Biciul prigonirii românilor! (1)

Cred că dacă s-ar face un sondaj de opinie corect referitor la cine a fost cel mai patriot premier al României postdecembriste – care a făcut ceva realmente pozitiv  pentru țară –, pe primul loc ar ieși Nicolae Văcăroiu, la mare distanță de ceilalți.

Iar premierul care a făcut cel mai rău – mai ales comparativ cu așteptările oamenilor – a fost, fără îndoială, Adrian Năstase. Pe lîngă alte fapte reprobabile, ca de exemplu vînzarea celei mai profitabile întreprinderi, PETROM, pe un preț de nimic unei firme austriece de mîna a treia, OMV, care, se pare, este o firmă paravan –, Năstase a comis două crime politice impardonabile: 1) a emis H.G. nr. 1194/12 dec. 2001, cu privire la înființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), prin care a pus la dispoziția minorităților posibilitatea de a denigra România și 2) a promulgat O.U.G. nr. 31/28 martie 2002, fățuită, apoi, prin Legea nr. 107/2006 și Legea nr. 217/2015, prin care a îngenuncheat România în fața ofensivei jidănești pe tema pretinsului holocaust, numit de unii autori occidentali holohoax sau, cum relevă Norman Finkelstein, în Industria holocaustului, holocash. Ambele acte juridice emise de Adrian Năstase sunt ilegale – fiindcă nu au fost dezbătute în Parlament, care, de fiecare dată, era în sesiune –, ilegitime – fiindcă nu exista o situație de fapt care să necesite asemenea reglementări juridice „urgente“ –, denigratoare – fiindcă aruncă un oprobriu internațional asupra poporului român, care astfel, este expus în fața lumii ca un popor barbar, necivilizat și intolerant –, anticonstituționale – fiindcă încalcă art. 29 și 30 din Constituție privind libertatea cuvîntului și, esențialmente antinaționale și antiromânești!

Promulgarea Legii nr. 217/2015 a provocat un veritabil șoc printre intelectualii de diverse orientări politice, dar, din păcate, acesta s-a amortizat repede ba chiar, mai rău, nu a avut nici o consecință în apărarea demnității României. E-adevărat, a apărut inițiativa de lansare a petiției pentru desființarea I.N.S.H.R.-E.W., dar românii sunt deja prea terorizați de O.U.G. nr. 31/2002 și legile pendinte, astfel încît s-au înscris prea puțini pentru ca petiția să aibă vreun efect.

Această letargie a românilor – ca și în cazul lipsei unor acțiuni pentru contracararea ofensivei hungariste – le-a dat curaj evreilor să șarjeze mai departe, avîndu-l ca „matador“ pe proaspătul evreu ales deputat, în 2016, Silviu Vexler. Acesta e vinovat de comiterea a 17 propuneri legislative, dintre care șapte au fost deja promulgate ca legi. Spre comparație, răposatului senator Corneliu Vadim Tudor, în cele două mandate ale sale, nu i s-a acceptat nici un proiect de lege!

Într-un „documentar“ postat în 2 august 2017, de un anume Sergiu Klein, intitulat „PSD PARTIDUL RUSINII-DEPUTATUL SILVIU VEXLER“ (episoadele 1 și 2), cu subtitlul „PAGINĂ DE LUPTĂ A IZRAELIENILOR ORIGINARI DIN ROMÂNIA ÎMPOTRIVA ANTISEMITISMULUI ȘI NEGAȚIONISMULUI PSD“, sunt invocate unele cercetări ale Parchetului, printre care figurează și plîngerea lui Aurel Vainer referitoare la cartea mea, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Editura Tempus, 2014. Comentatorul se lamentează că Parchetul General nu a soluționat cum voia F.C.E.R.-C.M. plîngerea cu pricina și îl somează pe deputatul Silviu Vexler să-l interpeleze pe procurorul general Augustin Lazăr cu privire la soluția dată de C.N.C.D. cu nr. 114/25 febr. 2015 la petiția cu nr. 20653/23.12.2014, prin care fusesem „dezvinovățit“ prin viciu de procedură! Sincer să fiu, eu am aflat de acest eșec al lui Aurel Vainer abia acum, ascultînd „documentarul“ însăilat atât de tendențios al lui S. Klein! Totuși, spre cinstea lui, spre deosebire de jigodia jidănită Sabin Orcan-Imprecatoru’, care a dat imaginile fără sonor, Sergiu Klein a dat cîteva pasaje cu sonor din expunerea mea la lansarea cărții la Librăria „Mihai Eminescu“. Ba aș putea să presupun că Sergiu Klein este un antisemit disimulat, fiindcă îmi face favoarea să expună, în pasajele reproduse, fragmentul în care eu arăt auditoriului cartea lui „Gerard Menuhin, nepot de rabin, care afirmă aici că holocaustul este cea mai mare minciună din Istoria Universală“ (sic)! Nu știu ce măsuri sau inițiative legislative va lua Silviu Vexler de acum încolo, după reproșul făcut de Sergiu Klein pe YouTube, dar să trecem în revistă pe cîteva dintre cele de pînă acum.

