Într-o frumoasă zi de vară am urcat cărările dealurilor și munților buzoieni alături de Roxin Daniel și echipa de filmare a unui film istoric. Ce minunat este să asculţi sunetul naturii, povestea muntelui spusă de susurul unei ape, sau pur si simplu spectacolul norilor văzut de acolo, din mijlocul naturii. Avem şansa să trăim într-o ţară plină de locuri de o frumuseţe deosebită, care ar trebui păstrate şi mai ales apărate de acţiunile celui mai dăunător element, care le distruge cu o inconştienţă de neimaginat: omul.
Puţină lume cunoaşte sau a auzit de trovanţii din zona munţilor Buzăului. Şi poate este mai bine aşa. Inaccesibilitatea locurilor a îngreunat dezvoltarea unui turism agresiv de „tip Bucegi”. Dar să vedem ce sunt aceşti trovanţi, adevărate „pietre vii”, aşa cum sunt denumite în legendele locale. Termenul de „trovant” este unul specific literaturii geologice româneşti, fiind introdus pentru prima oară de naturalistul Gh. Munteanu Murgoci într-o lucrare despre Terţiarul din Oltenia. D.E.X-ul ne spune că un trovant este „o porţiune elipsoidală din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentată de apele calcaroase”. Ştiinţific se spune că trovanţii sunt nişte concreţiuni gazoase, iar secreţia neuniformă a cimentului conduce la diverse forme ale acestora, uneori bizare, alteori enigmatice.
Cu alte cuvinte, oamenii de ştiinţă vorbesc despre „pietrele vii” ca fiind „…o adunătură de pietricele de diferite mărimi, de la submilimetrice, până la centimetrice, legate între ele printr-un ciment carbonatic. Adică, o gresie sau un conglomerat, în funcţie de dimensiunile pietricelelor”. Dar de unde știu ele armonia formelor rotunde și a nurilor pietrificați? Nu oare elfii sau zânele și spiridușii coordonează aceste procese numite naturale? Așa cum în trecut au refăcut planeta pustiită, „populând-o” cu plante și ființe, cu peisaje așa zise naturale, cu precipitații și vânturi, cu izvoare și colnice, tot așa au „dirijat” în joacă aceste forme pietrificate, ca într-o galerie expozițională a lui Dumnezeu. Dacă priviți de undeva de sus această galerie (din dronă?), acestea par să aibă forme stranii: bile spațiale gigantice, balauri cu mai multe capete, ciuperci uriașe, popice cosmice, cilindri colonatici , nave spaţiale futuriste, etc.. Ceea ce este și mai ciudat la aceste „pietre vii”, este faptul că ele se „hrănesc” cu nisip. La fiecare 1000 de ani, aceste pietre îşi măresc dimensiunile cu câteva bobițe, sau câţiva centimetri, deşi oamenii de ştiinţă afirmă că, teoretic, ar trebui să scadă în dimensiuni datorită eroziunii. Dar ele, nu și nu, vor să crească mari!
Localnicii au o altă viziune despre aceste pietre. Ei spun că sunt aducătoare de noroc şi spor în casă, unii chiar îndrăznind să-şi aducă o astfel de piatră în faţa porţii, respectiva casă beneficiind astfel de spor şi îndestulare. Adevărat sau nu, localnicii cred cu tărie că după ploaie apar mici pietricele, mici trovanţi – ca niște copii ai trovanților mai mari – care în timp vor înghiţi nisip şi se vor face mari. Aceste stranii formaţiuni constituite predominant din siliciu (nisip) pietrificat sunt răspândite prin văi şi dealuri asemenea unei turme de stranii vietăţi de forme care mai de care mai ciudate. Nimic nu ar fi atras atenţia asupra acestiora, dacă locuitorii zonei nu au fi observat că… pur şi simplu, acestea „cresc” şi se „înmulţesc”. De aceea au şi fost numite de ţăranii locului: „pietrele care cresc”. Trovanţii buzoieni sau „pietrele vii” de Buzău pot fi admirate în zona Bozioru (de la „bozie”, plantă ca un soc mic, cu floricele albe ce se prefac în bobițe negre; plantă cu proprietăți purgative, ce joacă un rol și în medicina populară (Sambucus ebulus)). În comuna Ulmet (de la pădurea de ulmi; nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus)) găseşti primul trovant, în drum spre așa zisa „Culmea cu Babe” (comparativ cu „Babele din Bucegi”).
În momentul în care treci prin „Poiana cu Bâlcă”, întâlneşti o primă formă stranie, care îţi atrage atenţia. Pare a fi un soi de farfurie zburătoare, o cupolă bine înfiptă în pământ. Avem de-a face cu o „piatră vie”, aflată jumătate la suprafaţă, care a născut de-a lungul timpului o serie de legende. Mare şi grea, piatra are mii de ani în spate şi o greutate de peste 10.000 kilograme. Trovanţii României sunt o adevărată minune de la Dumnezeu și sunt unele din cele mai frumoase şi mai neobişnuite formaţiuni geologice din lume. Iau tot felul de forme bizare de creaturi antropomorfe sau zoomorfe, iar dimensiunile lor încep de la câţiva milimetri, ajungând şi până la 6-10 metri. Se mai spune despre aceste ciudate formaţiuni că pur şi simplu reprezintă o formă de trecere de la structura minerală la cea vegetală (sau animală?). De ce? Pentru că, după „botezul” ploii, aceste pietre cresc în dimensiune. Deşi, din punct de vedere geologic, originea acestor pietre a fost estimată ca fiind Miocenul Superior, localnicii au observat de-a lungul generaţiilor că pe „spinarea” bătrânilor trovanţi au început să „crească” pui rotunzi şi fragili, identici cu părinţii lor „preistorici”. Dacă sunt tăiate, secţiunile seamănă cu cele ale trunchiului unui copac, prezentând semnele creşterii „vegetale”, adică inele de diferite dimensiuni şi culori variate. Cât este legendă sau adevăr ştiinţific aici, îi vom lăsa pe specialişti să se pronunţe. Noi să ne bucurăm de aceste minunăţii şi să le apreciem cum se cuvine în sânul naturii pe care ar trebui să o respectăm mai mult. Şi să nu ignorăm nici semnalele de alarmă referitoare la distrugerea acestor adevărate monumente ale naturii. Au fost semnalate cazuri de fapte reprobabile, cum ar fi cărarea cu camionul a trovanţilor din zona Costeşti-Vâlcea spre a „împodobi” curtea vreunui magnat local, sau distrugerea cu ranga a trovanţilor din zona Ulmet, Buzău, așa, ca să vadă ce au la interior. Cred că mai bine aceștia ar trebui supuși unui „recensământ” local, spre a nu se mai ajunge la „răpirea” lor din situl natural, sau la distrugerea „din curiozitate”. Poate existența câtorva „rangeri” locali ce verifică din când în când zona va duce la temperarea unor inițiative nu tocmai potrivite.
Zona de basm din Buzău, încărcată de trovanți (conform dicționar: „porțiune elipsoidală din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentată de apele calcaroase”) și legende, așteaptă doar iubitorii de natură adevărați, ce știu că aceste frumuseți vechi de mii de ani trebuiesc să existe și peste alte mii de ani. Omul este doar unul dintre trecători… (G.V.G.)
Lasă un răspuns