Nu!

Îndrăznesc să cred că întreg contextul socio-politic intern și internațional ne obligă să ne asumăm inițierea unei strategii de recuperare a duhului național, multiplicarea concretă a programului dedicat acestui scop, a ofertei de recuperare a demnității prin fiecare cetățean apartenenet istoriei actuale a României, eradicarea sărăciei prin activități clare, precise, punctuale pentru  recuperarea și punerea în valoare a resurselor  naționale, atâtea câte au mai rămas neînstrăinate de profitorii știuți și încă nejudecați.

Omenitatea, bărbăția, forța de rezistență a acestui neam în condiții de vecinătăți agresive sunt mistificate, declarate în fals, concomitent cu o netrebnică și preocupantă osârdie în ștergerea memoriei colective, în reducția sau terfelirea modelelor adevăraților oameni politici ai României. Un comandou de detractori cu pretenții de specialiști (și din gros finanțați pentru maculatura lor otrăvită) cenzurează, fragmentează, scot din context dovezi, acte, documente, caricaturizând într-o bășcălie impardonabilă faptele și valoarea marilor ctitori de istorie românească, și, în sine, însuși poporul român.

Și aceleași personaje care își permit să cheltuiască, pentru ”imagine”, sume de te doare capul, parcă ar fi primit semnături în alb să decidă în numele tău, să jure, să înjure, să se creadă greii pământului românesc. Mai dau din mâini, ca să fie, din nacela birourilor parlamentare, mai tricotează ceva destine distrugând altele în atelierele lor de interes politic și, în rest, distanțați de vulg la înălțimi amețitoare, construiesc cu patimă o altă Românie, cea ideală lor, eliberată de masa amorfă, cenușie a celor douăzeci și ceva de milioane de sărăceni, de inadecvați la baremurile  și bairamurile lor de excelențe în curs de totală înstrăinare.

Mancurtizați într-un europenism al avantajelor valutare personale și imediate sunt pe cale să realizeze ceea ce populațiile tribale de năvălitori sau imperiile de tot felul și-au dorit: neantizarea duhului național, a națiunii românești în sine (atât cât mai este și mai rezistă între hotare invalide). Sub aparența unor priorități de înaltă diplomație, în care câștigul personal s-a vărsat în pierderi generale, felcerii politici autohtoni de toate culorile, continuă să transplanteze în trupul existenței naționale structuri ciudate, metastazice, nefirești. Cacealmaua „procesului comunismului”, înființarea unor instituții ploconite dar cu vocație inchizitorială (și unde specialiștii anti-comunismului sunt, în mare parte, urmașii direcți ai foștilor torționari bolșevici de toate naționalitățile posibile) emit strategii de „transformare a poporului în populație”, ajungând să îngrijoreze nu numai pe români ci și tot mai mulți reprezentanți ai judecății istorice nepărtinitoare din afara țării.

Se cuvine atenționarea și pedepsirea prin consens, în mod public și internațional, ca fapte criminale, iredentismul, subminarea atributelor statale ale României și ale oricărui alt stat, revizionismul ca sursă de deteriorare a unității și armoniei din Comunitatea Europeană.

Ca prim instrument de chirurgie sanogenă se cer două simple și alăturate litere: NU! NU pentru nefondata și nepregătita încercare de regionalizare a țării; NU pentru  transformarea unui segment al teritoriului țării în regiune etnică; NU pentru utilizarea oficială a altei limbi decât limba română; NU scoaterii resurselor naturale din categoria „interesului național”; NU încercării debile de ateizare prin anatemizarea formei creștine a familiei. NU clemenței față de hoții cu veleități politice, oricărei forme de furt din avuția națională.

Sigur sunt și alte „iertări” neexprimate pentru a putea primi o teoretică iertare din partea încercatului popor român: din partea Casei Regale pentru zecile de mii de ostași români trimiși în eurasia sovietică printr-o acceptare a unui sigur șir de umilințe;din partea Președenției care admite „transferul de suveranitate” al României cu o debilă inconștiență (cea mai blândă explicație); din partea statelor care au acceptat invadarea unei bune părți a Europei de ciuma roșie pentru mai multe decenii iar acum SUSȚIN integrarea aberantă a unor populații fără nici un trecut european.

Toate acestea și încărcătura explozivă în zona suveranității, statalității, a existenței națiunii trebuie să dea serios de gândit fiecărui român: dușmanii reali sunt mai puțin în afară și decisiv și la vedere în interiorul castei politice din România. Iar pentru aceștia, pentru străinătatea acțiunilor lor nu va mai exista iertare.

Trebuie să avem ca scop principal, prin aderarea unei majorități a populației la programul recuperăruu României pentru români, modificarea structurală a Parlamentului țării. Iar jurământul nostru, al fiecărui viitor demnitar  trebuie să fie cel al sacralităţii existenţei acestui popor, textul obligatoriu fiind cel al unui program de recuperare a României de către români. Într-o contabilitate simplă, reducând cheltuielile inutile, îndatoritoare, axând  Proiectul de Ţară pe reconstrucţia demnităţii prin muncă vom reuşi să modificăm, indiferent de reacţiile alergene, locul pe care România şi românii au dreptul să-l ocupe în concertul actual al statelor europene. Egalitatea nu este o pomană ci un drept ce se câştigă prin performanţă. Iar performanţa imediată va fi cea a închiderii tuturor găurilor negre cheltuitoare de venit/muncă reală.