Într-o ședință a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, din octombrie 2013, „deputatul Aurel Vainer a declarat că Legislativul trebuie să mărească indemnizațiile evreilor supraviețuitori ai Holocaustului“. Și li le-a mărit. Dar deputatul Aurel Vainer a fost înlocuit în Parlament cu agresivul S. Vexler.

Printre altele, Silviu Vexler s-a remarcat prin legea de majorare a indemnizațiilor de holocaust. Astfel, cu prilejul comemorării de către Senat a 74 de ani de la criminalele bombardamente ale aviației anglo-americane asupra Bucureștilor – care constituie crimă contra umanității, imprescriptibilă, din 04.04.1944 – și în cinstea acestor bombardamente, „Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege privind majorarea indemnizaţiilor pentru supravieţuitorii Holocaustului din România, ca măsură reparatorie, sumele alocate acum fiind de patru ori mai mari. Senatul a adoptat propunerea cu o largă majoritate, toate grupurile parlamentare fiind de acord cu iniţiativa deputatului minorităţilor Silviu Vexler. (În plus, Parlamentul a aprobat cumpărarea, cu circa 4,5 miliarde de euro, a unor rachete Patriot, la mîna a doua, de la Israel – n.n., V.I.Z.)!

Proiectul prevede acordarea unei indemnizaţii de 400 de lei lunar pentru fiecare an de deportare sau detenţie, câte 300 de lei lunar pentru fiecare an de strămutare, muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă. De asemenea, celor care au supravieţuit trenurilor morţii li se acordă o indemnizaţie lunară de 400 de lei. Sumele iniţiale, prevăzute în Ordonanţa de Guvern 105/1999, erau stabilite la 100 de lei“.

Evreii sunt „mai cetățeni“ români decât românii?! Dar românii care au fost deportați cu domiciliu obligatoriu, închiși în lagărele de concentrare, băgați în închisoare și ținuți cu anii fără să fie judecați, nu au dreptul la despăgubiri?! Descendenții românilor care au murit în pușcării nu au dreptul la despăgubiri ?! Sau întrucât genocidul contra poporului a fost comis de regimul jidano-bolșevic acest genocid nu contează?! Evident, goiymii nu contează în fața „poporului ales“! A venit vremea ca nici evreii să nu mai conteze în fața poporului român! A venit vremea ca întregul popor român să devină filosionist: toți evreii să fie trimiși în Israel! Cine nu vrea să plece, să fie lichidat fiindcă este antisionist, deci este antisemit! Pînă atunci, cuvîntul de ordine este cel dat de Ion Creangă: „Nici un ac de la evrei!“

Evreii din Ardeal, trimiși în lagăre de către regimul horthyst în timpul Dictatului de la Viena, care s-au înapoiat, primesc despăgubiri de „holocaust“ tot de la statul român! De ce?! Din cauza ipocriziei hrăpărețe a evreilor și a lichelismului guvernanților români! Iar escrocul internațional Elie Wiesel acuza România că „a ucis!, a ucis!, a ucis!“ Dintre acești deportați din Transilvania, cei mai mulți s-au dus în Vest – unul dintre aceștia a fost chiar impostorul Elie Wiesel, ajuns cel mai mare apologet holocau$ti$t – miștocizat de evrei onești ca Norman Finkelstein, Isaac Asimov ș.a.! Cei care au condus închisorile, lagărele de muncă, ministerele în anii 1945-1964 au fost evreii. Ei trebuie să le plătească românilor persecutați despăgubiri pentru „holocaustul“ românilor, pentru genocidul comis contra lor. Aproape toți acești torționari au plecat în Israel. Deci, Israelul este obligat să plătească României „daune de holocaust“. Unii autori au calculat că ne-ar datora minimum 200 de miliarde de euro.

