Regimul totalitar al protocoalelor (2)

Fiinţa poporului român fiinţează din fiinţa divină a Neamului dac, care are o anumită chemare, o aleasă alegere privind continuitatea puterii sale naţionalist-creştine. Nu scopul raţiunii trebuie să conducă Naţia spre tărâmul civilizaţiei, ci sensul spiritualităţii sale creştine care îi conferă demnitatea, onoarea şi autoritatea nemuririi. În comuniunea Naţiei noastre dacoromâne cu Dumnezeu, Părintele ei ceresc îi alege călăuze spirituale cu vibraţii religioase puternice, vizionare, răscolitoare prin jertfă, ce se întrupează tezaurului naţionalist-păstrător al destinului naţional în lume.

„Valoarea reală a unui neam nu se măsoară prin comparaţie cu altele, ci numai în raport cu propria sa chemare, cu propriul său destin: o anumită misiune pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pe pământ.” (Vasile Posteucă, Destinul Imperial al Românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul. Ed. Criterion Publishing, p. 32)

Dreapta credinţă, sentimentul, entuziasmul, suferinţa, dăruirea, dreapta cumpănire, stările metafizice, arderile mistice, dragostea sunt proniatoare frământărilor şi consecinţelor sângeroase provocate de vrăjmaşii străini şi lăuntrici ce nesocotesc legea Creaţiei, în cadrul căreia Naţia dacoromână trebuie să-şi împlinească destinul, îndeplinind harul ei în istorie, dar şi ca armonie în cadrul celorlalte naţiuni.

Numai o Elită ortodoxă cu o înaltă morală creştină, cu o competenţă superioară profesional, cu o instanţă a autorităţii sale jertfelnice poate redeştepta, poate înarma spiritual, poate apăra, poate aduce biruinţa conştiinţei naţionaliste a poporului românesc în lupta cu invazia iudeo-sionistă, de care ne avertiza pe la 1868, renumitul profesor universitar Desjardines: „Invazia iudeilor în ţara românească a luat proporţii aşa de mari, încât a înspăimântat populaţia acestei ţări, căci se vede invadată de o rasă bizară şi vrăjmaşe, care constitue o naţionalitate străină şi cu totul opusă intereselor ei.”(Arch. 3 p. 411, cf. Toma Petrescu în Ni se pierde Neamul-1940, Institutul de Arte Grafice „Cugetarea”, p. 8)

Continuarea Protocoalelor şi-a Directivelor:

Capitolul VII: <<…La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale, iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră, va trebui să-i înfrângem pe toţi printr-un război universal, al lumii întregi. Cea mai sigură cale spre izbânda în politică e secretul, tăinuirea acţiunilor: cuvântul diplomatului nu trebuie să se potrivească cu fapta lui. Va trebui să silim guvernele creştine să lucreze după planul nostru larg alcătuit, şi care e deja aproape de ţel.>>

Pregătirea îndelungată privind toate aspectele celor două puteri care trebuiesc îndepărtate, nimicite: Biserica şi Monarhia, munca minuţioasă, obsedantă chiar, voinţa fără scrupule conduce la îndeplinirea cu prisosinţă a planului lor sionist. Iudeo-sioniştii conform preceptelor rabinice sunt în mijlocul tuturor frământărilor, în mijlocul tuturor nemulţumirilor, în mijlocul tuturor revoltelor, conflictelor, crizelor, conjuraţiilor, războaielor, dar nu pentru a le aplana, pentru a rezolva divergenţele, pentru a preîntâmpina consecinţele nefaste, ci pentru a le naşte, pentru a le întreţine belicos, beligerant, pentru marile premiere dramatice din care îşi trag mari foloase.    Aşa a fost cazul vecinilor asmuţiţi în contra noastră… Aşa a fost focul răscoalelor ţărăneşti de la 1907, care graţie crizei apărute în final de care s-a profitat pe mai multe planuri: economic şi politic prin acutizarea relaţiilor populaţie rurală-dinastie regală, sau poate chiar o invazie, două…, a fost pusă la cale şi întreţinută de arendaşii alogeni-urâtorii de ţărani.

