Peste 6 000 de obiecte din piatră, os, corn, lut, cupru şi ceramică, aparţinând culturii Gumelniţa, au fost descoperite în satul preistoric de la Pietrele, în Lunca Dunării, la care lucrează o echipă internaţională de specialişti. Acest proiect de cercetare a fost iniţiat în 2002 de Institutul Arheologic de la Berlin şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Tell-ul din punctul „Gorgana” se află la jumătatea distanţei dintre satele Pietrele şi Puieni, pe marginea terasei Dunării, la cca. șapte kilometri de malul fluviului. Spaţiul dintre terasă şi Dunăre, înainte ocupat de mai multe bălţi (cea mai importantă fiind Balta Pietrele), a fost „redat agriculturii” prin amenajarea mai multor canale. Prospecţiunile geomagnetice efectuate în anii 2004 şi 2005 au făcut posibilă reconstrucţia structurii aşezării de pe tell.
O echipă de aproximativ 30 de specialişti din diverse domenii, din România, Germania, Olanda, SUA, Bulgaria şi Republica Moldova, au studiat în mai multe etape anuale satul preistoric de la Măgura Gorgana, din localitatea Pietrele, judeţul Giurgiu, pentru a reconstitui lumea culturii neolitice Gumelniţa, una dintre cele mai strălucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului al V-lea î.Hr. Dintre cercetătorii participanţi la proiect, Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, a fost cel ce a coordonat echipa românească, formată din Meda Toderaş, Daniel Spânu şi Cristina George, restauratoarea obiectelor descoperite. Restul cercetătorilor au fost aduşi de la Institutul Arheologic de la Berlin, echipa fiind coordonată de Svend Hansen, directorul Departamentului Eurasia din cadrul institutului german. Satul preistoric studiat la Pietrele este o aşezare de tip tell, cu case despărţite de uliţe înguste, de până la un metru şi jumătate lăţime, cu unele locuinţe construite la înălţime, care reprezentau centrul vieţii acelei comunităţi, fiind, probabil, folosite ca spaţii de depozitare. Casele din acest sat au ars, iar pereţii lor s-au prăbuşit îngropând obiectele care se aflau înăuntrul lor. Cauzele incendiului nu au fost determinate.
După cum a subliniat arheologul Alexandru Vulpe, cele mai importante descoperiri făcute în acest sat preistoric, având între 20 şi 30 de case, pe o suprafaţă de 160/120 metri, nu sunt obiectele în sine, ci faptul că au fost determinate strategii economice şi de organizare socială ale comunităţii care a trăit acolo, în perioada aproximativă 4400 – 4200 î.Hr., după cum au apreciat cercetătorii. Până în prezent, au fost cercetate patru dintre case, din zone diferite ale tell-ului, după cum a precizat Meda Toderaş, iar în acestea, dar şi pe uliţe, au fost găsite circa 5.300 de artefacte din piatră, os, corn, lut, cupru şi Spondylus – un melc din Marea Mediterană. Printre obiectele descoperire se numără topoare, vârfuri de săgeţi, unelte de ascuţit sau lustruit, ace de pescuit, statuete, figurine, cărora li se adaugă aproape 800 de vase de ceramică şi peste 300.000 de cioburi. Obiectele din ceramică descoperite cântăresc circa opt tone, după cum a precizat Hansen. În plus, vasele sunt lustruite şi decorate cu desene geometrice sau care imită valurile, realizate cu grafit. Printre obiectele descoperite se numără, de asemenea, mai multe greutăţi de ţesut din piatră, aşezate în şiruri paralele. Acestea au dus la identificarea existenţei războiului de ţesut în comunitate, ceea ce ar putea constitui cea mai veche dovadă a existenţei acestei unelte în preistorie. Din descoperirile făcute rezultă că societatea era împărțită ierarhic, se ocupa cu vânătoarea, pescuitul, agricultura sau țesutul, precum și cu alte activități domestice. Nu lipsea comerțul cu exteriorul, care se făcea până
la Marea Mediterană, pe cursul Dunării. După cum a arătat Meda Toderaş, cuprul, care se regăseşte în compoziţia mai multor obiecte, provine din mine de pe actualul teritoriu al Bulgariei şi Serbiei. Totodată, pe tell-ul de la Pietrele nu au fost descoperite unelte care să demonstreze că populaţia folosea tehnici de prelucrare a metalului sau că lucra vasele de ceramică la nivelul gospodăriei. De asemenea, obiectele din Spondylus arată că existau schimburi cu zona Mării Mediterane.
„Oamenii se mişcau pe cursurile Dunării. (…) Cumva, această aşezare (de la Pietrele, n.r.) era ca un nod, veneau toţi pe la ei şi ei se duceau la toţi”, a mai precizat Meda Toderaş. Vetrele, râşniţele, armele şi alte unelte descoperite vorbesc despre activităţile comunităţii – vânătoarea, pescuitul, agricultura sau ţesutul şi alte activităţi domestice. După cum a precizat Hansen, vânătoarea era foarte importantă, oamenii vânând animale mari, precum bouri, mistreţi, cerbi, pentru a obţine şi prestigiu social. O descoperire interesantă a fost faptul că într-o zonă au fost găsite construcţii în care se aflau artefacte legate de vânătoare şi pescuit, în timp ce într-o altă zonă s-au găsit unelte care serveau pentru activităţi domestice. Aceste construcţii specializate reflectă existenţa distribuţiei muncii în comunitatea respectivă, care era împărţită pe segmente egale, specializate. Totodată, existenţa unor obiecte din cupru, Spondylus şi aur arată că existau familii dominante, care îşi afişau prin aceste artefacte prestigiul, comunitatea fiind structurată ierarhic. Descoperirile au inclus şi oase umane, într-o casă fiind identificaţi nouă oameni – un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, o femeie matură, tineri şi copii.
Proiectul celor două institute de arheologie, român şi german, este finaţat de Deutsche Forschungsgemeinschaft (Fundaţia Germană de Cercetare) şi, parţial, de Ministerul Culturii şi Cultelor. Toate obiectele descoperite vor rămâne în patrimoniul Institului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, care va publica un raportul de săpături în revista „Materiale şi Cercetări Arheologice”. (G.V.G.)
Lasă un răspuns