„Victoria Art” este un proiect născut din dragoste!

Când a apărut la examenul de arta actorului din cadrul Facultății de Teatru a Universității Spiru Haret din București era toată numai un zâmbet. Părea o copilă fără griji care recita o poezie mamei sale sau bunicului curios. Acum este actriță, dar și profesor de actorie din anul 2002. A absolvit cu examen de licență actoria, la clasa profesorilor Adriana Piteșteanu și Vlad Rădescu, iar apoi s-a înscris la un curs de masterat în pedagogie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la clasa profesorului Florin Zamfirescu. A fost Commercial & Marketing Manager la „K-flex România”.

A interpretat o serie de monologuri și texte dramatice în cadrul unor emisiuni de televiziune culturale sau de divertisment. A susținut seminarii de dezvoltare personală prin metode ale artei teatrale. În februarie 2015 a filmat la Hollywood (USA) în producția de lung metraj „Armenia. My Country. My Mother. My Love”, semnată de Nerses Arutunyan, unde a interpretat personajul „Nazenin Negia” (film calificat la „Sundance Usha Festival”, care a avut premiera în 2016 și a fost promovat de Fundația „100 LIVES”, al cărei membru co-fondator este actorul George Clooney). Este membru fondator la „Victoria Art”. Din 2014, conduce trupa de teatru „Victoria Art” a Școlii de Teatru „Victoria Art”, formată din elevi de la licee și școli gimnaziale din București, cu care a participat la o serie de festivaluri de teatru pentru copii și tineret și unde a obținut numeroase premii importante. Predă actorie copiilor și tinerilor, cu pasiune și dăruire, pregătindu-i pentru o viitoare carieră artistică, mulți dintre cei pregătiți fiind acum actori pe scenele teatrelor bucureștene. La sediul „Victoria Art” din str. Tache Ionescu nr. 29, sector 1, București, este mereu agitație. Echipa este numeroasă; atât a profesorilor, cât și a cursanților de diferite vârste. Dintre profesori putem menționa: Victoria Dicu (actriță a Teatrului Național București din 2007), Julieta Georoiu  (actriță și profesor de actorie din anul 2002), Mirela Nicolau (actriță la Teatrul Evreiesc de Stat din București), Liviu Chițu (actor al Teatrului TAG din București), Matei Lucaci-Grünberg (regizor de film şi teatru, scenarist şi dramaturg), Cristi Martin (actor și artist plastic), Ștefan Huluba (actor impro), Irina Sârbu (absolventă a Liceului de muzică „George Enescu” din Bucureşti, clasa de pian și a UNATC București, clasa de actorie), Rasmina Călbăjos (absolventă a UNATC București, Secția Coregrafie, 2009), Romeo Dediu (membru al trupei Holograf din 1993), Ionuț Toader (angajat al Teatrului Național București și actor colaborator  la Teatrul L.S. Bulandra), Georgeta Marin Vîlcu (Facultatea de teatru, Universitatea Spiru Haret; este actor colaborator la Teatrul Național București și actor-dansator în Compania Passe-Partout Dan Puric), Marian Popescu (absolvent de teatru și cinematografie la clasele Adriana Piteșteanu (Universitatea Spiru Haret, Facultatea de teatru) și Alexa Visarion (Universitatea Media Pro); actor, regizor de film, profesor actorie teatru și film), Ana Vodanovici (UNATC, secția Arta Actorului, prof. coord. clasa Paul Chiribuță), Gina Nica Pitulea (este actriță și doctorand în domeniul Arte/Teatru la UNATC București), Ioana Abur (absolventă a Academiei de Teatru şi Film, Bucureşti în 1995, este o actriță cu un palmares impresionant, atât în teatru cât și în cinematografie, jucând într-o varietate de producții locale și internaționale), Lelia Marcu-Vladu (dansator, profesor de dans, coregraf), Mircea Constantinescu (este pasionat de teatru și film de mic, în prezent fiind student la actorie), Mariana Gavriciuc (este tânăr coregraf și interpret, absolvent al secției de coregrafie în cadrul UNATC „I.L.Caragiale”).

Dar ce este „Victoria Art”? Victoria Art este un proiect născut din dragoste – dragostea pentru teatru, dragostea pentru artă, dragostea pentru oameni! La „Victoria Art” profesorii doresc să împărtășească din secretele actoriei și să redescopere împreună cu cursanții, frumusețea artei și a sufletului uman. Numai dacă vrei: să dobândești mai multă încredere în tine / să comunici mai bine / să te exprimi / să ai mai mult curaj / să fii stăpân pe tine / să cunoști oameni interesanți, colegii tăi / să lucrezi în echipă / să vorbești mai bine / să fii ACTOR în spectacolele noastre / să pătrunzi în tainele altor arte, pe lângă arta actorului, poate ar fi interesant să ne cunoști! Participând la cursurile noastre, vei descoperi și lucra toate laturile artei actorului: de la exerciții de dicție și respirație, exerciții de atenție, memorie, concentrare, ritm, mișcare scenică, expresivitate corporală, improvizație, jocuri până la forma finală: interpretarea unui text dramatic într-un spectacol care va avea loc la finalul modulului. (curs actorie copii, curs actorie adolescenți, curs actorie adulți, curs improvizație, curs pantomimă).

