postfațată de Eugen Simion, avea și o Anexă B, în care se tipărea poezia Doină, cu o Notă a redacției: „Deoarece din ediția D. Murărașu, pe care o reproducem, nu a fost inclusă poezia Doina, re4dăm textul acestei creații eminesciene, ca și variantele din Notă, după ediția Perpessicius.” Actuala ediție Eugen Simion inovează, adică scapă de anexe (cum a scăpat și de al doilea cuprins al lui Murărașu): pune poemul în corpul volumului – dar la anul 1878-1879, când Eminescu a început laboratorul Doinei. Respectă principiul cronologic așa cum crede că l-a înțeles Murărașu – dar uită să dea textul în cursive, cum stabilise acesta pentru poeziile tipărite în timpul vieții poetului. La comentarii, textul încropit în 1995.

Redau, în încheiere această descriere a Basarabiei pe care i-o face Eminescu lui Ștefan cel mare:

„Pe culmea cea înălțată/El ajunge deodată/Și făcându-și ochii roată/El privește lumea toată;/Vede cerul sfântului/Și fața pământului:
Că departe se-ntind șesuri,/Ce cu ochii nu le măsuri,/Unde soarele cel sfânt/Parcă iese din pământ;/Colo-n zarea depărtată/Nistrul mare i s-arată/Dinspre țările tătare/Și departe curge-n mare/La Liman ca și o salbă/Se-nșira Cetatea Albă./Iar pe fața mării line/Trec corăbiile pline,/Trec departe de pământ,/Pânzele umflate-n vânt./Iar privind spre miazăzi/Dunărea el o zări/Într-un arc spre mare-ntoarsă/Și pe șapte guri se varsă./De la Nistru pân-la ea/Țară mândră se-ntindea/Vede șesuri fumegând,/Dealuri mândre înverzind,/Vede codri cum coboară,
Deal cu deal, scară cu scară,/Răsfirându-se pe șes,/Unde râurile ies,/Și pe vârfuri de păduri,/Mânăstiri cu-ntărituri,/Vede târguri, vaduri, sate/Pe câmpie presărate,/Vede mândrele cetăți/Stăpânind pustietăți,/Vede turmele de oi/Cu ciobanii dinapoi,/Cu fluiere și cimpoi,/Iară hergheliile/Petreceau câmpiile/Și s-așterneau vântului/Ca umbra pământului/Și de-a lungul râurilor/S-așterneau pustiurilor./Iară șoimul tinerel/Pe deasupra-i zboară el/Și din gură-i cuvânta:/Să trăiești, Măria-Ta!/Câtă lume câtă zare/De la Nistru pân-la mare:/Fă-ți odată ochii roată/C-aceasta-i Moldova toată.”

Fragmentul se găsește doar la Chendi, A.C. Cuza și Murărașu, fiind cenzurat după 1944 (la Perpessicius sunt puncte de suspensie), needitat după 1989 – deși pe Google apare – dar, atenție, în cărțile de literatură pentru copii. Eugen Simion îl editează pe Eminescu pentru oameni mari…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*