„Castrul roman Ulmetum” și se află la marginea estică a satului Pantelimon. Pentru că aici se găsesc urme de locuire civilă și de cetate din Epoca romană / sec. II-IV, sec. IV-VI, situl a fost inclus în Repertoriul Arheologic Național cu Cod RAN 62618.01. Situl arheologic „Cetatea Ulmetum” a fost inclus și în Lista monumentelor istorice 2004 – Județul Constanța, la nr. 374, cu codul LMI: CT-I-s-A-02726. Denumirea latină „Ulmetum” înseamnă în limba română „pădure de ulmi”. Ruinele castrului Ulmetum au fost scoase la lumină de Vasile Pârvan, începând cu prima sa campanie de săpături arheologice, din 1911, și cuprind inscripții și statui din epoca decadenței romane. Arheologii din Constanța au stabilit că, la sfârșitul secolului IV, cetatea Ulmetum a găzduit sute de federați goți, care primiseră dreptul de a se stabili în aceasta zonă. Cu ocazia săpăturilor, în centrul fortificației a fost decoperit mormântul unui nobil germanic, ceea ce contrazice ipoteza că necropolele ar fi fost amplasate numai în afara localităților.
Ulmetum este numele aşezării romane antice din marginea satului Pantelimonul de Sus, după cum rezultă și dintr-o inscripţie în care erau amintiţi locuitorii „civi romani et Bessi consistenses în vico Ulmetum” (cetăţenii romani şi bessi consistenţi din satul Ulmetum). Dintr-o altă inscripţie, de mari dimensiuni aflăm că Ulmetum era un sat (vicus) ce făcea parte din teritoriul Capidavei. În 2004, după 90 de ani la încetarea săpăturilor demarate de cercetătorul Vasile Pârvan la Ulmetum, arheologii constănţeni au reluat săpăturile la cetatea ridicată în jurul anului 400 d.Hr.. Despre etapele săpăturilor desfăşurate la Ulmetum, cât şi despre cele mai importante descoperiri realizate a vorbit arheologii Zaharia Covacef şi Constantin Băjenaru, doi dintre cercetătorii care au participat la săpături.
„Visul lui Vasile Pârvan era să cerceteze o aşezare rurală romană şi, în acest sens, avea două opţiuni, fie în Oltenia, în jurul Sacidavei, fie undeva în Dobrogea. Şi, cum se descoperise o inscripţie care atesta existenţa unui „vicus Ulmetum” – sat care se chema „Ulmetum”, şi-a propus să abordeze această zonă. Astfel că a început săpăturile la Ulmetum, cu o echipă destul de numeroasă, iar la prima campanie de cercetări, din 1911, degajase deja aproape trei sferturi din zidurile cetăţii. Săpăturile au continuat în 1912, 1913 şi s-au încheiat în 1914, când Vasile Pârvan a abordat o altă cercetare, mutând materialul la Histria, care de atunci îşi începe viaţa”, ne spune cercetător ştiinţific Zaharia Covacef. La Ulmetum, Vasile Pârvan a dezvelit complet zidurile cetăţii, a trasat mai multe secţiuni în interiorul fortificaţiei, descoperind diverse materiale şi o construcţie de mari dimensiuni, cu o absidă într-unul din capete, cu materialul scos la lumină construind şi amenajând un muzeu de mare valoare la Ulmetum, înainte de intrarea în cetate. „Era un muzeu cu multe inscripţii, cu fragmente de monumente sculpturale, cu multe piese mărunte, dispus pe câteva săli. Venind războiul, muzeul a fost distrus, iar multe din piese, descoperite în cele patru campanii de cercetare, au dispărut sau au ajuns piese importante la Histria sau MINAC”, ne spune Zaharia Covacef. Cercetările arheologice au confirmat ceea ce prezentau și izvoarele istorice. În 2004 au fost reluate cercetările