Sunt român…!

Începând cu primii ani de școală am cunoscut iubirea din partea celor din jurul meu: familia, prietenii, colegii și cunoștiințe mai apropiate. Am fost crescută cu frica și credința în Dumnezeu, alături de generațiile care au trăit în acele vremuri și, de ce nu, până în zilele noastre, cu drag și iubire de cultură, istorie, pentru frumusețile țării noastre cu tot aceea ce înseamnă peisaje turistice, minunatul litoral, cu toate bogățiile pe care le deține pământul românesc, cu flora, fauna, oamenii locului… Doar că, din nefericire, am ajuns să trăim un timp al indiferenței, distrugerilor, crimelor… Al trăirii fără Dumnezeu. Nu ne mai interesează de aceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci doar de noi înșine, în mod egoist, pentru noi și buzunarele noastre, interesele noastre fiind mai presus de orice în acest timp al „libertății și democrației.”

Este o falsă libertate a democreției, fără scrupule și limite, lipsită de moralitate și onestitate, triumfând pentru bucuria înveninării societății, a tot și toate din jurul nostru. Ce este mai dureros, este faptul că tagma noastră politică dă lumii întregi un spectacol gratuit, fără de rușine, dar plină de încurcături meschine, de certuri, creea ce, de fapt, reflectă o societate decăzută moral, social, economic, juridic, cultural, dar și mai dureros este că saceastă tagmă vrea cu tot dinadinsul să ne îngroape satele în cenușa uitării, să ne îngropăm propria noastră istorie,renunțând la dreptul inalienabil de a fi români, la identitatea noastră românească, de a gândi și a vorbi românește.

Desigur, în tot locul se găsesc fel și fel de bariere și, în deplină colaborare cu etniile, pe care vremurile le-au așezat în această patrie comună. Să ne amintim cuvintele marelui revoluționar pașoptist Avram Iancu, la 1848: „E normal, oare, să neglijăm acest lucru, e normal să uităm că noi, totuși, ne tragem de la țară și că toți, în ultimă instanță, ne găsim strămoșii aici?” Desigur, pentru oricare român, la retorica interogativă  a „Crăișorului Munților” răspunsul va fi negativ, satul fiind prima formă de comunitate umană, indiferent la care epocă ne-am referi: stăveche, veche, preistorică, antică, medievală… Istoria a dovedit că neglijarea satelor și a tradițiilor populare poate avea consecințe grave.  „Veșnicia s-a născut la sat” a consfințit mare Lucian Blaga.

De aceea, cel mai mare obiectiv și cea mai mare necesitate rămâne consolidarea satelelor, continuitatea vieții  la țară, cultivarea diverselor tradiții, dar și grija pentru situația economico-socială, culturală, religioasă și de ală natură, care ar reuși să dea țării un aport deosebit de valoros al României care este o insulă a  latinătății în mijlocul unei mări slave… Dar clasa noastră politică ne compromite ca națiune fără să se găndească la sănătate, servicii, familii, alimentație, salarii, pensii, învățământ, resursele țării, dar mai ales siguranța țării. Patologia morală este alarmantă, nu politianismul nu impune adoptarea unui comportament etic sănătos, ci încurajează tot ce nu este bun, frumos și necesar poporului, amplificându-i suferințele. Din păcate, în această lume trăim consecințele instabilității economico-financiară, șomajului, valurilor de concedieri, vieții precare, sărăciei…

Cel mai greu este înfruntarea marilor dificultăți ale agricultorilor, zootehniei, industriei, în mare parte distruse. Ceea ce alte generații au construit în multe decenii, 25 de ani, politicienii postdecembriști  au distrus într-o clipită, fără a se gândi că lasă milioane de români fără pâinea de toate zilele. Sunt foarte mâhnită de climatul din jurul nostru, de faptul că politicienii, parlamentarii, guvernanții și alți bipezi ticăloși sunt indiferenți la tot răul creat, la distrugerile pe care le-au comandat și continuă să le comande fără remușcări, fiind interesați doar de propriile lor buzunare, interese și afaceri,  nu departe de răutatea socială și indiferența care lovește în cei sărmani și fără apărare: bătrânii, copiii și tineretul.

