„Soborul zeițelor de la Poduri” (jud. Bacău) a fost descoperit în anul 1981, în situl multistratificat de la Poduri-Dealul Ghindaru, din județul Bacău. Tezaurul de statuete precucuteniene este format din 15 statuete mari, pictate cu roşu, 13 tronuri de lut ars, alte şase statuete mai mici nepictate (15+6= 21 total; simbolistica numărului 21 fiind aceea că, dacă știm că 20 mai este numit și „un pol” (noi numărăm crescător de la 1 la 10, apoi „urcăm” coborând: unu-spre zece (11), doi-spre zece (12), trei – spre-zece (13), până la nouă-spre-zece (19), iar apoi „polul” 20), două zeci și unu (21) trece déjà în alt „univers” și este începutul unei numărătoare numai „urcătoare”. Aceasta este taina numărului 21. Mai sunt și 13 tronuri. Despre magia numărului 13 nu trebuie să vă mai spun (12+1; tot un nou început, de o altă factură, ce depășește duzina de 12 – zodiacul; poate fi apariția celei de a 13-a zodie, a Serpentariumului – Purtătorul de șarpe, symbol al Draconarului dacic), dar şi două mici obiecte neidentificate (un con și o mărgea). Iată compoziţia acestui complex ritual descoperit într-un sanctuar datat în jurul anului 4900 î.Hr.
Toate statuetele sunt modelate în poziţie şezândă. Personajele reprezentate sunt zeiţe adulte (mature), sexul feminin al statuetelor fiind clar marcat. Personajul central se evidenţiază cu uşurinţă: este singura statuetă care are mâinile reprezentate deasupra gurii, conferindu-i o expresie gânditoare. Două proeminenţe conice marchează braţele, dar printr-o voită inadvertenţă, mâna dreaptă este modelată chiar pe gât, iar mâna stângă este ridicată şi sprijinită pe obraz, în aşa numitul gest de „gânditor” („Zeița care ne creează? Zeița care ne visează?). Cultul Zeiţei este cel mai vechi cult existent în societatea Cucutenienilor. Religia comunităţilor cucuteniene presupunea rituri şi ritualuri bine definite, dominante fiind zeităţile antropomorfe feminine, legate de fertilitate şi fecunditate. Specialiştii vorbesc despre un cult al zeiţei-mamă, dovadă fiind chiar statuetele antropomorfe descoperite. Una dintre zeițele aflate pe tron din „Soborul zeițelor de la Poduri” (jud. Bacău) aș putea-o numi „Zeița care strigă” după fizionomia feței, sau „Zeița care cântă”… Mai avem între artefactele preistoriei din România un vas desosebit cu forma unui om care strigă. Este vorba de „Urlătoarea” – un vas ritualic descoperit la Parța în 1945 (7000 de ani vechime). Vasul numit – probabil impropriu – „Femeia care strigă” sau „Urlătoarea” de la Parţa, Banat (cultura Vinca-Rast-Turdaş) are o formă antropomorfă, cu un orificiu de alimentare la partea superioară, dar și cu cel de al doilea orificiu, de vărsare a apei aflat în gura chipului uman (sau zeiesc!). Acest vas vărsa apa „pe gură”, ca o reprezentare a izvorului arhetipal, ca o vărsare a unui deluviu planetar. Noi astăzi avem la biserici turlele, care se mai pot numi și „T – care urlă”, ce se deschid ca niște „guri” în spațiul Casei lui Dumnezeu. Să nu uităm că, la chemarea la slujbă se bate toaca (care „toacă”) și se trag clopotele „de limbă”.
„Soborul zeițelor de la Poduri” a fost până de curând, unicul complex de acest gen, din aria ocupată de cultura Precucuteni. Acum, prin apariția Soborului de zeițe de la Isaiia (jud. Iași) și a Soborului zeițelor de la Sabatinovka (Ucraina), putem spune că avem deaface cu un cult comun, cu o credință comună din tot acest areal nordpontic și subcarpatic. Complexul statuetelor descoperit la Poduri (jud. Bacău) a fost interpretat ca fiind o portretizare a unei părţi din panteonul populaţiei precucuteniene din Vechia Europă, iar acum sunt în patrimoniul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ. (G.V.G.)
Lasă un răspuns