Tezaurul monetar getic de argint de la Petrești (Corbeanca – Jud. Ilfov)

Aproape de București, la Petrești (comuna Corbeanca, jud.Ilfov) a fost descoperit un tezaur monetar getic din argint în condiții rămase necunoscute. El se află în Colecția George Severeanu și poate fi văzut în vitrinele expoziționale ale acestui muzeul bucureștean. Toate cele 149 monede sunt datate din a doua jumătate a sec. II î.Hr. și începutul sec. I î.Hr., specifice regiunii dintre Dunăre și Carpați, din argint, greutatea între 6-9 gr. Per bucată și sunt de tip „Adâncata” și de tip „Vârteju-București”. Petrești este un sat aparținând administrativ de comuna Corbeanca. Aceasta este formată din satele Corbeanca (reședința), Ostratu, Petrești și Tamași.

Comuna se află în partea de nord a județului, pe malurile râului Cociovaliștea, care izvorăște din vestul comunei în pădurea Valea Mocanului. Nume de „cociovaliștea” vine de la „cocioc” (cocioace; cociocuri) = nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare), sau baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. Prin comună trece șoseaua județeană DJ101, care o leagă spre vest de Buftea (unde se termină în DN1A) și spre est de Balotești (unde se intersectează cu DN1), Moara Vlăsiei și mai departe în județul Ialomița de Fierbinți-Târg și Jilavele (unde se termină în DN1D). Patru obiective din comuna Corbeanca sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice — așezarea de la „blocurile de specialiști” din Corbeanca de pe malul drept al Cociovaliștei, datând din secolele al III-lea–al IV-lea e.n.; și situl de la fosta stație de pompare din același sat, cuprinzând așezări din Epoca Bronzului, epoca geto-dacă (secolele al II-lea–I î.Hr.), secolele al V-lea–al VI-lea, secolul al X-lea și secolul al XVIII-lea. Celelalte două sunt clasificate ca monumente de arhitectură — biserica „Buna Vestire” din Corbeanca, datând din 1819 și biserica „Sfinții Mihail și Gavriil” din Petrești, datând din 1820. Ca nume, mai avem localitatea Corbu (jud. Constanța) și Corbu (jud. Harghita), Lunca Corbului (jud. Argeș), Corbii Mari (jud. Dâmbovița), Corbi (jud. Argeș), dar și „Corbii de piatră”, declarată ca cea mai veche mănăstire rupestră dubn România. Există un simbolism al acestei păsări dotată cu o inteligență neașteptată și considerată a trăi 300 de ani.

În genere câmpul semantic pe care tindem să-l asociem acestei impresionante specii care beneficiază de o inteligenţă legendară este unul care nu prea o încadrează în categoria „fiinţelor luminoase”. Multe superstiţii s-au ivit ca urmare a apariţiei constante a corbului pe câmpul de bătălie, când devorează rămăşiţele soldaţilor ucişi. Un semn al morţii, distrugerii, macabrului, războiului, un purtător al întunericului şi umbrei… Cicero este de altfel avertizat că moartea îl pândeşte prin corbii care îşi flutură nervos aripile prin văzduh. Danezii credeau că prin observarea atentă a comportamentului lor se putea deduce rezultatul unei bătălii, pentru că sunt prin excelenţă animale războinice. Se spune că ar fi prevestit şi moartea lui Platon şi Tiberius şi i-ar fi spus zeului celtic Lugh despre invaziile duşmane. Dar simbolismul morţii este doar o mică parte din ceea ce reprezintă corbul în foarte multe culturi. Tradiţiile şamanice pun mare accent pe aspectele pozitive ale păsării misterioase. Şi nu este de mirare. Strict ştiinţific vorbind, sunt creaturi extrem de inteligente, capabile să-şi construiască propriile instrumente, să le folosească şi să utilizeze mai multe tipuri în funcţie de scop, concepând alte tipuri de instrumente la nevoie. Studiile comparate de credinţe arată că simbolismul negativ al corbului este de dată recentă şi limitat la spaţiul European. Nenorocirile pe care le-ar prevesti se mai regăsesc sporadic în Mahabharata, dar aproape peste tot în Orient, ca şi în Occident, simbolismul este unul pozitiv. Cuvântul celtic pentru corb este „bran” de aici și localitatea Bran, cu castelul aferent). El înseamnă protecţie, iniţiere şi vindecare, precum şi purtător de întelepciune. Locuitorii din Cornwall îşi închipuiau că zborul unui corb deasupra unei case aducea noroc şi cine omora făptura magică avea să sufere îngrozitor. Eroul Bran îl desemnează pe păstrătorul memoriei ancestrale, pe înţeleptul suprem. Asta cu atât mai mult cu cât capul său, recipient al inteleigenţei, a fost îngropat în sacrul munte alb londonez. Corbii încă se mai perindă pe acolo, în Turnul Londrei, şi se crede că menţin vie inteligenţa lui Bran. Adesea animal profetic, unele tradiţii gallice culese de Pseudo-Plutarh relatează că un stol de corbi a indicat locul unde urma să fie întemeiat oraşul Lugdunum/Lyon. Zeiţa războinică Bodb poartă nume de cioară (cea neagră – legătură cu legendarul Negru Vodă). Un rol important joacă şi în povestirea gallică „Visul lui Ronabwy”, când corbii lui Owein, după ce sunt masacraţi de soldaţii lui Arthur, le aplică o pedeapsă soldaţilor.