la Ulmetum, fiind necesar ca toate depunerile acumulate în perioada de sistare a săpăturilor să fie înlăturate. „Este foarte mult de lucru în cetate, existând o cantitate mare de dărâmături care trebuie îndepărtată cu grijă”, precizează Zaharia Covacef. Cea mai recentă descoperire de la cetatea Ulmetum este o bazilică creştină identificată de arheologul Constantin Băjenaru în sectorul de sud al cetăţii. „Este una dintre marile bazilici din Dobrogea, databilă în perioada anului 400”, ne spune Constantin Băjenaru. Alţi doi cercetători cunoscuţi ai Dobrogei, Gheorghe Papuc şi Liviu Lungu, au descoperit morminte în interiorul cetăţii, fapt care a creat confuzia conform căreia ele aparţineau fortificaţiei. Mormintele erau, însă, anterioare cetăţii: „În afară de un mormânt care ar putea fi datat mai târziu, aflat în spatele altarului bazilicii, celelalte patru aparţin unui mic cimitir care a existat pe acel loc înainte de a se construi cetatea. Apărând în interiorul cetăţii, se crede că mormintele aparţineau acesteia, însă ea a fost ridicată peste cimitirul deja existent (datat 350-370)”, clarifică Constantin Băjenaru. Se pare că în cimitirul de la Ulmetum au fost înmormântaţi militari, populaţie civilă de origine romană sau federaţi goţi. Inventarul funerar al mormintelor a fost format din podoabe specifice goţilor (două fibule de argint, dar și ceramica de tip Germanic). Conform arheologului, cel mai important rezultat al cercetărilor de la Ulmetum este că s-a reuşit identificarea momentului de construcţie al cetăţii. „De la Vasile Pârvan rămăsese informaţia că cetatea fusese construită în secolul al VI-lea, însă cercetările noi au confirmat că a fost ridicată fie de împăratul Theodosius cel Mare, fie de urmaşii lui, Arcadius şi Honorius. La fel de importantă este documentarea evoluţiei stratigrafice a cetăţii, în sensul că, pe parcursul secolului al V-lea, există două momente de locuire importante. Documentarea cea mai spectaculoasă este abandonul cetăţii; un pasaj al lui Procopius spune că cetatea veche a fost lăsată în părăsire, deci un izvor istoric este confirmat de cercetări arheologice, ceea ce reprezintă un câştig foarte important”. Cetatea Ulmetum a fost ridicată la sfârşitul secolului al IV-lea, fiind locuită până în secolul al VI-lea, cu o perioadă de întrerupere de câţiva zeci de ani. A găzduit trupele armatei romane târzii, apoi trupele bizantine timpurii din perioada lui Iustinian, dar şi populaţie civilă. Dacă, iniţial, a fost construită pentru a servi drept garnizoană militară, cu timpul s-a transformat într-o aşezare civilă fortificată, dar e posibil ca structurile militare să fi continuat să existe între zidurile cetăţii. „Avem informaţii referitoare la prezenţa unor populaţii barbare care a fost primită în Imperiu în jurul anului 400. Au locuit atât populaţii cu statut special, de la goţi, huni, ostrogoţi şi spre final slavi şi avari, aceştia din urmă fiind cei care au şi distrus-o”, arată Constantin Băjenaru. În urma săpăturilor arheologice efectuate au intrat în colecția muzeului constănțean (MINAC) vase, monede, piese din bronz, ceramică şi sticlă, Echipa de arheologi de la Ulmetum a fost formată din Zaharia Covacef, Cristina Talmaţchi, Constantin Băjenaru, Cătălin Nopcea, Emilian Gămureac şi Gabriel Talmaţchi (responsabilul şantierului arheologic).
