Belgia, primul stat islamic… socialist?

Bruxellul se pare că nu a fost ales întâmplător în anii 1950 ca o capitală a comunității europene preconizate. Orașul are o veche tradiție socialistă, comunitaristă și chiar comunistă. Cosmopolitismul Bruxellului este fermentul unui socialism occidental și a unui nihilism revoluționar, ieri pe baza luptei de clasă, azi de sorginte islamică. Nu de mult am urmărit un documentar pe Viasat History despre prietenia dintre Karl Marx și Fr. Engels. Realizatorii europeni ai documentarului au compus un elogiu al filosofului comunist Karl Marx, care a ales în 1845 să fugă de la Paris pentru a nu cădea în mâinile poliției secrete franceze și s-a stabilit la Bruxelles, unde a găsit un cadru propice dezvoltării teoriilor sale privind moartea capitalismului și generarea revoluției comuniste prin revolta clasei muncitoare împotriva burgeziei.

Bruxellul i-a oferit atmosfera ideatică lui Marx de a-și testa ideile împotriva culturii, religiei și bisericii ca instrumente ale suprastructurii burgheze de a împila clasa muncitoare. La Bruxelles, Karl Marx a devenit idolul nihiliștilor și teroriștilor comuniști, iar în documentarul de pe Viasat History teoreticianul „Das Kapital” e prezentat ca un erou modern și un mare gânditor pe care comuniștii ruși și est-europeni, nu l-au înțeles, dar noua elită europeană, de factură progresistă, îi pot pune, însă, ad litteram ideile în practică. Deci comunismul s-a mutat cultural de la Moscova anului 1991 la Bruxellul anului 2018, de unde politicienii din est trebuie să-și ia ”lumina”?

Sigur că azi teoria luptei de clasă, prin folosirea muncitorilor ca forță motrice a schimbării spre prăbușirea capitalismului și democrației clasice nu mai este credibilă, după gulagul bolșevic și experimentul eșuat comunist est-european implantat tot de gânditorii occidentali. Noii germeni revoluționari ai schimbării par acum experimentați și promovați de elita neo-comunistă, care manipulează o parte din structura politică bruxelleză ce-și are originile „sorbonarde” din Parisul anilor 1968, în frunte cu Cohn Bendit. Belgia treptat devine prin puternica comunitate islamistă avangarda acestei schimbări europene. Islamul radical e cheia și „vântul schimbării”, motorul istoric prin care se vrea modificarea Europei așa cum o cunoaștem. Ateismul e avangarda islamismului, dar se pare că nu mai e de ajuns pentru noua „primăvară arabă” europeană? Treptat Belgia pare că devine primul stat islamic socialist? Să nu uităm că principalii atentatori teroriști de anii trecuți de la sala Bataclan din Paris sau de la aeroportul din Bruxelles erau cetățeni belgieni, imigranți islamiști la a treia generație în Occident. O parte din teroriștii statului islamic din Siria erau cetățeni belgieni, nu români sau unguri și nici egipteni sau iranieni. Belgia gradual a devenit izvor al terorismului islamist? În Belgia anilor 1960 au venit comunități mari de turci și marocani, iar Arabia saudită a ridica o mega-moscheie la Bruxelles în 1967 și o universitate islamică. Foreign fighterii europeni care s-au alăturat steagurilor negre sunt circa 4 000. Cea mai mare parte dintre ei trăiesc în Belgia, Franţa, Germania şi Regatul Unit.

Teroriştii întorşi în Europa sunt circa 30 la sută, adică între 1176 şi 1288. Bilanţul a fost realizat de International Center for Counter-Terrorism. Aceste peste 1000 de persoane reprezintă o armată tăcută şi ascunsă care poate fi capabilă să combată în orice moment. Reprezintă al Doilea Stat Islamic: acela care e deja printre noi? Azi, peste șase la sută din populația Belgiei este musulmană, iar cel mai popular nume în capitala Bruxellului este Mahomed. Cartierul Molenbek – o zonă ”no go” – este controlat de poliția șaria, iar stânga atee este înlocuită treptat de formațiuni politice islamiste. Belgia va deveni primul stat islamic din Europa? Pentru a doua oară în ultimii șase ani, partidul „Islam” va participa la alegerile municipale din Belgia. Partidul a anunțat deja că vrea să creeze un stat islamic și să separe bărbații și femeile în mijloacele de transport public, scrie ziarul belgian HLN, conform voiceofeurope. „Scopul nostru este crearea unui Stat Islamic sută la sută, dar nu înseamnă că vrem ca toată lumea să poarte văl”, a spus fondatorul partidului, Redouane Ahrouch. Liderul belgian a mai afirmat că „prin stabilirea legii islamice, Sharia, vrem să urmăm calea profetului și a Coranului”. Partidul „Islam” belgian se concentrează în mod clar asupra electoratului musulman conservator și are deja doi membri aleși în consiliul local în urma alegerilor din 2012. În acest an, formațiunea va participa în 28 de municipalități. Ahrouch spune că vrea să atingă obiectivele partidului „fără a încălca constituția belgiană”. Nu este clar cum vrea să facă acest lucru, deoarece partidul dorește să separe bărbații și femeile în transportul public.

Secretarul de stat al imigrației din Belgia, Theo Francken, a afirmat, într-o postare pe Twitter, că partidul „îl dezgustă”, informeaza publicația electronică ActiveNews. „Un partid politic numit „ISLAM” este în ascensiune în Belgia. Ei cer deschis introducerea legii Sharia, care încalcă drepturile omului. Partidele care promovează Sharia sunt antidemocratice. Aceștia sunt lupi în haine de oaie”, a comentat politicianul. Experții spun că partidul ar putea obține un scor bun pentru că multe partide de stânga cu candidați musulmani și-au pierdut popularitatea în rândul alegătorilor marocani și turci. La Bruxelles, capitala Europei, se pare că Karl Marx devine tot mai popular, iar clasa muncitoare ca mobil al schimbării istorice e înlocuită de formațiunile politice islamiste? Stafia egalitarismului încă bântuie Europa. Un nihilsm european caduc crede că dacă comunismul nu a reușit să destructureze democrația, libertatea și tradiția, atunci noua ideologie o poate face cu succes? Democrația și identitatea iudeo-creștină și greco-romană credem că nu a apus la Bruxelles, deși eurocrații sunt deja depășiți de situație și autiști la problemele reale ale continentului. Unii membri ai elitei europene vor să construiască socialismul în Europa cu ajutorul organizațiilor islamiste? Posibil?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*