Suntem într-un an în care în fiecare zi ar trebuie celebrată Națiunea Română! Nu detractorii, veneticii, trădătorii și cozile de topor de pe lângă aceasta. Ar trebui omagiată adevărata Națiune, cea glorioasă a trecutului, nu cea indiferentă a prezentului și cea infestată de venetici!
Și ar trebui să facem asta pentru a semăna ghindele viitorului în brazda conștiinței naționale, acolo de unde răsar și se înalță mlădițele ce vor deveni trunchiuri de stejar pe care se va sprijini tot ceea ce contează ca importanța și rol al Națiunii în viitor: Demnitatea, Mândria, Încrederea. Căci fără Națiune, în sensul ei epopeic, riscăm a ne transforma, a involua, într-un simplu popor, în timp ce alogenii, detractorii, veneticii și cozile de topor se vor umfla în putredele lor rosturi pe post de „națiuni” înlocuitoare.
Suntem într-un An Centenar în care în fiecare zi ar trebui să conteze doar românii! Ar trebui să se vorbească despre măreția celor ce au făcut posibil centenarul de acum. Nu despre pretențiile celor ce sapă la fundațiile noastre.
Dar stăm pe același sens împotriva firescului… Am fost așezați acolo și acceptăm, cu frunțile plecate, lăturile detractorilor și promotorilor anti-românismului.
În An Centenar, președintele țării (tot mai puțin al Națiunii Române) ne vorbește despre importanța Centenarului din perspectiva evidențierii contribuțiilor (!) țiganilor la desăvârșirea națiunii române (!!!). Despre noi, mai puțin. Au fost câteva fraze la începutul Centenarului, apoi s-a așternut liniștea…
În An Centenar, în loc ca în Parlament să fie depuse proiecte naționale, de anvergură, de recuperare istorică a ceea ce nu am făcut pentru memoria înaintașilor, pentru scoaterea în evidență a Panteonului Național, pentru așezarea fiecărei figuri istorice și a fiecărui simbol național în paginile de aur a ceea ce ar fi trebuit înscris în memoria istoriei, în fiecare zi din acest an, într-o Carte de Aur a Centenarului Unirii, veneticii depun proiecte de autonomie, de regionalizare, de pedepsire a românilor pentru a-i face să uite, poate să se și delimiteze, până la punctul în care va fi început dezagregarea, de ființa națională.
În An Centenar, guvernanții se întâlnesc cu omologii israeliți, nu pentru a organiza evenimente în care să se sublinieze contribuția românilor la continuitatea și existența de azi a unui popor ce ne este el dator, pentru a pune în paginile de istorie sacrificiul acelora care au salvat evrei, și nici nu fac ședințe comune pentru a fructifica măcar prezentul la nivel de colaborare economică (poate pentru că singura contribuție economică pe care o așteaptă unii de la noi este continuare liniei de acceptare a unor vinovății străine nouă, dar acceptate de trădătorii poporului român în numele nostru), se întâlnesc așadar și se organizează tot pentru găsirea unor mijloace de a reîncălzi vinovății și a impune continuarea plăților și despăgubirilor de tot soiul în numele holocaustului.
Avem încă în față un An pe care ar trebui să-l transformăm, prin fiecare secundă al lui, în punți de reimpunere a Demnității Naționale. Desființarea minciunilor secuiești împletite în jurul unei cârpe folosite pe post de steag etnic (!)… Stoparea promovării unor criminali maghiari pe post de eroi la nivel local în secuime… Stoparea împingerii liniei de crearea a unor fantoșe tot mai extinse peste pământurile noastre…
Ar trebui să fie anul în care să avem curajul să cerem desființarea tuturor acelor instituții care sunt clar îndreptate împotriva românilor și românismului. Sau măcar eliminarea conceptului „național” din ele. Căci oare pentru ce altceva a fost creată găselnița unui Consiliul Național al Combaterii Discriminării dacă nu doar pentru a semăna sămânța unei responsabilități ce nu există defel la nivel național? Era suficient un simplu birou de combatere a discriminării. Care oricum era în sine paralel unei Justiții care are suficiente instrumente pentru a sancționa discriminările. Dar să menții o structură etnică pentru combaterea românismului este mult prea mult.
Un astfel de organism ar fi trebuit creat pentru apărarea Națiunii Române. Or, atâta timp cât nici măcar o singură dată nu s-a întâmplat asta, ci, dimpotrivă, s-a acționat cu acest instrument pentru a mai pune niște capete de învinovățire tot nouă, de ce să mai acceptăm această blasfemie la adresa însuși Centenarului pe care îl sărbătorim acum?!
Este Anul Centenarului! Să înființăm noi un Consiliu Național de Combatere a Anti-Românismului! Să depunem noi în Parlament proiecte de promovare a românismului! Să depunem și inițiative legislative pentru acele etnii care continuă să ne sfideze și să se comporte de parcă noi am fi niște străini, nu doar în Centenarul nostru, ci în însăși miezul țării.
Să încetăm a mai accepta fel și fel de întâlniri bilaterale (bi… unilateral evreiești!) menite a găsi noi căi „de combatere a antisemitismului”! Care antisemitism? Căci, în afară de câteva derapaje de limbaj, nu strângi nici măcar cât pentru o broșură cu bancuri despre Ștrul…
Lasă un răspuns