Corbii sunt declarați mesagerii și partenerii zeilor. Astfel corbii sunt şi tovarăşii lui Wotan, stand aşezaţi pe tronul său. Unul este Huginn, spiritul, celălalt este Muninn, memoria. Cei doi ar reprezenta principiul creaţiei, spre deosebire de lupii lui Odin care ar fi principiul distrugerii. Odin îi trimitea in fiecare zi să scruteze împrejurimile, după care aceştia se întorceau la el împărtăşindu-I informaţiile adunate. Valkyriile se puteau preface şi ele în corbi. Mesageri ai zeilor, cu capacitate profetică, au un rol fundamental în practicile şamanice. În Edda poetică, mai precis în poemul „Grimnismal”, chiar şi Wotan apare în ipostaza de zeu-corb. Capacitatea lui Odin de a-şi trimite gândul şi mintea departe s-ar putea lega de călătoria pe care o săvârşesc şamanii când sunt în transă, de unde şi temerea că cei doi corbi nu s-ar mai întoarce. Pe de altă parte, se poate ca tovarăşii lui Odin să fi ocupat un loc important în mitologie mai devreme de secolele 9-10, când au fost adoptate cele două nume ca representative pentru puterile intelectuale ale zeităţii. Simbolismul corbului în lumea germanică include și „stindardul corvin”, un steag ţesut de aşa natură încât la fluturarea sa în aer să pară ca şi cum ar imita zborul păsării (steagul negru). De asemenea Huginn şi Muninn invocă şi conceptele de „fylgjia” (metamorfoză, noroc şi spirit protector) sau „hamingja” (dublul fantomatic al unei persoane – umbra – îngerul păzitor). Şi grecii şi romanii subliniază acelaşi simbolism pozitiv întâlnit până acum. Este animalul solar al lui Apollo, dar îl regăsim şi pe lângă Athena. Apollo, zeu oracular de primă mână, apreciază animalul pentru locvacitatea şi isteţimea sa. După Strabon, corbii sunt cei care stabilesc amplasarea centrului lumii la Delphi, ca mesageri ai zeilor înzestraţi cu funcţii profetice. Nu sunt departe nici de zeul Mithra, deţinând şi puterea de a conjura piaza rea. Unele legende greco-romane povestesc că toţi corbii erau odinioară albi. Dar din cauza incapacităţii sale de a păstra un secret, Apollo blestemă făptura înnegrindu-i penele. Mai avem o versiune care spune că Athena a înlocuit corbul cu bufniţa tot din aceeași cauză. China şi Japonia îl înzestrează cu gratitudinea filială, datorită grijii puilor faţă de părinţi, element privit ca o restaurare a ordinii sociale. În Japonia este atât simbol al dragostei familiale, cât şi vestitor al biruinţelor şi semn al virtuţii. De multe ori îl întâlnim ca animal solar, de culoarea roşie. O legendă spune că zece corbi (simbol al lui IO) şi-au luat zborul de pe rugii de mure ai Levantului ca să aducă lumină lumii, dar Yi, Bunul Arcaş, îi doboară pe nouă dintre ei, altfel lumea ar fi ars.

