Odă României
Nimic pe lume nu-i mai sfânt
decât iubirea gliei strămoșești,
ce sufletul ni-l plămădește
din lacrimi, jertfe, doine și povești,
ca parte vie-n timp el să devină
din sufletul identitar
al unei nații sau popor
cu rost istoric milenar…
Măicuță scumpă, țară românească
din dor și din nădejdi durată,
noi, vitregiții, te iubim
cu-a fiilor iubire de-altădată,
când viața fără preget și-o dădeau
pentru supremul țel uman –
o țară neîngenuncheată
și-un creștinesc trai neavan,
iar nu cu dragostea fățoasă
a politrucilor mișelnici,
ce te-au vândut și-o să te vândă
unor ipochimeni netrebnici,
de-am devenit faimoși în lume
prin sporurile-nregistrate
la sărăcirea celor mulți
și la înavuțiri trucate.
Din România nu plecăm
pentru un bine otrăvit,
ca liftele să-și facă jocul
prin legi hoțești de neoprit.
Căci țara asta nu-i a lor
și n-o să fie niciodată:
E țara românismului
cu-a lui esență netransfigurată!
Rugă pentru țară
Iubit și-atotceresc Părinte,
învață-ne cum să ieșim
din paradoxul dărniciei Tale:
Ne-ai dat o țară ca-n povești
și-o fire-atât de răbdătoare,
încât ea-i astăzi de poveste
prin zelul mafiot
al nulelor cârmuitoare!
Dar până ce-o să-i pedepsești
prin publică stigmatizare
și-a bunurilor șterpelite confiscare,
ajută-ne pe noi cei mulți
și-amarnic umiliți
de farisei și nesimțiți
să ștergem fața României
de lacrimile întristării
după atâția fii plecați
printr-un vârtej al disperării,
precum și cele cauzate
de faptul că-i neputincioasă
să-i hrănească
și să-i crească
pe cei care-au rămas acasă.
Amin.
Lasă un răspuns