La „Victoria Art” de vei veni vei lucra o plajă variată de exerciții ce îți pot oferi nu numai ABC-ul actoricesc, dar și informații utile pe mai departe, în viața și cariera ta. Metodele folosite aici te vor ajuta să obții o mai bună concentrare, viteză de reacție, atenție, ritm, o memorie mai bună și o pronunție mai clară a cuvintelor. Totodată, vei căpăta mai multă încredere în tine și o mai bună înțelegere a relațiilor interumane și a relațiilor cu tot ceea ce te înconjoară. Pe lângă modulele de actorie pentru copii, adolescenți și adulți, Victoria Art te așteaptă acum și cu o serie de cursuri care să te introducă în lumea magică a filmului, muzicii, dansului, literaturii și a fotografiei. Cursurile de film și cinematografie te vor ajuta să descoperi ce se ascunde în spatele unei pelicule, de la prima schiță la genericul de final, să studiezi în profunzime diferența dintre a fi actor pe o scenă de teatru și a fi actor într-o poveste filmată (curs de film, curs de cinematografie). Consideri că ai voce și vrei să îți îmbunătățești calitățile vocale? Chitara este instrumentul tău preferat și vrei să îl studiezi alături de un profesor? Cursurile de aici de chitară și interpretare muzicală/ canto îți pun la dispoziție mijloacele necesare pentru a-ți îndeplini aceste obiective. (curs canto, curs de chitară). Îți place să dansezi? Sau ești prea timid ca să faci primii pași pe acorduri muzicale? Îți dorești o carieră pe scenă sau activezi deja în domeniul artistic și te simți atras de dans? Lasă-te purtat de acorduri frenetice și vino la cursurile Victoria Art! (curs de dans, curs de teatru – dans). Iubești fotografia? Îți place să surprinzi cele mai interesante și captivante imagini? Sau vrei să te inițiezi în arta fotografică? Vino să înveți cum poți crea o poveste cu ajutorul imaginilor, la atelierul intitulat „Fotografie de poveste”. De ce să nu recunoaștem, suntem prinși în vâltoarea vieții de zi cu zi și uităm, de cele mai multe ori, să le explicăm copiilor noștri unele lucruri aparent neînsemnate… Cum ar fi, ce se ascunde în spatele unor simboluri din viața noastră: o etichetă, o fotografie, o culoare, o reclamă, o pictură, o sculptură. La „atelierul de lecturi neconvenționale”, copiii vor afla multe lucruri interesante cu ajutorul jocului și a interactivității. La „Victoria Art”, cursurile se desfășoară într-un cadru plăcut și sunt susținute de actori cu experiență în arta actorului și în pedagogie, precum și de profesioniști cunoscuți în lumea artistică românească. Dacă încă nu te-a convins, „Victoria Art” te așteaptă să te convingi singur!  Școala de Teatru „Victoria Art” organizează anual Festivalul de Teatru al Adolescenților „Victoria Art”. Poate credeți că este un mic festival, o întâlnire între câțiva actori amatori, dar vă putem spune că, la una dintre ediții, au participat peste 150 de elevi din liceele bucureștene, la ateliere de actorie, canto și coregrafie timp de o lună, iar la final au prezentat spectacolele care s-au construit pornind de la aceste ateliere. 25 de traineri (actori, regizori, coregrafi, profesori canto) au lucrat intens cu acești copii minunați, trei compozitori au compus 31 de melodii special pentru acest proiect, cinci textieri au scris versuri pentru melodii, patrufotografi au surprins momente de la repetiții și au fotografiat toate spectacolele, cinci actori consacrati aur jurizat Festivalul de Teatru al Adolescenților „Victoria Art” (Victoria Dicu, Monica Davidescu, Tania Popa, Cristi Iacob și Adi Nour). Dar ei nu fac numai atât. Proiectul lor „Put your hands in the air” (al Trupei „Victoria Art”) este deja un proiect câștigător la „Administrația Fondului Cultural Național”. Este vorba despre un musical original de Rareș Andrei Fota (Muzica: Romeo Dediu; Versuri: Minioneta Georoiu si Tudor Dumitru; Coregrafia: Rareș Andrei Fota și Toria Drăgulescu; Regia : Julieta Geroiu și Liviu Chițu. Spectacolele se joacă încă la Teatrul de pe Lipscani (Rapsodia) din București, sau la Sala ARCUB. Dacă ați văzut și v-a plăcut spectacolul muzical „Put your hands in the air”, o să iubiți noul proiect al trupei „Victoria Art” intitulat: „Daca noi ne iubim…”. Acum se dau startul repetițiilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*