Neobișnuitul obiect de proveniență tracă – Mâna lui Sabazios – a fost descoperit la sud de Dunăre, la Gradnița (teritoriu al Geților Sudici). Acest zeu trac a fost preluat de greci, de romani și nu numai. Ulterior, Sabazios („aflat la baza creației”) a ajuns să fie venerat pe un teritoriu enorm, care depășea cu mult hotarele lumii tracice (atingând vechiul teritoriu al Geților de Aur primordiali): în provinciile romane, în Grecia, în apusul Europei, în Asia Mică și chiar în Orientul Apropiat.
La frigieni (succesori ai tracilor care se stabiliseră în Anatolia, în vechime; foștii brigi), zeul era numit Saba. La evrei, Sabaoth era unul dintre numele zeului unic, ulterior acesta fiind preluat și de către religia creștină (Savaot, sau „Domnul oștirilor cerești”), fiind menționat și în cărțile de cult. Artefactul prezentat și expus de curând, în premieră, se află în Muzeul Regional de Istorie din Gabrovo, Bulgaria. Cuceririle romane au avut ca efect expansiunea formidabilă a cultului acestui zeu traco-frigian, cult care s-ar putea să fie extrem de vechi, datând chiar din epoca în care strămoșii noștri traci tocmai se desprinseseră din puternicul trunchi indo-european (din care s-au desprins și alte popoare ce vorbeau limbi asemănătoare, cum ar fi celto-galii sau neamurile latine). Din motive necunoscute, „mâna lui Sabazios”, artefact confecționat din bronz de către meșterii traci, nu a fost expusă până acum, pentru publicul larg, de către muzeul bulgar, în ciuda faptului că se află acolo de multă vreme. Acum, artefactul de bronz este una dintre piesele de maximă importanță expuse în muzeu.
Piesa a fost descoperită cu totul întâmplător. Nu arheologii sunt cei care au scos-o la iveală, ci un plugar ce își ara ogorul aflat în satul Gradnița din regiunea Gabrovo. Neobișnuitul obiect părea că a răsărit, ca prin minune, din pământ, spre uimirea descoperitorului său. Mâna lui Sabazios are o anumită specificitate și un anumit „model” de așezare a degetelor: are degetul mare, degetul arătător și cel mijlociu într-o poziție verticală, în vreme ce inelarul și degetul mic sunt îndoite. Poziția degetelor te face să te gândești la un gest de binecuvântare – cum se practică în creștinism (într-o formă diferită) și amintește, totodată, de mudrele indiene, practicate în yoga și Ayurveda. Obiectul de bronz este bogat decorat, cu motive florale, cosmice și zoomorfe (deoarece este legat de Marea Creație ce intervine periodic în lumea noastră). Descoperirea unui asemenea obiect este un eveniment ce se petrece foarte rar, afirmă specialiștii muzeului bulgar, care au precizat că artefactul era întrebuințat în ritualurile religioase, atât la traci, cât și la frigieni. Răspândirea cultului zeului Sabazios pe continentul european s-a realizat datorită tracilor, despre care Herodot afirma că erau „cei mai numeroși după inzi”. Asemenea artefacte au mai fost descoperite, până acum, și în Italia, Marea Britanie, Elveția și chiar în Rusia, fapt ce atestă cât de puternic era cultul zeului traco-frigian Sabazios înainte de adoptarea religiei creștine (care, de altfel, a fost puternic influențată de către credințele mai vechi ale popoarelor care au adoptat-o de bună voie sau prin constrângere). Artefactele ce reprezintă mâna lui Sabazios descoperite până acum au unele caracteristici comune: sunt confecționate din bronz și au o lungime de aproximativ 12 cm. A fost descoperită, însă, și o piesă confecționată dintr-un material exotic: fildeșul. Cât privește cultul zeului Sabazios, există cercetători care afirmă că acesta ar fi exercitat o puternică influență asupra mai tinerei religii creștine.
La traci, Sabazios era un zeu teluric, dar și solar. A fost considerat un zeu al reînvierii. Între secolele I î.Hr și I d.Hr., cultul lui Sabazios s-a răspândit de-a lungul și de-a latul teritoriilor stăpânite de către Imperiul Roman. De la această Mână – „Palmă a zeului” să fie numită și celebra așezare antică „Palmyra” („Palma – Miria”, sau Palma Mirajului, a Miracolului, a intervenției Marelui Zeu în creație; „Palma lui Ra”), sau „Amuleta Hamsa” (Palma cu ochi albastru) – amuletă folosită în Israel. Palma sau mâna este partea corporală implicată în creația umană cel mai mult. „Palmă” este numită și „ramura de palmier”, considerată ca semn al biruinței și folosită ca motiv ornamental (în formă de ramură de palmier). „Palmele academice” = distincție în formă de frunză de palmier stilizată, acordată de Academia Franceză oamenilor de știință și artiștilor. Se spune „Ca în palmă” când se face referire la o suprafață netedă, plană, sau un loc unde ne este foarte bine, sau care este cunoscut în cele mai mici amănunte. Se spune „Ca din palmă”, adică „ușor, repede”. Avem expresia. „A lucra cu palma” (sau cu palmele) = adică a lucra numai cu brațele, manual. „A ține” sau „a duce”, „a purta” (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva= a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma se numește tot „palmă” (dacă primești o palmă întoarce și celălat obraz – îndemn creștinesc – semn al celor două palme (apocalipse) pe care le vom primi de la Dumnezeu (ripide). A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. Palma este și o veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. „Palmă îngenuncheată (sau domnească”) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma normală. „Un lat de palmă” = lățimea unei palme, când degetele sunt lipite între ele. „De o palmă” = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). Expresia „O palmă de loc” are înțeles de „o distanță mică”, „o suprafață” (mică) de pământ cultivabil. Palmă este și „bătătorul de covoare”, dar și obiectul de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. Mai avem plantele „palma-Maicii-Domnului” (Orchis maculata) = (reg.) bujor, iarba-șarpelui, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului; palma-pământului (Gymnadenia conopea) = (reg.) ură, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului.
Mâna este „construită” pe scheletul palmei și a celor cinci degete (D – este – Get) fiind formată din 27 de oase, din care opt oase carpiene, cinci metacarpiene (acestea formează „palma”; total 13) și 14 falange (acestea formează degetele). Cele două mâini reprezintă Omul Întreg, semnul lui IO (zece), Creatorul „bobului de spumă” ce schimbă lumea periodic („Când unul se învârtește, nouă curg!”). Cu ajutorul mâinii – ca prelungire creatoare („făcătoare) a creierului (rațiunii) omul a putut să se înconjoare de artefactele civilizației sale, smulgându-se astfel de la sânul naturii mame sălbatice. Omul și-a dat seama din zorii istoriei sale de importanța acestui segment corporal. În peșterile unde a locuit o vreme a lăsat în urma sa simbolul palmei pe perete „scrisă” cu vopsea roșie, ca semn al destinului implacabil (magnetic, datorat fierului din sânge) pe care îl avem, odată născuți în materie.
Mâna lui Sabazios este artefactul care ne „transmite” din timpul trac (T – Rac, cel ce dă înapoi) mesajul intervenției neașteptate a divinității ce va veni în cotidianul nostru mecanic, alert și perpetuu. (G.V.G.)
Lasă un răspuns