E atâta ceață în povestea uriașei investiții americane în media românească (!) de îți vine să-i spui, nu „fake news”, ci „fake media”. Sau „fake new media” pentru că nu știi pe ce domenii de presă vor „investii” respectivi! Media virtuală, radio-TV, scrisă… Sunt destul de greu de împărțit hălcile, culmea, tocmai pentru că nu mai sunt atâtea guri la scovergi. Căci presa de astăzi se rezumă, ca influență în societate și funcție formativă, la nimic. A rămas a cincea putere din partea decuplată a statului paralel. Și nu are mai contează pentru a se putea constitui într-un vehicul ispititor pentru investitori. Cel puțin, nu din perspectivă economică. Adică din cea a unei minime rentabilități în care presa să treacă de etapa de metastază a mecenatului cu unele segmente relativ „pe profit”. Căci au rămas doar câteva colțuri de presă, cu oarece incisivi și canini mai ascuțiți, și câteva guri flămânde, schimonosite de așteptare.
Or, în care mass-media românească se vor investi atâția bani?! 50 de milioane! Sau este vorba, de fapt, de altfel de „fabrici și uzine”. Cele de dezinformare, vehicule de propagandă și sprijinire „în tranșe”, dar nu în cele ale gazetăriei, ale feluriților agenți de influență?
Este adevărat, într-o țară în care lobby-ul onest, apărat de o lege specifică, este practic inexistent, inventarea unui asemenea mecanism ar acoperi și suprafața lacunar-legislativă de care au nevoie anumiți „investitori”.
Mai ales că, privind acționariatul companiei americane, un fond de investiții maghiaro-evreiesc, lucrurile par destul de clar tranșate între cei ce ne feliază deja Centenarul cu fel și fel de programe anti-românești, de creare a unor noi capete de acuzare, de învinovățire în cascada unor falsuri grosolane (pe care eventualele „noile media”, tot alea vechi, dar cu plata la tonomat, de data aceasta!, să le promoveze propagandistic în, culmea, linia legii), de insinuare a unor falsuri în istoria noastră, de dezagregare și desființare a vestigiilor, tradițiilor și filoanelor ființei noastre unitare.
În fond, un „fake news” nu suferă juridic nici măcar de prezumția abuzului de încredere, nici de manipulare, iar când este deconspirat, subiectul este închis, juridic, cu simple drepturi la replică și câteva erate!
Sigur, pentru întâia oară, scandaloasa găselniță, cum părea la vremea respectivă, a președintelui Băsescu, de a include presa în rândul vulnerabilităților la adresa securității naționale, și-ar putea dovedi astăzi rostul și eficiența.
Atunci, părea o invenție isterică, o ranchiună la adresa unei părți a presei, mai ales că media era pe un drum descendent, și nu doar economic, ci și al încrederii și notorietății în societate.
Existau suficiente semnale, pentru cei ce aveau răbdare să analizeze, al unui iminent asalt propagandistic. Un antemergător al „omuleților verzi” rostogoliți prin spațiul de interese economice, politice și geostrategice ale Rusiei, tocmai pentru a destabiliza, acolo unde nu puteau reorganiza, la înțelegere cu guvernările, dar mai ales pentru a ordona „prioritățile” unei țări după o anumită linie.
Or, contracararea unui eventual asalt propagandistic s-ar putea face plecând tocmai de la doctrinele adoptate în CSAT.
Pentru că, altminteri, investițiile, mascate prin suporturi media, extrem de volatile ca apariție, periodicitate, asumare redacțională, responsabilizare în rostul formativ, nu vor putea fi incriminate, mai ales într-un segment în care prezumțiile bat de multe ori adevărul, iar stilurile jurnalistice maschează agresiunile bine țintite, fiind mult prea greu de dus în sfera juridicului.
Am mai putea vorbi și de varianta unui „boom” media care anunță invazia de investiții americane. Dar cu suflul unei noi crize economice în ceafa lumii, rămâne doar o variantă de „Public Relations”.
Și nu este vorba nici de căutarea unui răspuns la întrebarea: de ce ar investi cineva în presa din România?! Pentru că, economic, lucrurile sunt evidente: presa este atât de slăbită și decuplată de motoarele economice încât am asista la investiții uriașe într-un nimic care nu produce. Pentru că nu are ce…
În schimb, ar putea fi o cale pentru „albirea” banilor… Mulți bani! Tot de prin fonduri. Ar putea fi o variantă „la zi”, greu de interceptat, de albire ai banilor care se spălau în lungile nopți de cazinou transnațional al unei guvernări părinte celei de azi. Și cu aceiași tartori cu kipă precum cei la care se închină astăzi guvernarea.
Lasă un răspuns