Tainicele desene de pe stânca de la Aliman (jud. Constanța)

Printre lucrurile tainice și aproape necunoscute din România putem menționa și prezența unor desene sgraffiti (inscripții sau desene zgâriate pe pereți de piatră) nedescifrate sau descifrate doar parțial, ce încearcă să asigure „nemurirea” unor mesaje milenare. Astfel, în partea de sud-vest a judeţului Constanţa, în podişul Oltinei, între comunele Rasova la nord, Ion Corvin la sud, Adamclisi la est şi Dunărea la vest, se află satul Aliman. La ieşirea din această localitate, spre Cernavodă, pe marginea bălţii Vederoasa, care se întâlneşte cu panta dealului Vlahii, pe un perete stâncos, nişte misterioşi creştini din veacul al X-lea sau al XI-lea au ţinut să-şi mărturisească credinţa în Cruce şi Mântuitor, imortalizând în piatră câteva simboluri creştine care au rezistat până astăzi.

În celebra poveste „Lostriţa“, scriitorul Vasile Voiculescu prezintă „aventurile” petrecute într-un timp legendar de un personaj care se numeşte Aliman, un pescar al cărui nume îl simbolizează pe „căutătorul de absolute”. El se iniţiază pentru a dobândi puterea şi iscusinţa de a-şi ieşi din limită, urmărind un animal misterios, în cazul de faţă o lostriţă uriașă (pește răpitor, asemănător cu păstrăvul, cu corpul lung, aproape cilindric de până la 80-90 cm., cu gura mare și cu dinții puternici, care trăiește în râurile de munte (Hucho hucho). Dicţionarul explică semnificaţia numelui de Aliman ca fiind aceea de „apa adâncă“, iar în limba turcă „aliman” înseamnă „iertare“, „îndurare“. Istoric vorbind, localitatea Aliman apare pe hărţile vremii de peste 260 de ani, dar cu siguranţă este mult mai veche. Pe teritoriul comunei există cetatea Sacidava, o aşezare geto-dacică transformată apoi în castru roman, în secolele II-III d.Hr., dar în vatra satului Dunăreni (fost Mârleanu), din componenţa comunei, este o aşezare care a continuat în timp vatra de locuire geto-dacică. Plasată simbolic între cetatea Sacidava, Dunăre şi Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei“, vechea aşezare Dunăreni este cunoscută în zonă nu numai pentru amănuntele pe care le oferă cu privire la întâlnirea care a avut-o cu civilizaţia romană şi bizantină, ci şi prin sfinţenia cu care s-au păstrat tradițiile româneşti pe tot parcursul îndelungatei stăpâniri otomane. În acest perimetru atins de o puternică sacralitate, în perioada feudalismului timpuriu, un grup restrâns de creştini şi-au scrijelit simbolurile credinţei lor pe stâncile nepieritoare de la Aliman, întocmai cum au făcut-o şi alţii în vechiul spaţiu al Scythiei Minor, creştinat de Apostolul Andrei.

În toamna anului 1980, arheologii Tudor Papasima şi Constantin Chera au cercetat simbolurile scrijelite de la Aliman. După 19 ani de la această incursiune, în anul 1999, aceștia au publicat în numărul 32 al revistei „Pontica“ rezultatul investigaţiei lor sub titlul „Sgraffiti feudale timpurii la Aliman“. Astfel, pe peretele stâncos din marginea satului, creştini din veacul al X-lea sau al XI-lea au zgâriat imaginile unor călăreţi (symbol clar al Cavalerului Danubian, Trac sau Zamolxian, „trecut” apoi în simbolul Sfântului Gheorghe), unor cai (calul ca și symbol al forței ce ține pământul întins în cele patru direcții principale, nelăsându-l să se facă sul), unor seceri (ca și symbol al cârligului care trage înapoi „la origini”; sica dacică de tip „sica”) şi ale unor cruci cu braţele egale, evazate la capete (stabilitatea Lumii noastre materiale „pătrate”, înscrisă în cerc – ca o mare roată Samsara, a destinului), pe care cercetătorii le-au comparat cu altele similare identificate în muntele de cretă de la Basarabi (secolele IX-X), la Peştera Casian, în labirintul subteran de la Limanu şi de la Dumbrăveni (Dobrogea), sau cu cele de pe teritoriul Bulgariei (Geția Sudică), de pe albia secată a pârâului Kanaghiol, şi din Turcia, de la Selçuk (loc al tribului daoilor – daci). „Secerile de la Aliman nu au însă omologi în Dobrogea sau în afara ei“, spun specialiştii. „În orice caz, secerile pot avea o conotaţie religioasă (sămânţa şi secerătorul sunt teme care apar frecvent în Evanghelii) şi, de ce nu, la fel caii, dacă acceptăm ideea că Sfântul Theodor Tiron (în unele părţi şi Stratilatul) este patron al lor, iar scena de la Basarabi, care închipuie o cruce suprapusă de un iepure (conform îndemnului biblic „Crește-ți și înmulțiți-vă!”), elemente înconjurate de o suită de cai alergând, reprezintă jertfa cristică în mijlocul apostolilor“, mai spun ei.

Cei doi specialişti nu exclud coabitarea elementelor creştine cu altele profane, „…într-un context sigur coagulat etnic, dar deseori penetrat, tranzitat, sau loc de nou domiciliu pentru grupuri de populaţii, sau chiar populaţii întregi, cu orizonturi spirituale diferite… Firească este şi prezenţa crucii aici, într-un context în care creştinismul are o vechime, atestată de izvoare documentare şi arheologice, de aproape două milenii“, mai susţin ei. S-a stabilit, de asemenea, că la Aliman a existat o veche carieră de piatră care a fost folosită la construcția fortificațiilor și a cetăților din Dobrogea, după revenirea administraţiei bizantine la Dunărea de Jos, în ultimele  decenii ale veacului al X-lea d.Hr. Părintele Mihai Căţoi, slujitor în Parohia Progresul II, din Arhiepiscopia Bucureştilor şi domnului Costel Chiriac, cercetător la Institutul de Arheologie din Iaşi, întrebați despre însemnătatea acestor vechi înscrisuri au opinat: creştinii de la Aliman ar fi putut fi locuitori autohtoni din zonă, care lucrau la carieră, ori poate „…călăreţi pecenegi, creştinaţi de Bizanţ – vezi crucea şi călăreţul – după colonizarea lor în dreapta Dunării, botezaţi în apele fluviului de către călugărul Eftimie, ceva mai târziu, în secolul al XI-lea“. Referitor la peretele de stâncă pe care există aceste mărturii creştine, părintele arhimandrit Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, un pasionat cunoscător al vechilor situri creştine din Dobrogea, a spus că nu este exclus ca ele să fi fost desenate aici pentru că, fie peretele făcea parte dintr-o incintă sacră, distrusă ulterior, fie aici s-ar fi aflat un izvor tămăduitor, în prezent colmatat, dacă ţinem seama de vegetaţia bogată care creşte la baza peretelui. Oricare dintre aceste ipoteze ar putea fi cea reală, dar oricum, mărturia creştinilor de acum peste 1000 de ani rămâne tulburătoare pentru noi, trecătorii din ziua de astăzi. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*