În timpul dinastiei Han pietrele sculptate înfăţişează un corb cu trei gheare în mijlocul soarelui. Poate fi un simbol al principiului yang, iar cele trei gheare invocă simbolismul solar, cu răsărit, zenit şi apus. În folclorul nativilor americani se pune accent pe talentul lui „corvus corax” de a se metamorfoza, simbolizând schimbarea. Aşa-numiţii vraci îl conjură în ritualuri variate pentru a clarifica viziunile, pentru că ceea ce se vede cu ochiul fizic nu reprezintă neapărat realitatea, iar corbul poate oferi lămuriri. Animal magic şi purtător de mesaje divine, corbul îşi împărtăşeşte cunoaşterea doar cu cei demni de ea. Este şi un animal care vindecă. Tezaur de secrete, asistă la revelarea propriilor noastre gânduri ascunse, la acceptarea unor adevăruri refulate şi la armonizarea finite umane. Când apare corbul se deschidea cale de acces către Marele Mister, ceea ce produce o modificare pozitivă de conştiinţă. Corbul este cel care a adus lumina în lume şi a creat o parte din Pământul-Mamă. Indienii Tlingit de pe coasta de vest a Pacificului îl privesc ca pe figura divină centrală, demiurgul primordial, care răspândeşte cultura şi civilizaţia, adăugându-I elementul dinamic şi organizator. La Mandani, cu prilejul sărbătoririi primăverii, un bărbat comemorează retragerea apelor stand gol, vopsit în alb, cu o mantie din blana a patru lupi albi şi cu doi corbi morţi pe cap. Fără corb, conform tradiţiilor Hopi, Navajo, Zuni, lumea ar fi şi acum în întuneric, pentru că el este cel care a ieşit din pântecele negru al universului. Nici Africa neagră nu îl consideră mai prejos, considerându-l o pasăre care îi previne pe oameni despre primejdii. Prin urmare, corbul, animal solar, partener al zeilor, ghid al sufletelor, simbol al unei singurătăţi care permite accederea la un plan mai înalt, este departe de a fi un personaj al macabrului. Să nu uităm nici de ce afirma Carl Jung: corbul, chiar de este partea întunecată a psihicului, trebuie integrat în personalitate pentru a putea permite comunicarea între toate aspectele umane. Este un simbol al dezvăluirii adevărurilor ascunse şi expunerii lor în lumina conştiinţei. Familia Corvineștilor (Huniade), cu al său simbol corvin cu inelul în cioc (simbol al cercului închis, al terminării unei lumi, a venirii sfârșitului inevitabil și al unui nou început) își „trage” denumirea și valorizarea simbolică tot de la acestă pasăre.

Revenind la satul unde a fost descoperit tezaurul monetar getic din argint, Petrești (de la Petre, de la Piatră – Rezistență), acesta mai are localități similare în România după cum urmează: Petrești (jud. Alba), Petrești (jud. Argeș), Petrești (jud. Bacău), Petrești (jud. Cluj), Petreștii de Jos (jud. Cluj), Petreștii de Mijloc (jud. Cluj), Petreștii de Sus (jud. Cluj), Petrești (jud. Dâmbovița, reședința comunei cu același nume), Petrești (Corbii Mari – jud. Dâmbovița), Petrești (jud. Gorj), Petrești (jud. Hunedoara), Petrești (jud. Iași), Petrești (jud. Satu Mare, reședința comunei cu același nume), Petrești (jud. Vrancea), la care putem adăuga și localități din Republica Moldova (Petrești – localitate centru de comună din raionul Ungheni), dar și localități în Ucraina (Petrești, sat în raionul Tarutino, regiunea Odesa, reședința comunei cu același nume). Ca și variații ale aceluiași nume putem avea și Petreni, Petreasa, Petroșani și Piatra.

