Țării mele!

Odă României

Nimic pe lume nu-i mai sfânt

decât iubirea gliei strămoșești,

ce sufletul ni-l plămădește

din lacrimi, jertfe, doine și povești,

 

ca parte vie-n timp el să devină

din sufletul identitar

al unei nații sau popor

cu rost istoric milenar…

 

Măicuță scumpă, țară românească

din dor și din nădejdi durată,

noi, vitregiții, te iubim

cu-a fiilor iubire de-altădată,

 

când viața fără preget și-o dădeau

pentru supremul țel uman –

o țară neîngenuncheată

și-un creștinesc trai neavan,

 

iar nu cu dragostea fățoasă

a politrucilor mișelnici,

ce te-au vândut și-o să te vândă

unor ipochimeni netrebnici,

 

de-am devenit faimoși în lume

prin sporurile-nregistrate

la sărăcirea celor mulți

și la înavuțiri trucate.

 

Din România nu plecăm

pentru un bine otrăvit,

ca liftele să-și facă jocul

prin legi hoțești de neoprit.

 

Căci țara asta nu-i a lor

și n-o să fie niciodată:

E țara românismului

cu-a lui esență netransfigurată!

 

Rugă pentru țară                                 

Iubit și-atotceresc Părinte,

învață-ne cum să ieșim

din paradoxul dărniciei Tale:

Ne-ai dat o țară ca-n povești

și-o fire-atât de răbdătoare,

încât ea-i astăzi de poveste

prin zelul mafiot

al nulelor cârmuitoare!

Dar până ce-o să-i pedepsești

prin publică stigmatizare

și-a bunurilor șterpelite confiscare,

ajută-ne pe noi cei mulți

și-amarnic umiliți

de farisei și nesimțiți

să ștergem fața României

de lacrimile întristării

după atâția fii plecați

printr-un vârtej al disperării,

precum și cele cauzate

de faptul că-i neputincioasă

să-i hrănească

și să-i crească

pe cei care-au rămas acasă.

Amin.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*