Revoluţia (răscoala) este întotdeauna un mijloc sigur, rapid şi prosper pentru afacerile iudeilor. „…Numai ei (iudeii) au putut să recurgă la instigatori socialisto-anarhişti din ţară şi chiar din străinătate (Bulgaria, Austro-Ungaria, Rusia),-care, după cum o recunoasc ei singuri (Bernard Lazare, Les Juifs en Roumanie), sunt în solda lui Israel. Numai ei nutreau o ură neîmpăcată cu proprietarii rurali. Numai ei ar fi dorit să vadă venind aici armata austriacă, care ar fi impus desigur suveranitatea lui Iuda.” (Dr. Nicolae C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria. Ed. Babel/ Vicovia, Bacău-2010, p. 105)

Directiva nr. 7

„… Trebuie să fim oricând pregătiţi să declarăm război, prin intermediul vecinilor săi, oricărei ţări care ar îndrăzni să ni se opună sau să ne ţină piept. Şi dacă aceşti vecini vor ajunge la o înţelegere cu ţara care e împotriva noastră va trebui să îi distrugem pe toţi printr-un război mondial. Cea mai bună cale de succes în chestiunile politice este secretul absolut. Cuvântul diplomatului nu trebuie să coincidă cu acţiunile sale. Avem datoria de a obliga guvernele creştine să acţioneze în concordanţă cu planul nostru, pe care l-am expus pe larg până acum şi care se apropie de împlinire.”

Capitolul VIII: <<Trebuie să ne însuşim toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi fineţile limbii juridice o îndreptăţire pantru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece e nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legală.>>

Preocuparea de căpetenie a iudeilor a fost să-şi asigure permanent suveranitatea asupra ştiinţelor socio-economice pentru a benefecia întotdeauna de cele mai subtile interpretări. Visul lor s-a realizat când şi-au impus dominaţia asupra celebrei şcoli din Paris: <<Ecole des Hautes Etudes sociales>>, care nu e franceză, ci din Franţa.

Şcoala iudaică, deci a pregătit pe mai toţi marii conducători europeni şi din lume. Este destul de uşor de înţeles, la cine se află cheia care deţine misterul conducerii, fapt care iar l-a revoltat pe Henry Ford (rectific după observaţia prietenului meu Dumitru Ionescu-Bucureşti, din primul articol, : n-a ajuns preşedintele S.U.A., fiindcă n-a vrut), afirmând răspicat: „Când studiem o adunare care hotărăşte asupra destinelor omenirii, precum aceea a conferinţei de pace, când urmărim oamenii care stau în cel mai înal grad sub influenţa evreiască, şi mai ales le cercetăm trecutul lor, atunci aproape fără nici o greutate putem fixa momentul, în care ei au căzut în situaţia fatală, el le-a adus unele foloase de moment, dar i-a făcut în mod inexorabil sclavi ai unei puteri care evită lumina publicităţii. Spectacolul uimitor de a vedea bărbaţi de stat anglo-saxoni împresuraţi şi consiliaţi permanent de către prinţii rasei semite, se explică prin cunoaşterea petelor negre ale acelor oameni şi prin vorbele din Protocoale: <<Noi vom face să se aleagă Preşedinţi al căror trecut conţine vreo afacere ascunsă şi întunecoasă.>>(H. Ford, „Der internationale Jude”, vol. I-II, Leipzig-1920-1921, p. 179)

Astăzi se vede mai clar, mai cert, mai lămurit ca niciodată în orice împrejurare, influenţa covârşitoare a sionismului răsfrântă dramatic asupra creştinismului.

Paradoxal şi destul de grav este faptul că deşi se descoperă totuşi adevărul, pentru cei mai mulţi, minţile le rămân înceţoşate graţie beznei propagate tot de influenţa „protectoare” a celor iniţiaţi care veghează permanent la împlinirea scopului lor.

Directiva nr. 8

„Suntem obligaţi să stabilim legături de prietenie cu toate organizaţiile pe care adversarii noştri le-ar putea folosi împotriva noastră. Trebuie să găsim prin intermediul subtilităţii cuvântului juridic, o justificare pentru a servi la camuflarea acţiunilor noastre, care e posibil să pară foarte insolente şi nejustificate, dar pe noi ne interesează să enunţăm aceste acţiuni prin intermediul cuvintelor pentru a da impresia că acţiunile sunt de o înaltă conduită morală, având în acelaşi timp şi un caracter legal.”

Capitolul IX: <<…Guvernământul nostru Suprem constă în condiţii extra-legale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic şi energic: dictatură.>>

 Inchiziţia dictaturii celor „aleşi”, stabileşte că liderii lor religioşi care păstoresc turma „aleasă” în sânul comunităţilor, nu au un plan cu acelaşi numitor comun pentru toate popoarele, ci diferit: conform naturii, culturii, tradiţiei, eroismului neamului respectiv.

