Cât ar fi el de bine intenționat, de „grijuliu” cu binele mediului privat, Statul nu poate crea „concurență” în nici un domeniu, ci doar monopol. Pentru că, și dacă ar intra cu o altă extensie într-un segment al pieței private, o mască prin care să afișeze comportamentul de jucător în sfera privată, în realitate, componenta sa de bază, „de stat”, și cea eventuală „de privat” nu vor conduce în cele din urmă decât la un monopol absolut. Și asta pentru că Statul nu poate intra în competiție ca actor pe piața privată decât dintr-un singur motiv: acela de a acapara, într-o formă mai „catifelată”, segmentul respectiv și a mai tăia o felie din piața privată.
Iar lucrurile ar sta așa în cazul segmentelor „nevitale” ale unei societății. Dar, dacă ne referim la fluxurile esențiale, care țin practic în viață o țară, acolo chiar nu poți vorbi de ideea de concurență pe care ar putea-o, chipurile, să o creeze statul.
În fapt, suntem în fața unui moment de creare, de încetățenire, a unei noi marote prin care Statul încearcă să „naționalizeze”, să recupereze în portofoliul său monopolist, domeniile pierdute la reapariția în anii 90 a sferei economice private.
Și nu doar faptul că ministrul de finanțe vine și anunță cum că, vezi Doamne!, statul vrea „să creeze concurență în zona de pensii”, dar și forma manipulatoare în care îmbracă mesajul, prin promisiunea unor randamente mai bune la pensiile de stat (I) față de Pilonul II.
Păi’, dacă tot vrea să joace, activ, pe piața privată, Statul ar trebui să se supună și regulilor de concurență loială, în primul rând explicând cum stă treaba cu această formă agresivă și unilaterală de reclamă: „randamente mai bune”? Iar ministrul Orlando ar trebui să ne deseneze și schema prin care Statul ar obține un randament, nu neapărat „mai bun”, cum se laudă, ci măcar a unei minime „câtimi” în cazul pensiilor din pilonul public (I). Cum vor puse acestea la treabă când statul abia reușește să le plătească așa, fără nici un plus dat de vreun randament minune venit din vreo revoluționară schemă de stat?!
Sigur, dacă Orlando era administratorul unei firme private și venea cu o asemenea trăznaie, piața, clienții ar fi fost deja în alertă. Pentru că ar fi fost vorba despre comportamentul specific, „cântecul de lebădă”, prin care anunți marea cu sarea, explozia de profit înmulțit cu orice cifră îți trece prin minte (în varianta „modernă” a promovării de tip Caritas), pentru a racola cât mai mulți „investitori” care să-ți crească exponențial capitalul. Apoi, la noroc… Te duci în jos, neputând să faci față angajamentelor, care ți-au adus marja de venit suplimentar, și din care ar trebui să iasă și cu procentul de multiplicare promis, sau poate reușești să întinzi artificiul în spirală Ponzi încă o vreme; dar cu același final așteptat.
Statul care se anunță dintr-o dată un bun manager din perspectiva unei haine private, nereușind să-și demonstreze măcar o minimă eficiență ca administrator al monopolurilor pe care le administrează, ar trebui mai întâi să explice „randamentul” obținut în alte astfel de mișcări. De exemplu, care a fost „eficiența” pe piața manualelor școlare când a intrat agresiv în mediul privat și a monopolizat un segment „cărnos”? Sau acolo nu a fost vorba despre intenția de a intra ca „jucător”, ci o formă explicită de aducere în sfera de stat a unui segment al pieței? Ori poate că reacția pieței și a mediului privat (mai ales cel în expectativă ca investitor de afară) a determinat același stat să-și mai pună niște mănuși catifelate? Dar care tot nu pot masca unghiile cu care descărnează de conținut segmente din mediul privat…
Statul în sine nu are cum să creeze „concurență” în sfera privată. Pentru că nu are ce să caute acolo! Nu ca jucător activ. El poate fi doar un coordonator al mediului privat, un observator care ar trebui să vegheze ca actorii privați să nu strivească drepturile clienților, să nu facă felurite înțelegeri între ei; pe scurt, să respecte regulile pieței.
Ieșirea ministrului Orlando pe piață cu forma „privată” a costumului de bufon managerial, ar putea avea totuși un sens într-o anumită situație-strategie. Aceea în care Statul chiar vrea să creeze un „randament” al pensiilor (altul decât cel dat de mărirea politică a punctului de pensie!), și atunci este vorba despre intenția de a intra pe Pilonul II sub forma de actor privat (la rupere cu ceilalți jucători, cu adevărat privați) și folosirea banilor. Nu neapărat prin plasarea într-un fond de investiții, ar fi prea banal, ci poate chiar transferul pentru capitalizarea Pilonului II în conturile Băncii de Dezvoltare a României, pușculița de finanțare a marilor proiecte de dezvoltare, nu a țării, ci a intereselor locale, regionale și naționale ale social-democraților.
Lasă un răspuns