Trăim într-un timp al șmecherilor, al hoților dar și al nepăsătorilor  despre ce întâmplă cu bătrâna noastră Dacie. Am fost, suntem și vom fi conduși de pușlamale care ne supun unei mari drame, aducându-ne la un sclavagismul modern pe porinciopiul că „ceea ce este al meu, este numai al meu, însă ce este al tău este tot al meu”. Până la revoluția cu scenariu de lovitură de stat din 1989, am avut un regim comunist sever, după aceea am trecut un fals regim democratic, care, de fapt, reprezintă „aceeași Mărie cu altă pălărie”. S-au dat legi și reforme gândite doar pentru cei sus puși, iar cei din ”prostime” au  ajuns prizonieri în propria lor țară, prizonierii unei democrații rău aplicate. Astfel, oamenii au ajuns la capătul puterilor, sunt obosiți și bolnavi din cauza lipsurilor, minciunilor, nepăsărilor și batjocurii.

Acesta este situația poporului român și a României în care se trăiește, acesta este și motivul pentru care milioane de români au luat drumul pribegiei pentru un trai mai decent. România a fost înrobită  de către asasinii economici și trădătorii de neam și țară, fiind aruncată în prăpastia sărăciei și a morții lente. Iar fiecare ticălos se fălește cu nemerniciile lui: hoţul cu fapta lui nedemnă, criminalii cu genocidul,  fabricanţi de arme cu distrugerile. „Interesul poartă fesul”… Toată viaţa, vecinilor le va fi frică de vecini, căci trec prin anii vieţii pe Pământ fără a judecata înţelept că viața trebuie trăită în pace. Este foarte dureros că se întâmplă astfel de nenorociri, de prea multe necazuri în cumplite vremuri de restriște.

Această odisee este o călătorie nesigură din cauza etapelor contradictorii, a slăbiciunilor politice, însă cel mai dureros este faptul că România este populată în majoritate de bătrâni și copii, iar cei care trăesc la țară și au un petec de pământ lângă casă, preferă să doarmă liniștiți așteptând ajutorul social, trăind ca milogii. Trăind cu ideea: „De ce trebuie să mă obosesc muncind dacă banii, chiar și așa de puțini,  vin și fără să mai depun vreun efort ?”. Și toate acestea din cauza celor care ne conduc: politicienii!

Legea, cum știm, garantează dreptul la un trai în condiții umane, dar nu în indiferență și delăsare față de tine însuți. Însă, din păcate, nu este așa, în acestă viață pe care ne-a dat-o Dumnezeu, alții ne torturează prin foame, lipsă medicamentelor și spitale infecte. Această „autonomie” de opțiune  a suicidului și a genocidului, este susținută perfid de către guvernanți. Viața este un bun indispensabil pe care l-a lăsat Dumnezeu, dreptul pe care nimeni nu are voie de a ni-l lua. Un popor care își iubește țara, trebuie să-si păstreze tradițiile, limba, să-și cunoască istoria, să o cinstească, să o iubescă până în adâncul sufletului,  după exemplul bunilor și străbunilor  noștri

Nimeni nu trebuie să fie o piedică în calea evoluției, a modernizării, a dezvoltării, dar… îl citez  mai bine pe marele istoric și cărturar Nicolae Iorga: „Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” Avem, de aceea, obligația, în continuare, de punere cap la cap a acelor date care au menirea de  a scoate în evidență unele aspecte în ceea ce privește revigorarea și dezvoltarea satelor, fiindcă într-o țară frumoasă ca România, cu un trecut istoric, atât de glorios, cu un popor inteligent, cu iubire de patrie, trebuie să ne ridicăm fruntea, precum falnicii noștri strămoși, și fiecare să spunem mândru: „Sunt Român!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*