Sub suzeranitatea lui Iuda (mondialismul sionist), deviza sub care au căzut în capcană creştinii şi sub care s-au comis atâtea robii, discriminări şi xenofobii: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, îşi schimbă tâlcul. Respectivii învinşi, sclavi, vor primi doar câte o firimitură ca la împărtăşanie din cele trei noţiuni, din mâna pontifilor puterii ecumenice globale. Mâna aceasta suverană care risipeşte aurul strâns tot de la aceşti condamnaţi, ridică pătimaşii, viciaţii, ambiţioşii, pofticioşii, răzbunătorii.

Pentru fiecare popor, mâna aceasta uscată ce se întinde peste pământ deţine câte un „As” cu chipul liderului valet, al cărui rol este de a diviza ţara în partide, organizaţii, federaţii, de a spulbera economia, de a renega naţionalismul, de a abjura credinţa.

În mâna stângă, cea chircită de avariţie, pontifii iluminaţi ţin frâiele presei cu cele două feţe: lauda sau denigrarea. Presa calomnioasă construieşte un zid înalt în jurul persoanei „non grata” pentru ca chiorii şi orbii să nu poată vedea niciodată.

Dacă lângă aur, viclenie, cămătărie, conspiraţie, presă se mai adaugă sectele, prostituţia şi terorismul, asediatorii iudaismului sionist au de fapt în lume cea mai puternică şi cea mai de temut armată a tuturor timpurilor.

Directiva nr. 9

„Conducerea noastră superioară îşi desfăşoară activitatea în condiţii supralegale, care pot fi calificate cu un cuvânt foarte puternic, adică: DICTATURĂ.”

Capitolul X: <<…Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia, care, după cum o ştiţi bine, nu e altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor; într-un cuvânt, e şcoala a tot ceea ce face ca un Stat să-şi piardă individualitatea şi personalitatea.>>

În politică, mai corect spus în tabăra politicianistă, forţa lucrurilor o dă vulgul, proletariatul debusolat şi credul în toate.Votul lor obştesc mai are şi caracterul de orbesc, venit prin cataracta liberalistă şi glaucomul comunist. „Cutezătorii” roş-portocalii au dres şi dreg atât de bine cu condimente „democrato-oculte” Constituţia, încât să se menţină timp îndelungat neînţelegerile, ura şi conflictele între partide.

Epoca francmasonică a creat aşadar Era republicană, astfel că toţi Fii Republicii, preşedinţii sunt progeniturile Iluminaţilor. Preşedinţii oricât de puternici par la prima vedere, ei sunt de fapt bufonii de lux ai Iniţiaţilor, care vor acorda legile ţării în fără de legi, conform voinţei regilor aurului lumii. Legile dacă sunt potrivnice, preşedintele le va anula. Dacă sunt puţine le va înmulţi. Dacă sunt drepte le va strâmba. Dacă sunt clare, le va întuneca. Dacă sunt fireşti le va face provizorii. Dacă sunt justiţiare pentru toţi atunci se va schimba Constituţia. După ce se incinerează Tradiţia creştină, naţionalismul dacoromân urmează avalanşa zăpăcelilor şi uraganul desprinderii de firesc prin răsturnarea şi profanarea a tot ce este românesc, divin şi veşnic.

Celor pistruiaţi, perciunaţi, cu ochi mulţi peste tot, înroşiţi, sfedelitori, cu urechi pleoştite surprinzând orice şoaptă, rugă, îndemn, elan, zel, cu mâinile răsfirate peste Planeta aceasta nu chiar atât de albastră, însă foarte mult râvnită, le e mult mai la îndemână republicele decât monarhiile, deşi sângele „albastru” cancerigen i-ar avantaja, cum de fapt i-a şi sprijinit în lupta lor pentru distrugerea monarhiilor creştine punându-le ca heraldică cununile de spini,dar nu pentru merit, ci în batjocură.

De ochii lumii se mai păstrează câte un cărbune monarhic care deabia acoperă degetele de la o mână. Mai pâlpâie câte o dinastie atât de fidelă şi de slugarnică. Vigilentul Henry Ford este din nou pe baricadă, dând alarma: „Iudaismul va mai tolera monarhi, câtă vreme îi va întrebuinţa. Probabil cel din urmă tron pe care îl va evacua, va fi tronul englez; căci, dacă pe de o parte conştiinţa britanică se simte onorată de a fi patronul iudaismului şi a se împărtăşi de binefacerile acestei protecţii-, pe de altă parte, după concepţia evreiască, este un fapt prielnic de a se întrebuinţa această putere mondială la atingerea scopurilor evreieşti. O mână spală pe alta; dar această tovărăşie va dura atâta vreme, până ce Iuda va fi gata să dea Britania peste cap, ceea ce aproape poate să facă în fiecare moment. Sunt destule semne că se află înaintea executării acestei misiuni.” (op. cit., p. 158)

Ca totul să se desfăşoare planului lor înţelept de diabolic trebuie să o recunoaştem, drepturile constituţionale vor fi substituite doar cu îndatoriri, aşa cum garantează guvernarea lor autocrată. Cei care îi ajută cel mai mult în acest plan mefistofelic sunt neoliberalii zeloşi, care sunt la fel de capabili ca şi verii lor primari neocomuniştii, precum şi culmea ironiei: preoţii, ierarhii şi turma lor bezmetică de credincioşi.