Evreii din Ungaria, transportați în lagărele de muncă din Germania, nu „au fost duși de pe peron direct în cuptoarele de gazare“ – cum mint apologeții holocaustului, ca jidăniții mercenari Paul Johnson și Antony Beevor, după cum am arătat în cartea mea –, ci s-au întors aproape toți. Ba, mai mult, evreii – în special cei budapestani – i-au cerut evreului Tivadar Soros să le dea averile înapoi. Acesta, beneficiind de înalta sa poziţie în ierarhia comunităţii jidoveşti, numite Judenrat, le-a oprit averile, mințindu-i pe evreii amărîți trimiși în Germania că li le va restitui cînd se vor întoarce de la muncă – deși el știa precis că vor muri în lagăre și va rămîne, bine-mersi, cu averile lor. Tivadar Soros s-a făcut „că plouă“, evreii amărășteni, dar furioși, l-au reclamat la autoritățile sovietice de ocupație, iar Tivadar Soros a „spălat putina“ în Occidentul „atotcuprinzător“ – cum perora, ironic, un senator jidan american, Joe Lieberman. Dar, mai înainte, l-a trimis pe fi-su în Anglia: acest fiu și-a luat numele de George Soros, care, acum, ne asasinează discret făcînd-o pe „filantropul“, pe „investitorul strategic“ și pe sponsorul diverselor ong-uri antiromânești, chiar și al ex-guvernului Cioloș.

Bate la ușă vremea prezisă de George Coșbuc: „Hristoși să fiți, nu veți scăpa nici în mormînt!“

Același Silviu Vexler a propus – și s-a aprobat prompt! – dublarea, de la 1 martie 2018, a salariilor denigratorilor de la I.N.S.H.R.-„E.W“, o categorie cu totul aparte de funcționari, în timp ce altor categorii profesionale salariile li s-au micșorat.

Ascensiunea politică a evreului Silviu Vexler trebuie oprită! Agresivul deputat Silviu Vexler, văzînd că e de neoprit, dă lovitura!

Pe data de 29 martie 2018, a fost depus la Senatul României, la Biroul Permanent, proiectul de lege cu nr. B135/2018. Iniţiator este deputatul Silviu Vexler.

Textul proiectului de lege este următorul:

„LEGE privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. — Prezenta lege are ca scop stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.

Art. 2. — În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

  1. a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor (s.n. – V.I.Z.) ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult;
  2. b) prin organizație cu caracter antisemit se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care intră sub incidența prezentei.
  3. c) prin simboluri antisemite se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul;
  4. d) prin materiale antisemite se înțelege: imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul.

Art. 3. – Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 4. – Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

Art. 5.– (1) Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor antisemite.

(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (l) sau (2), dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.

Art. 6.– (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (l), dacă denunță autorităților existența organizației, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.

(4) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) și (2) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

EXPUNERE DE MOTIVE

Deși ar trebui să fie doar o amintire a tragediilor care au însoțit cele mai întunecate momente ale istoriei umanității – ideile, concepțiile și doctrinele antisemite își păstrează în continuare efectele nocive, descoperă noi adepți dispuși să le promoveze și într-un mod de neînțeles sunt prezente în anumite segmente ale societății actuale.

Antisemitismul, în mod frecvent, acuză evreii de conspirații pentru a face rău umanității, iar evreii sunt, de obicei, învinuiți pentru lucrurile care merg rău/greșit. Această idee este exprimată în discursul public, în scris, în forme de expresie vizuală sau acțiuni și pot include stereotipuri calomnioase și însușiri cu caracter negativ.

