Dogmatistul enciclopedist al teologiei româneşti: Părintele Profesor Ioan I. Ică

Părintele Profesor Ioan I. Ică s-a născut în municipiul Sibiu, la data de 9 Septembrie anul 1932, dintr-o familie credincioasă de muncitori C.F.R, Ioan şi Susana, născută Luca, având patru copii: Victoria (monahia Fevronia), Letiţia, Cornelia (monahia Cristina) şi Ioan. S-a căsătorit în data de 28 august 1958 cu Irina Albu-Oneriu, originară din Cluj, licenţiată în teologie la Sibiu, în anul 1958. Au doi fii: Ioan, născut în ziua de 15 august 1960, căsătorit, Arhidiacon, Doctor în Teologie, Profesor Universitar, şi Teodor, născut la 26 martie 1962, căsătorit, inginer. Mai reţinem faptul că una dintre surori, cea mai mare, a intrat de timpuriu în monahism, ceea ce a avut o influenţă decisivă în formarea sa, încât după terminarea liceului se va înscrie la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde au predat atunci unii dintre cei mai buni profesori ai Bisericii din perioada interbelică.

Sub îndrumarea Ieromonahului Profesor Univ. Dr. Nicolae Mladin, viitorul Mitropolit al Ardealului, va susţine, în anul 1955 teza de licenţă: „Eros si Agape. O încercare de ontologie şi sinteză morală” (170 p.), evaluată şi apreciată cu nota 10, calificativul excepţional. Sub influenţa Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, cu care era în strânsă legătură când venea la Sibiu, s-a dedicat după aceea studiului limbilor clasice, greaca şi latina, apoi a studiat greacă modernă, precum şi limbile franceză, engleză şi germană. Pentru aceasta, şi pentru a studia teologia protestantă direct de la surse, s-a înscris un an la Institutul Teologic Evanghelic din Sibiu, după care va urma cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, între anii 1958-1961, specializarea Teologie Dogmatică şi Simbolică Comparată, unde a avut şansa să audieze şi să lucreze cu cei mai buni profesori şi teologi pe care i-a avut teologia noastră. În baza acumulărilor făcute la Sibiu a propus şi a abordat aici subiecte noi, de mare complexitate teologică, ca: Trăsăturile esenţiale ale lui Emil Bruner, axate pe concepţia sa despre „Punctul de legătură între cuvântul Lui Dumnezeu şi omul modern”; specificul creştinismului după şcoala de teologie comparată de la Lund în masiva lucrare a teologului suedez: „Eros si Agape”; teologia protestantă despre har şi teologia energiilor necreate; concepţii teologice eronate despre natură şi har; doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime, după tratatul „De Trinitate”; probleme dogmatice în dialogul Sfântului Maxim Mărturisitorul cu expatriarhul monotelit Pyrrus; importanţa dogmatică a „Răspunsurilor” Patriarhului Ecumenic Ieremia al II-lea către teologii luterani din Tubingen (1573-1581). Dintre aceste lucrări, parte au fost publicate în revistele teologice centrale. A fost remarcat şi elogiat de Rectorul de atunci Părintele Profesor Ioan G. Coman, între cei mai buni doctoranzi ai Institutului Teologic din Bucureşti, (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti).

Continuând preocupările legate de primul contact oficial între Ortodoxie şi Protestantism, în timpul Patriarhului Ieremia al II-lea, va propune ca subiect al tezei de doctorat, sub îndrumarea Domnului Profesor Nicolae Chiţescu: „Mărturisirea de credinţă a lui Mitrofan Kritopoulos”, elaborată şi scrisă la cererea teologilor de la Universitatea din Helmstat, în anul 1625, în timpul călătoriei sale în Germania. O temă cu totul nouă, dar şi actuală pentru disponibilitate de dialog a Bisericii Ortodoxe, care a fost susţinută în anul 1974. Lucrarea de doctorat a avut (şi) Anexă: traducerea din greceşte a Mărturisirii” (276 p.), fiind apreciată unanim cu nota 10, calificativul excepţional.

După încheierea cursurilor doctorale la Bucureşti, a fost angajat în serviciul contabilităţii la Institutul Teologic Universitar din Sibiu până la 1 decembrie 1967, când a fost numit suplinitor la lectoratul de limbi moderne: engleză, franceză şi germană, recent înfiinţat; la acelaşi institut, concomitent a condus şi Seminarul de Teologie Dogmatică şi Simbolică. Este numit în anul 1968 lector, apoi conferenţiar la discplina Îndrumări misionare, la 1 octombrie 1974. La 1 octombrie 1976 a fost numit profesor titular la Catedra de Teologie dogmatică şi simbolică la acelaşi institut.

Cu alte cuvinte, aşadar, fiind apreciat, datorită seriozităţii şi pregătirii sale consistente şi solide de către profesorul său de specialitate – Părintele Profesor Isidor Todoran, este numit Lector în anul 1968, Conferenţiar în anul 1974 şi Profesor Universitar în anul 1976, după pensionarea acestuia, iar din anul 1984 este şi Conducător de doctorat la specializarea Teologia Fundamentală şi Dogmatică, în cadrul Institutului Teologic Universitar din Sibiu.