Directiva nr. 10

„… Din liberalism s-au născut statele constituţionale care au înlocuit pentru creştini, monarhia salvatoare, iar Constituţia, cum prea bine se cunoaşte, nu este altceva decât o şcoală a disensiunilor, a urii, a discuţiilor şi polemicilor de partid. Într-un cuvânt, Constituţia este şcoala a tot ce determină un stat să-şi piardă integritatea şi personalitatea.

Mărgăritarele şi mireasma harului lor sacru a verdelui April

01.04.1881, Octavian Goga, mare poet creştin şi om politic naţionalist; 01.04.1887, Ion Negulescu, general, deţinut politic, erou-martir; 02.04.1922, Roman Braga, Arhimandrit, scriitor; 04.04.1909, Horia Cosmovici, avocat, deţinut polititc-religios; 04.04.1922, Corneliu Deneşan, pictor/ sculptor, deţinut politic-religios, poet al Crucii; 05.04.1884, Ion Constantin Inculeţ, om politic şi de stat; 05.04.1945, Georgeta Scurtu-profesor-istorie; 06.04.1911, Constantin Burduja, preot, deţinut politic-religios; 06.04.1941, Gheorghe Zamfir, compozitor, cel mai virtuos naist al lumii; 07.04.1931, Amza Pellea, unul dintre cei mai mari actori de film şi de teatru; 09.04.1949, martiriul Ecaterinei (Titi,n.1924) Gâţă-Fecioara Crucii, ucenica Părintelui Arsenie Boca, ctitoră a Mănăstirii Vladimireşti-Galaţi; 10.04.1912, Cleopa Constantin Ilie, Arhimandrit, marele monah-scriitor; 11.04.1911, Emil Popa, deţinut politic-religios, avocat; 12.04.1912, Iustina Constantinescu, presbiteră, profesor, eroină anticomunistă a Grupului Nucşoara-Argeş, deţinut politic-religios; 13.04.1886, Nicolae Tonitza, pictor, grafician; 14.04.1914, Dr. Faust Brădescu, deţinut politic-religios, scriitor-filosof; 14.04.1924, Alexandru Virgil Ioanid, deţinut politic-religios; 15.04.1905, Vică Georgescu, avocat, deţinut politic-religios; 17.04.1907, Nicolae Dabija-maior, erou de război, martir al Crucii; 17.04.1922, Valentina Gafencu-Elefteriu, deportat politic-religios; 18.04.1894, Pamfil Şeicaru, erou de război, ctitorul mănăstirii de maici Sfânta Ana, Orşova-Mehedinţi, scriitor, cel mai mare gazetar al secolului XX; 20.04.1882, Nicolae Ciupercă, general, deţinut politic, erou-martir; 21.04.1922, Deliu Iulian Bălan, deţinut politic-religios, poet al Crucii; 21.04.1936, Ioana Maria Cantacuzino, prinţesă, elevă luptătoare anticomunistă, deţinut politic-religios; 22.04.1850, Veronica Micle, poetă, publicistă, traducătoare, Zâna Luceafărului Mihail Eminescu; 23.04.1912, Ana Hristu/ Monahia Nicodima Vasilache, profesor, deţinut politic-religios; 24.04.1953, martiriul lui Gheorghe Brătianu, prinţ, om politic, istoric; 24.04.1954, Gheorghe Constantin Nistoroiu, profesor-teolog, naţionalist-ortodox, slujitor al Cuvântului şi-al Adevărului; 26.04.1909, Ilie Imbrescu, preot, dr. în teologie, scriitor-mărturisitor, deţinut politic-religios, erou-martir; 26.04.1919, Emilian Ezechil, inginer-ofiţer, erou de război, scriitor; 28.04.1894, Horia Măcellariu, Contraamiral, deţinut politic-naţionalist; 28.04. 1941, Gheorghe Jipa Rotaru, prof. univ. dr. Comandor, scriitor-fondatorul Şcolii de Vară, Maia Catargi-Ialomiţa; 29.04.1921, Aurel State, profesor, ofiţer, erou-martir, scriitor-mărturisitor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*