În perioada martie 2016-martie 2017, România a exercitat președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance/IHRA).

Cu ocazia primei reuniuni plenare a IHRA din România, organizată la București, în perioada 23-26 mai 2016, a avut loc un intens proces de negociere între cele 31 de state membre ale organizației, condus de România și finalizat cu adoptarea Definiției de lucru a antisemitismului, prezentată în Anexa 1 la prezenta Expunere de Motive. Decizia a fost luată pe fondul creșterii infracțiunilor pe bază de ură, în special în Europa, și vizează crearea celor mai eficiente mecanisme care să asigure protecția și apărarea drepturilor omului.

Ulterior, în Ședința de Guvern din 25 mai 2017, a fost adoptată Declarația Guvernului României de asumare a aplicării Definiției de lucru a antisemitismului, adoptată de Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului.

La 1 iunie 2017, Parlamentul European a adoptat „Rezoluția referitoare la combaterea antisemitismului“ (2017/2692(RSP), prezentată în Anexa 2 la prezenta Expunere de Motive, care menționează că „întrucât combaterea antisemitismului este o responsabilitate (corect: obligație – n.n., V.I.Z.) a întregii societăți“, iar „numărul incidentelor antisemite în statele membre ale UE a crescut în mod semnificativ în ultimii ani, după cum relatează, printre altele, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA)“, și având în vedere „atacurile teroriste violente care i-au vizat pe membri ai comunității evreiești și care au avut loc în ultimii ani în mai multe state membre“, „subliniază că discursurile de incitare la ură și toate formele de violență împotriva cetățenilor europeni de origine evreiască sunt incompatibile cu valorile Uniunii Europene“, „invită statele membre și instituțiile și agențiile UE să adopte și să aplice definiția operațională a antisemitismului a Alianței Internaționale pentru Comemorarea Holocaustului (IHRA) pentru a sprijini autoritățile judiciare și de aplicare a legii în eforturile acestora de a identifica și urmări în justiție atacurile antisemite în mod mai eficient și mai eficace“.

„Antisemitismul care s-a manifestat în România între cele două războaie mondiale a crescut direct din semințele sădite în evenimentele majore ale dezvoltării țării începute la jumătatea secolului al XIX-Iea. Din motive care puteau diferi de la o persoană la alta sau de la un grup la altul, în viața politică, culturală și spirituală a societății românești au existat, în forme variate și cu diverse intensități, puternice curente antisemite“ (Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România).

Potrivit Definiției de lucru a antisemitismului adoptată de IHRA, unele exemple contemporane de antisemitism în viața publică, media, în școli, la locul de muncă și în sfera religioasă pot include, luând în considerare contextul general, dar fără a se limita la acestea:

Instigarea la uciderea sau prigonirea evreilor, în numele unei ideologii radicale, al unei poziții extremiste sau religii, complicitatea la acestea sau încuviințarea lor.

Promovarea unor acuzații mincinoase, dezumanizante, ce demonizează evreii, a unor afirmații stereotipe despre evrei sau despre așa-zisa putere exercitată colectiv de evrei – așa cum ar fi, în mod special dar nu exclusiv, mitul despre o conspirație mondială a evreilor sau despre controlul de către evrei al mijloacelor de informare în masă, al economiei, al guvernelor sau al altor instituții ale societății.

Acuzarea evreilor ca popor ce ar fi vinovat pentru fapte reale sau imaginare comise de un singur evreu sau de un grup de evrei sau chiar pentru fapte comise de ne-evrei.

Acuzarea cetățenilor de origine evreiască că sunt mai loiali Israelului sau presupuselor priorități mondiale ale evreilor, decât intereselor propriilor lor națiuni.

Negarea dreptului poporului evreu la autodeterminare, de exemplu prin susținerea faptului că existența Statului Israel este o acțiune rasistă.

Aplicarea de standarde duble asupra poporului evreu, prin solicitarea ca acesta să aibă o conduită ce nu este așteptată sau solicitată a se manifesta din partea oricărei alte națiuni democratice.

Utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale).

Compararea politicii contemporane a Israelului cu cea a naziștilor.

Atribuirea colectivă către evrei a vinovăției pentru acțiuni ale statului Israel.

