La Fruntișeni (jud. Vaslui) a fost descoperită o așezare eneolitică de acum 5 200 de ani!

O aşezare umană veche de peste 5.200 de ani, cu numeroase obiecte din ceramică, silex şi piatră, a fost descoperită de specialiştii Muzeului din Bârlad în vecinătatea localităţii vasluiene Fruntişeni (jud. Vaslui), materialul arheologic urmând a fi restaurat şi expus publicului. Potrivit specialiştilor Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, situl arheologic descoperit lângă localitatea Fruntişeni se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare şi cuprinde două locuinţe comune construite în epoca eneoliticului, în urmă cu peste 5.200 de ani. Găsite în urma săpăturilor făcute la o adâncime de până la un metru, obiectele folosite de locuitorii acelor vremuri reprezintă un inventar foarte bogat pentru arheologi, mai ales ţinând cont de vechimea sitului. Pe lângă unelte de piatră, precum topoare şi dăltiţe de diferite dimensiuni, cercetătorii au descoperit şi obiecte unice în arealul aspectului cultural Stoican-Aldeni, cum ar fi două vase miniaturale din ceramică, cu o înălţime de patru centimetri, cu 11 picioruşe lipite în două cercuri concentrice (a se vedea simbolistica numărului 11, adică 10+1; sau „IOI”). De asemenea, a fost găsită şi o statuetă feminină, din plastica antropomorfă, cu o dimensiune de 12 centimetri, cu braţele ridicate (rugă sau implorare), la unul din ele fiind evidenţiate foarte bine degetele.

Fruntișeni este o comună vasluiană, formată din satele Fruntișeni (reședința) și Grăjdeni. Comuna Fruntișeni a fost înființată în anul 2004, prin desprinderea de comuna Grivița. Se află la o distanță de 15 km de orașul Bârlad. Trebuie amintit că în istoria sa, comuna a mai ființat în perioada 1900 – 1968, fiind formată din trei sate. De interes turistic și cultural deopotrivă, menționăm existența aici Mănăstirii Grăjdeni, ctitorită în sec.XV.

Considerăm că este o descoperire foarte importantă, cu inventar bogat de obiecte din acea perioadă, care ne ajută să înţelegem mai bine modul de viaţă a celor care au trăit acum 5.000 de ani în urmă. După cum arată situl, bănuim că locuitorii au abandonat aşezarea în linişte, după ce au epuizat resursele din zonă. Chiar dacă odată cu plecarea lor au luat ceea ce le era mai de folos, au mai rămas o serie obiecte pe care le-am descoperit acum, după şase ani de muncă asiduă”, a declarat muzeograful Laurenţiu Ursachi, din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. Toate obiectele recuperate din situl arheologic de la Fruntişeni (jud. Vaslui) vor fi restaurate de specialişti la muzeul din Bârlad, urmând să fie expuse şi publicului larg. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*