Monedele getice de „tip Adâncata” au fost bătute undeva la sfîrşitul secolului II – începutul secolului I î. Hr. Este un tip reprezentativ, numit Adâncata (fiind descris după monedele din tezaurul de la Adâncata). Monede de acest tip au fost găsite în special în partea de vest a Munteniei şi în cea de est a Olteniei. Imită şi simplifică mult tetradrahmele regelui Filip al II-lea al Macedoniei, care purtau pe o faţă chipul lui Zeus, cu barbă şi încununat cu lauri, iar pe cealaltă faţă un călăreţ şi legenda Filippou (cu litere greceşti). Filip al II-lea a domit între anii 359 şi 336 î.Hr., fiind tatăl lui Alexandru al III-lea cel Mare (Alexandru Macedon). Deşi redă lacunar originalul macedonean, totuşi simplificarea geto-dacică denotă o creativitate aparte şi o putere de abstractizare spectaculoasă în felul ei. Monedele macedonene au fost folosite pe scară largă în Iliria, Dacia, Tracia, precum şi în Asia Mică, fiind imitate nu numai de daci ci şi de alte popoare. Datorită procedeului tehnic de batere multe din drahmele dacice au formă convex-concavă, formă numită schifată (sau scyphată, de la cuvîntul grecesc skyphos, care înseamnă ceaşcă). Pe imitaţia geto – dacică legenda lipseşte cu desăvîrşire, pentru reproducerea desenului folosindu-se din belşug linii şi globule. Nicolae Iorga (în „Istoria românilor – Strămoşii înainte de romani”), scrie despre imitaţiile dacice ale tetradrahmelor macedonene: „…neîndemânateci tehnicieni locali dădeau monedele corogite în care abia se mai deosebeşte chipul lui Zeus şi calul …”.
Piesa este considerată a fi didrahmă, din cauza masei scăzute. Moneda originală emisă de regele macedonean Filip al II-lea era mai grea, fiind tetradrahmă. Originale ale pieselor macedonene imitate de daci pot fi văzute pe site-ul „Wildwinds”, tetradrahme ale lui Filip al II-lea găsindu-se pe pagina „Ancient Coinage of Macedonia, Kings, Philip II”. Imitaţii ale aceloraşi tetradrahme macedonene, dar bătute de triburi celtice din Dacia, pot fi văzute pe pagina „Browsing Celtic Coins in the WildWinds Databank”.

Monedele getice de „tip Vârteju-București” descoperite în depozite mai importante la Vârteju (jud.Ilfov) și la București, de unde și denumirea tipului monetar, aceste piese au avut o arie largă de circulație între Carpași și Dunăre. Aversul se distinge printr-o stilizare și mai accentuată, o simplificare extremă a elementelor constitutive ale figurii. Această monedă face parte din imitațiile târzii, reprezentând de fapt una din ultimele etape ale șirului neîntrerupt de stilizări succesive (posibil stilizarea s-a făcut în mod voit, ca semnificație a unui mesaj simbolic mai deosebit – contact cu Celălalt Tărâm, spiritualizare și abstractizare a mesajului). Derivă din tipul Adâncata. Pe avers cu greu putem distinge formele anatomice ale unei reprezentari umane (Timpul Omului). Putem totuși identifica unele forme ale capului redate prin linii și globule: ochiul, ușor de identificat în globulă, înconjurată de un cerc, situată în partea dreaptă a monedei; nasul este sugerat de o linie oblică și un punct lateral în stânga acesteia; fruntea, confundându-se cu sprânceana, este redată printr-o linie mai groasă deasupra ochiului; părul este sugerat bizar, prin linii ce converg spre un punct de fugă. Pentru celelalte desene nu găsim identificări. Aceasta stilizare, ajunsă la limite maxime, nu am interpreta-o ca expresie a unui proces de destrămare estetică, ci, dimpotrivă, ca o intenție a meșterului geto-dac de a interpreta sintetic subiectul printr-un limbaj plastic propriu. Stilizarea ce vizează esența formelor, ne poartă cu gândul peste secole, chiar milenii în urmă, în neolitic, când locuitorii acestor meleaguri au realizat „Gânditorul de la Hamangia”, o altă operă artistică de referință, cu aceiași putere de sugestie. Și poate nu ar fi hazardat dacă am apropia în viziunea artistică, pe planuri evolutive în spirală, unele din formele create de Brâncuși. Pe reversul monedei călărețul (Cavalerul Trac, Danubian, Zamolxian) este redat prin trei globule iar calul, schematizat, seamănă mult cu cei de pe tipul monetar Adâncata, din care și derivă. Monedele sunt ușor schifate (aversul convex și reversul concav, așa cum este lumea noastră centrifugă din care nu putem scăpa: a.s.v. strachina cu îndrăgostiți din Cultura Gumelnița). Se cunosc circa 2000 de exemplare, monedele de acest tip fiind considerate de mai mulți numismați reputați ca cele mai caracteristice emisiuni getice. Ele au fost emise și au circulat în ultimele trei decenii ale secolului al II-lea și în primele 2-3 decenii ale secolului I î.Hr., perioadă care coincide cu cea mai înfloritoare etapă de dezvoltare a economiei și culturii geto-dacice. Se consideră că acest tip de monede au fost emise de o uniune de triburi foarte puternică. Mai mult, C. Preda, având în vedere argumente arheologice importante, nu exclude ca uniunea de triburi din centrul Munteniei de astăzi să fi constituit nucleul de bază al formațiunii politice cu caracter statal care a înflorit sub marele rege Burebista.