Manifestările pot include vizarea statului Israel, conceput ca o colectivitate evreiască. Cu toate acestea, criticarea Israelului, în mod similar cu cea adusă oricărui alt stat, nu poate fi, în sine, considerată ca antisemitism.

Necesitatea adoptării unui act normativ distinct care să introducă măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului decurge și din faptul că propagarea în public a ideilor, concepțiilor și doctrinelor antisemite, precum și a simbolurilor sau materialelor antisemite, în special pe Internet și prin intermediul rețelelor de socializare, nu au putut fi combătute prin intermediul mijloacelor legislative aflate la dispoziție în prezent.

În același timp, promovarea luptei împotriva antisemitismului trebuie să fie avută în vedere într-un context mai larg, alături de lupta împotriva intoleranței, discriminării, rasismului, xenofobiei etc.

În calitate de stat care a deținut președinția IHRA, la momentul adoptării definiției de lucru a antisemitismului, adoptarea de către Parlamentul României a prezentei legi va transmite un mesaj puternic tuturor partenerilor de dialog ai României, respectiv va aduce claritate și va consolida politica de eliminare a oricăror forme și manifestări antisemite.

Este important de menționat că în 2018 se împlinesc 80 de ani de Ia introducerea în România a legilor rasiale și antisemite, care au constituit catalizatorul Holocaustului pe teritoriul românesc.

În acest moment simbolic, adoptarea ”Legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului”, va reprezenta atât un instrument legislativ esențial cât și o expresie a puternicului angajament politic de a acționa hotărât împotriva tuturor formelor de manifestare ale acestei percepții, bazată pe ură împotriva evreilor, iar prestigiul României va fi puternic consolidat în plan internațional.

Anexa 1 la Expunerea de Motive

Definiţia de lucru a antisemitismului

Pe 26 mai 2016, Plenara I.H.R.A. de la București a decis să

Adopte următoarea definiție a antisemitismului, neobligatorie din punct de vedere juridic:

„Antisemitismul reprezintă o anume percepție referitoare la evrei, care poate fi exprimată ca fiind ură împotriva evreilor. Manifestările verbale și fizice de antisemitism sunt îndreptate împotriva evreilor și ne-evreilor și/sau proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești și locațiilor lor religioase“.

Pentru a orienta I.H.R.A. în activitatea sa, următoarele pot fi ilustrative:

Manifestările pot include vizarea statului Israel, conceput ca o colectivitate evreiască. Cu toate acestea, criticarea Israelului, în mod similar cu cea adusă oricărui alt stat, nu poate fi, în sine, considerată ca antisemitism. Antisemitismul, în mod frecvent, acuză evreii de conspirații pentru a face rău umanității, iar evreii sunt, de obicei, învinuiți pentru lucrurile care merg rău/greșit. Această idee este exprimată în discursul public, în scris, în forme de expresie vizuală sau acțiuni și includ stereotipuri calomnioase și însușiri cu caracter negativ.

Exemple contemporane de antisemitism în viața publică, media, în școli, la locul de muncă și în sfera religioasă pot include, luând în considerare contextul general dar fără a se limita la acestea:

Instigarea la uciderea sau prigonirea evreilor, în numele unei ideologii radicale, al unei poziții extremiste sau religii, complicitatea la acestea sau încuviințarea lor.

Promovarea unor acuzații mincinoase, dezumanizante, ce demonizează evreii, a unor afirmaţii stereotipe despre evrei sau despre așa-zisa putere exercitată colectiv de evrei așa cum ar fi, în mod special dar nu exclusiv, ‘nitul (?!) despre o conspirație mondială a evreilor sau despre controlul de către evrei al mijloacelor de informare în masă, al economiei, al guvernelor sau al altor instituţii ale societăţii.

Acuzarea evreilor ca popor ce ar fi responsabil pentru fapte reale sau imaginare comise de un singur evreu sau de un grup de evrei sau chiar pentru fapte de ne-evrei (sic)» etc. etc. (…).

*) Material de informare și documentare; toate responsabilitățile privind exactitatea datelor și termenilor, notele peiorative și/sau pamfletare revin autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*