La 1 noiembrie 1994 se transferă, în interes de serviciu, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, unde era, de altfel, Profesor asociat din anul 1991. În 10 ianuarie 1996 a fost ales Şeful Catedrei de Teologie Pastorală şi Decan al acestei facultăţi, precum şi membru al Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”, pentru legislatura 1996-2000. Din 1 februarie 1995, la propunerea Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Părintele Profesor Ioan Ică a fost timp de aproape şapte ani membru în Comisia pentru curriculum universitar, ştiinţe umaniste, profilul teologie, precum şi în Consiliul naţional de atestare a titlurilor şi certificatelor universitare din cadrul Ministerului Învăţământului. În aprilie-mai 2002 a făcut parte din Comisia Sfântului Sinod de evaluare a instituţiilor de învăţământ teologic ortodox superior din Patriarhia Ortodoxă Română. La 1 octombrie 2000 se pensionează la cerere, devenind Profesor consultant în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca până în anul 2011.

În anii universitari 1997-1998 şi 1998-1999 a predat Teologia Fundamentală şi Dogmatică ca Profesor asociat şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” din municipiul Alba-Iulia, participând şi la examenele de licenţă, până la acreditarea acesteia.

Părintele Profesor Ioan Ică a fost numit pe bună dreptate dogmatistul enciclopedist al teologiei româneşti datorită prestaţiei şi erudiţiei, exactităţii şi sobrietăţii, simplităţii şi adâncimii gândirii sale. Dincolo de rigoarea academică, pe care şi-a însuşit-o din tradiţia vechii şcoli teologice de la Sibiu, a învăţat a se exprima la fel de bine prin inteligenţa inimii şi căldura sufletului. În susţinerea afirmaţiilor teologice pe care le face Părintele Profesor are ştiinţa de a-i cita atât pe Sfinţii Părinţi, cât şi pe marii gânditori ai culturii europene. Tot aşa pentru a lumina calea înţelegerii tainelor credinţei, are o imensă bucurie de a intona cele mai expresive imne liturgice şi pasaje din rugăciunile Bisericii.

În anul 2002, cu prilejul împlinirii a 70 de ani, şi ca o încununare a întregii sale activităţi de patru decenii în slujba Bisericii şi a învăţământului teologic, Părintele Profesor Ioan Ică a fost decorat de către Preşedintele României la data de 2 aprilie 2002, împreună cu alte personalităţi culturale, cu „Ordinul Naţional, Serviciu Credincios în gradul de cavaler”. De asemenea, Arhiepiscopia Clujului, în ziua de 9 septembrie anul 2002 i-a conferit Părintelui Profesor Ioan Ică „Diploma de aleasă cinstire pentru contribuţia pe care a adus-o la dezvoltarea învăţământului teologic românesc, la creşterea prestigiului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din municipiul Cluj-Napoca, la întărirea dialogului teologic interconfesional şi al teologiei cu cultura şi pentru ataşamentul cu care a slujit şi slujeşte Biserica strămoşească”, iar Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiul Alba Iulia, i-a conferit, pentru aceeaşi bogată activitate şi aceleaşi merite deosebite, în primăvara anului 2007, titlul universitar – academic de „Doctor Honoris Causa”.

În uriaşa şi impresionanta bibliotecă personală a Părintelui Profesor Ioan Ică poţi găsi aproape tot ce s-a scris important în teologia europeană modernă, dar şi în zona gândirii filosofice şi a culturii. Părintele Profesor Ioan Ică este un foarte bun cunoscător al fenomenului monahal, de la ascetismul arhaic egiptean la renaşterea isihastă şi, bineînţeles, la revirimentul athonit contemporan.

Oricine poate sesiza în reflecţia teologică a Părintelui Profesor Ioan Ică prospeţimea uimitoare a Tradiţiei, profunzimea gândirii Părinţilor Bisericii şi, bineînţeles, virtuţile creatoare ale misticii sacramentale ortodoxe. Prin bogata şi strălucita sa activitate, prin tot ce a întreprins, a oferit nobleţe şi valoare unuia dintre cele mai frumoase domenii ale învăţământului teologiei, şi anume, teologiei dogmatice. În personalitatea complexă şi completă a Părintelui Profesor Ioan Ică se regăsesc, ca la nimeni altul, debordanta forţă a cuvântului rostit, luciditatea extraordinară a gândirii, claritatea stilului în mesajul întrupat în scrisul său. Fiind un foarte bun cunoscător al teologiei eterodoxe, extrem de calificat în această direcţie, a contribuit, într-o manieră critică, dar în acelaşi timp irenică, la progresul dialogului teologic intercreştin şi în mare măsură la afirmarea specificului Ortodoxiei româneşti şi universale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*