Tezaurul de la Șilindia (jud. Arad)

Mai puțin cunoscut de publicul larg, „Tezaurul de la Şilindia” reprezintă unul dintre cele mai mari tezaure monetare geto – dacice descoperite vreodată pe teritoriul ţării noastre. Format din peste 800 de monede de argint, greutatea sa totalizează 10-11 kg de argint de foarte bună calitate. Piesele monetare ale acestui tezaur se află actualmente împărţite în trei loturi și expuse la „Complexul Muzeal Arad” (366 piese), „Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea” (361 piese) şi colecţia „Liceului din Ineu” (2 piese). Cu probabilitate, avem de-a face cu un tezaur colectiv (al unei comunități umane), tipurile monetare sugerând o acumulare în timp, începând încă din veacurile IV-III î.Hr.

Acest tezaur poate fi pus în legătură cu alte tezaure şi descoperiri similare din zonă: Agrişu Mare, Buteni, Ineu. Prezenţa acestor acumulări monetare în zona Ţării Zarandului („zarând”, cu sens de „Zaua” (ca legătură; ca lanț) ce ne leagă de „rândul” în care suntem legați de materie (Calea Lacteee – galaxia noastră – se mai cheamă și „Calea Robilor”), unde spre deosebire de Mureşul Inferior urmele celtice lipsesc deocamdată cu totul, fac foarte posibilă și ipoteza ca tezaurul să fi fost deţinut şi îngropat de către o comunitate locală. El a fost îngropat, cu probabilitate, pe la mijlocul sau sfârşitul sec. II î.Hr. În lucrarea-monografie dedicată tezaurului, editorii au catalogat monedele în funcţie de mai multe grupe şi subgrupe, analogiile fiind date în funcţie de cataloagele existente la momentul respectiv. Ulterior, apariţia lucrării lui C. Preda, dedicată monedelor geto-dacice (1973), a permis o încadrare mult mai precisă a pieselor de la Şilindia, în tipurile şi sub-tipurile monetare care sunt utilizate şi acceptate de istoriografia curentă. Tezaurul a fost descoperit descoperit cu totul accidental, în anul 1967, de către ţăranii aflaţi pe câmp, în punctul numit „La Frăgării”. Cele cca. 800 de monede erau depozitate într-un vas de lut, care s-a distrus în totalitate. După momentul descoperirii, s-au recuperat doar 729 de monede, care aparţin unei largi varietăţi de tipuri monetare locale, multe dintre ele specifice primei etape a monetăriei geto-dace. Deşi marea majoritate a pieselor reprezintă „imitaţii”, în rândul lor s-a descoperit şi o tetradrahmă originală de tip Filip al II-lea, pe care o vom prezenta mai jos. Cantitativ, un număr semnificativ de piese, anume 90, se încadrează „tipului Şilindia”.

Greutatea lor oscilează între 12,15-13,90g, iar diametrele lor între 21-26mm4. Un număr semnificativ de piese (41) poate fi încadrat „tipului Banat”. Greutatea lor oscilează între 12,50-14,10g iar diametrele lor între 24-28mm. Monedele de „tip Tulghieş-Mireşu Mare”, subtipul „cu scut şi porc mistreţ” (porcul mistreț, ca forță brută a naturii), sunt în număr de 5 piese. Greutatea lor oscilează între 12,60-13,25g iar diametrul lor între 22-28mm. „Tipul Tulghieş-Mireşu Mare”, subtipul „cu arc”, este reprezentată la rândul ei de un număr mai restrâns de piese, anume 12. Greutatea lor oscilează între 13,10-13,85g iar diametrul între 23-25mm6. „Tipul Tulghieş – Mireşu Mare” „cu sigla Λ” (A, Muntele, un nou început) este reprezentat de un număr semnificativ de monede, anume 62. Acestea prezintă greutăţi cuprinse 12,40-14,05g şi dimensiuni între 22-27mm. Monedele de „tip Tulghieş – Mireşu Mare” subtipul „cu sigla V” (prăpastie, coborârea în fântâna adâncului, abisul) sunt în număr de cinci. Greutăţile lor sunt cuprinse între 12,80-13,30g, iar dimensiunile lor între 24-25mm. „Tipul Tulghieş – Mireşu Mare” subtipul „cu leu şi sigla Π” (Leul, ca simbol al Forței Vieții) este reprezentat la rândul său de un număr restrâns de piese. Acestea prezintă greutăţi cuprinse între 13,15-13,70g şi diametre cuprinse între 25-26mm. Piesele de „tip Tulghieş – Mireşu Mare”, subtipul „cu monogramă Audolean X” („X”, ca simbol al „crucii lupilor”, când realitatea „se va face sul”) sunt în număr de 21.