Muzeul Severeanu este aflat într-o vecinătate ce onorează, vis-a-vis de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, la câțiva pași de Calea Victoriei. L-am vizitat zilele trecute, când ghioceii se luptau cu ultimele petice de zăpadă murdară ale capitalei și sufletul mi-a vibrat. Frumoasa clădire a Muzeului „George Severeanu”, reşedinţa primului director al Muzeului Municipiului Bucureşti, reprezintă un exemplu tipic pentru arhitectura bucureşteană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Muzeul, inaugurat în anul 1956, se află sub administrația Muzeului Municipiului București – „Palatul Șuțu”, dar a fost închis publicului în anul 1995. Abia în perioada 2004-2008 au fost realizate lucrări de consolidare și restaurare. Muzeul are în patrimoniu circa 80 000 de obiecte muzeale, bunuri culturale, între care cele mai importante sunt Colecțiile Severeanu, dar și „Colecțiile numismatice și paranumismatice ale Muzeului Municipiului București”, formate prin donații, achiziții și descoperiri arheologice și numismatice, care acoperă circulația monetară de pe teritoriul României, precum și din Europa și, parțial, de pe alte continente, din antichitate și până în zilele noastre. Întreaga colecţie „Maria şi dr. George Severeanu”, printr-un act de un rar patriotism și umanism, a fost donată Muzeului Municipiului Bucureşti în anul 1939, inaugurarea reşedinţei actuale ca muzeu având loc în anul 1956. În prezent în cadrul Muzeului „George Severeanu” poate fi vizitată expoziţia „Istoria circulaţiei monetare în Bucureşti şi în împrejurimi”. Proiectul reprezintă o continuare a seriei de expoziţii tematice care a debutat în anul 2013 în cadrul Muzeului „George Severeanu” şi vine în întâmpinarea dorinţei publicului vizitator de a admira valoroasele colecţii adăpostite de spaţiul cultural amintit. Sunt expuse aici exemplare reprezentative care fac parte din trei colecţii aparţinând Muzeului Municipiului Bucureşti, Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”, Colecţia „Numismatică”, Colecţia denumită convenţional „Paranumismatică”. Pornind de la importanţa istorică, documentară şi memorială a colecţiilor amintite, proiectul propune valorificarea prin expunere a unei importante părţi a bogatului material numismatic în combinaţie cu materiale documentare şi ilustrative, o reconstituire a circulaţiei monetare în Bucureşti şi în împrejurimi. Aici puteți veni spre a vedea bogata colecție de monede antice descoperite în apropierea capitalei noastre, printre care și Tezaurul monetar getic de la Petrești (comuna Corbeanca, jud. Ilfov), o dovadă clară a forței regatului antic al marelui rege Burebista și a prosperității timpurilor sale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*