Potrivit izvoarelor istorice, cetatea a fost construită în jurul secolului III d.Hr., în perioada romană târzie şi a dăinuit până în veacul al VI-lea, în timpul epocii romano-bizantine. Este o cetate mică spre mijlocie, care a devenit treptat aşezare fortificată şi care în secolul V a fost atacată şi aproape distrusă de trei valuri hunice. Aşezarea antică de la Pantelimon are forma unui triunghi dreptunghic cu ipotenuza curbată. Pe colţuri fortificaţia este prevăzută cu trei turnuri rotunde. Are două porţi flancate de câte două turnuri cu latură frontală semicirculară (în forma literei U). Pe latura de S-E (ipotenuza), se află 4 turnuri dreptunghiulare la care se mai adaugă încă 2 turnuri de aceeaşi formă, câte unul pe celelalte două laturi ale cetăţii. Zidul de apărare de la Ulmetum are grosimea de 2,60 m, fundaţia zidului fiind mai lată cu 20 până la 60 cm decât elevaţia. În sondajele făcute de Vasile Pârvan, fundaţia avea adâncimea de 1,85 m până la 2,50 m. În exterior zidul a fost placat cu blocuri de piatră refolosite, dimensiunile acestora ajungând la 2,70 m (o stelă funerară). În interior incinta nu are blocuri de parament. Pe cele mai multe curtine s-au păstrat urme ale scărilor din piatră care permiteau urcarea pe zid, treptele având înălţimea între 28 cm şi 40 cm, iar lăţimea cuprinsă până la 1m. Latura de NE a fortificaţiei este delimitată de 2 turnuri rotunde care au diametrul cu puţin sub 10 m. În mijloc turnurile aveau câte un stâlp patrulater din piatră cu mortar pentru susţinerea etajării şi acoperişului, lungimea acestei laturi este de 135 m, la mijloc se află un turn dreptunghiular care în interior avea lungimea de 4,43m iar lăţimea de 5,30. Latura de NV a incintei este aproape egală cu cea prezentată mai sus, cu care are un turn comun, iar la celălalt capăt are tot un turn circular. Pe această latură se află o poartă flancată de două turnuri. Se pare că poarta a fost blocată din antichitate după cum dau de înţeles blocurile zidite în deschiderea porţii. Tot pe această latură se află turnul cel mare de la Ulmetum, este vorba de un turn patrulater, lung de 14,75 m şi lat de 10,46 m, care în interior este prevăzut cu doi stâlpi de susţinere, realizaţi în tehnica „opus mixtum”. Suprafaţa utilă a turnului era de 155 mp, în decursul timpului, în interior, turnul a suferit transformări, amenajându-se mai multe încăperi. Latura SE a incintei fortificaţiei este prevăzută cu o poartă apărată de 2 turnuri în formă de U, este poarta care a funcţionat în perioada de vieţuire a cetăţii. Pe această latură se aflau patru turnuri dreptunghiulare de mărimi diferite. Au fost descoperite şi 2 intrări mai mici, poterne (ieşiri secrete). Incinta într-o primă fază a fost ridicată pe la sfârşitul sec.IV, se pare că în vremea lui Teodosie cel Mare (379-395) unor morminte datate în a doua jumătate a secolului al IV-lea, amenajări cu mai multe încăperi care ne trimit cu gândul la cazarmele militare, o basilică situată în partea de sud a sudul fortificaţiei.
Iniţiativa de includere a cetăţii Ulmetum în circuitul turistic este o dorinţă mai veche a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. Crearea unui muzeu local aflat în apropierea cetății antice (în locul celui înființat de Vasile Pârvan) în care să fie expuse artefacte descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din zonă ar crește gradul de interes al turiștilor. În ciuda istoriei zbuciumate a aşezării, astăzi autorităţile locale din comuna Pantelimon sunt optimiste. Chiar dacă, de-a lungul vremii, situl nu a reuşit să iasă din anonimat, autorităţile locale consideră că prin organizarea unor evenimente culturale, festivaluri locale, la care să fie invitaţi specialişti, s-ar atrage atenţia asupra acestui sit care constituie o bogăţie pentru Dobrogea. (G.V.G.)
Lasă un răspuns