Localitatea Șilindia se află situată în Depresiunea Crișului Alb, la poalele de Nord ale Dealurilor Cigherului, pe Râul Cigher, la o distanță de 54 km față de municipiul Arad. Denumirea poate veni de la „Sili – N – Dia”, adică „Ziua Noului Început (Dia – N) care este cam „sili” (nebună) – adică ne va face rău”. Descoperirile arheologice făcute aici atesta continuitatea vietii pe meleagurile de azi ale județului Arad, începând din Paleolitic (Iosasel, Macea, Sânpetru German ș.a.), iar urme de așezări din epocile bronzului și fierului au fost identificate la Pecica, Simand, Socodor, Siclău, Vărșand etc. Importante sunt și dovezile materiale ale existenței unor așezări ale dacilor liberi, descoperite lângă Arad (secolul IV î.Hr.), pe teritoriul localităților Pecica, Sântana, apoi eset marele tezaur de la Șilindia (secolul III î.Hr.). În secolele IX-X, partea de sud a actualului județ era înglobată în formațiunea statală românească condusă de voievodul Glad, iar partea de nord se afla în componența voievodatului lui Menumorut. Sub conducerea acestor voievozi, populația autohtonă a opus o rezistență dârză împotriva tendințelor de dominație ale statului feudal ungar, ceea ce explică și faptul că o serie de cnezate și voievodate mai mici din părțile Aradului (Cladova, Covasint, Nadab ș.a.) au reușit să-și apere existența. Urmașul acestora a fost Ahtum, voievodatul acestuia fiind atestat la începutul secolului al XI-lea de mai multe izvoare, între care „Gesta Hungarorum”, „Legenda Sfântului Gerard” și „Cronica lui Mahmud Terdzuman”.

Un episod eroic al luptelor purtate de către locuitorii meleagurilor arădene sub conducerea mai multor vieoevozi români de la Căpâlna, Halmagium, Șiria, îl constituie și rezistența împotriva năvălirii tătarilor din 1241-1242. În 1552, Aradul și regiunile din jur au fost ocupate de turci și incluse în Pașalâcul de Timișoara, rămânând sub administrație turcească până la 1687, când Transilvania (deci și această parte) a fost ocupată de trupele austriece. Ce mai amplă manifestare împotriva asupririi feudale o reprezintă răscoala din 1784, condusă de Horea, Cloșca și Crișan, care a cuprins, încă de la izbucnire, comitatul Zarand, fiind ocupate mai multe localități. De asemenea, un puternic ecou a avut în județul Arad, Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Revenind la marele „Tezaur de la Şilindia”, acesta reprezintă unul dintre cele mai mari tezaure monetare geto – dacice descoperite vreodată pe teritoriul ţării noastre. Prin diversitatea monedelor existente în această tezaurizare, prin perioada de timp pe care o acoperă (o acumulare, începând încă din veacurile IV-III î.Hr – fiind îngropat undeva la jumătatea sec. II î.Hr), dar și prin simbolistica diversă a imagisticii monetare, acestea se pot „citi” și ca o arhivă simbolică a unei filosofii, a unui mesaj ancestral poate încă „necitit” (neinterpretat). Povestea mitologică a „personajelor” ce apar în chenarul de argint al monedelor (care se pot roti; ca și o roată a norocului; dar se pot și învârti, ca un titirez, ce ne prezintă când fața aversului (A-Vers, sau „versul” începutului), când cea a reversului (Re-vers, sau „întorcearea la izvoare”), ca într-un joc „la rișcă” (sau „a risca”); aceasta pentru că noi trăim într-un Uni-Vers (nu Multi-Vers; taină a vechilor lucrări scrise care se făceau în versuri) ne poate conduce către Taina dintotdeauna a Lumii (cercul în care ne învârtim în materie). Iată cum acest tezaur monetar poate fi „înțeles” și ca o arhivă a unor mesaje strămoșești lăsată special spre a fi „citită” de către noi, cei ce ne apropiem de momentul zero. Când privim o singură monedă, „mesajul” simbolic ne pare fragmentar, dar având sub ochi peste 800 de monede, cu o imagistică diferită, putem „acoperi” câteva „pagini” de istorie. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*