Rareori sau poate niciodată nu s-a întâmplat, în istoria democrațiilor, o asemenea paradă electorală cum a fost de acum, încheiată cu realegerea, pentru a patra oară, a lui Vladimir Putin că președinte al Rusiei, fapt precedat în noiembrie 2017 de actul similar care l-a adus la Casa Albă pentru prima dată pe Donald Trump și, puțin mai devreme, de reconfirmarea ca lider suprem al R.P. Chineze, pe o perioadă nelimitată, a lui Xi Jinhuan.
După cum se constată, pe măsură ce se extinde, ba chiar globalizează, democrația se ipostaziază și ea în felurite paradigme. În acest răstimp electoral global, care a durat aproximativ un an, carul democrației electorale a cutreierat în marș triumfal întreaga întindere a planetei pentru a instala sau reconfirma în funcție lideri, partide și coaliții, în mai toate statele de primă importanță geopolitică: Franța – Emmanuel Macron – președinte, Marea Britanie – Theresa May – premier, Germania – Angela Merkel – cancelar, Italia – guvern în formare, Japonia – Shinzo Abe – premier.
Aria electorală a primenirilor poate fi însă mult extinsă, cu state semnificative, și ele, în sinergia politico-diplomatică mondială: Iran – Hassan Rohani – președinte, Turcia – Recep Erdogan – președinte, iar mai aproape de noi, Serbia – Aleksander Vucici – președinte, Bulgaria – Boiko Borisov – premier, Austria – Sebastian Kurz – cancelar.
Este dificilă și mai ales cu rezultate mai degrabă riscante o sinteză a acestor evenimente, căci actul electoral, deși emanație a democrației, nu este nici el perfect (întrucât nici democrația nu este), căci nu exprimă automat și fără greș opțiunea cetățeanului sau raportul corect de forțe politice din societate, iar mistificarile, corupția și fraudele ajung să vicieze la parametri scandaloși rezultatele scrutinului. De aici, și întrebări tot mai frecvente de tipul: este oare în regres democrația? Au sporit amenințările la adresa ei? (Și este de-a dreptul bizar – dacă nu chiar ridicol – de pildă, că prezidențialele din Rusia, unde candidatul Puterii a câștigat cu 75 la sută, la competiție cu alți candidați, au fost relatate și comentate ca un tablou gen „bau bau”, uitându-se că în URSS erau candidați unici la funcțiile eligibile iar ei câștigau cu 99,99 la sută voturi favorabile).
Este, așadar, mai amenințată azi democrația decât în anii euforici imediat următori căderii comunismului? E drept că media și sondajele de opinie semnalează o creștere a amenințărilor la adresa democrației: tensiuni și conflicte interne sau cu vecinii, deteriorarea conditiilor de viață, terorism, crimă organizată, corupție, populism. Dar progresele în câmpul democrației există și ele, remarca un studiu al IDEA (Institute for Democracy and Electoral Assistance), în care se spunea: „Se trece prea ușor peste progresele obținute în timp în materie de menținerea democrației (…) În ansamblu, democrația se dezvoltă și se generalizează în întreagă lume, producând un efect de domino”. Dar nu trebuie exclus nici riscul întoarcerii la autoritarism și există, în acest sens, semnale clare, între care și „nerespectarea rezultatelor electorale sau manipularea instituțiilor și a regulilor de către lideri pentru a se crampona de putere”. Regresele recente ale democrației sunt evidente, dar comparate cu tendințele pozitive pe termen lung, încurajează totuși la un optimism moderat.
Lasă un răspuns