Normalitatea…

Haideţi fraţilor, să ne trezim, să ne revenim! Da, trebuie, musai, să facem acest lucru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali, fiindcă, altfel, este foarte grav tot ceea ce se întâmplă, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!…

Am ajuns, din păcate, să nu mai ştim să zâmbim, să nu mai putem să ne bucurăm, să nu mai putem să plângem, să fim incapabili în a gândi şi a cugeta raţional şi sănătos, să fim neputincioşi în a lucra în echipă, în a avea atitudine, comportament şi discernământ, consistent, suficient şi eficient; să nu mai ştim să râdem cu cel ce râde, să plângem cu cel ce plânge, să nu mai ştim să ne rugăm cu cel ce se roagă, să avem atitudine solidară iar nu solitară, într-un cuvânt, să fim naturali, fireşti şi normali, şi în vorbă şi în faptă şi în port!…

Da, suntem chemaţi, în regim de urgenţă, să amendăm, oriunde şi oricând, lipsa de normalitate, să-i sancţionăm pe cei care ne-au furat-o şi ne-au confiscat-o, să punem degetul pe rană, să arătăm, acolo şi atunci când este cazul, absenţa normalităţii, a firescului, a raţionalului, a naturalului, altfel, spus, a Lui Dumnezeu, fraţilor, care este unul al normalului, al cărui autor şi este şi, prin urmare, acolo unde lipseşte normalitatea nu este Dumnezeu!…

De aceea, păcatul, viciul, patima şi corupţia spirituală ori boala/slăbiciunea/neputinţa sufletească şi spirituală sunt manifestări concrete/vădite ale anormalităţii, ale nefirescului, ale îndepărtării şi înstrăinării noastre, de Dumnezeu, de semenii noştri şi de noi înşine, ajungând să asistăm/să participăm la o răsturnare/inversare, axiologică, a valorilor, a normelor şi principiilor, spunând, în acest nefericit context, „răului bine şi binelui rău, negrului alb şi albului negru!”!…

Prin urmare, mai mult, decât atât: să fim foarte ageri, vigilenţi, prudenţi şi precauţi şi, mai ales, fermi şi hotărâţi, atunci când, te miri cine, de oriunde şi de nicăieri, vine să ne propovăduiască nouă o aşa zisă alternativă, a „normalităţii”, adică o altfel de „normalitate, de natural şi de firesc”, noi fiind fermi convinşi că aşa ceva nu există ci, pur şi simplu, este vorba doar de anormalitate şi atât!…

Nimic mai mult, nimic altceva, restul fiind numai minciuni şi speculă, cu scopul inducerii noastre în eroare şi a manipulării noastre!…

Mare atenţie oameni buni: orice amăgire duce la dezamăgire!… Clar şi limpede!…

Nu vedeţi ce mult ne bucurăm atunci când avem de-a face cu nişte oameni fireşti, cu nişte situaţii/ipostaze naturale, cu nişte ocazii sau prilejuri normale!…

Nu vedeţi că am ajuns să tânjim, să ne fie dor după asemenea momente, întâlniri, petreceri sau împrejurări; nu vedeţi că sufletul şi spiritul nostru aspiră la lucruri simple, fireşti şi naturale ori normale, nu complicate, de noi, oamenii, nu alambicate, nu sofisticate şi pline de complexitate!…

Şi cum sau în ce fel am ajuns la toate aceste triste şi nefericite situaţii, urmări sau consecinţe: din cauza modului total greşit/eronat în care tratăm/abordăm noi viaţa, locul, rolul, rostul şi vieţuirea fiecăruia dintre noi, fiind tare contaminaţi de păcatul luciferic al mândriei, având, astfel, tendinţa/tentaţia şi ispita ca noi, creatura, să ajungem în locul Creatorului, cu alte cuvinte, să fim ca Dumnezeu, mai presus sau în locul Lui, adică să ajungem ca El însă fără El şi, iată, acest păcat şi flagel ne molipseşte şi ne afectează încă de la începutul omenirii, a istoriei umanităţii noastre!…

De aceea, fără echivoc, toţi Părinţii Duhovniceşti ai Bisericii ne atrag, serios, atenţia asupra păcatului mândriei ca fiind cea mai grea ori apăsătoare patimă, sursă, izvor şi resursă pentru toate celelalte păcate, vicii şi patimi, adică „mamă a toată răutatea!”

Însă, la noi, a se lua aminte: „ce este da trebuie să fie da iar ce este nu trebuie să rămână nu iar ce este mai mult de atât de la diavolul este!”

Or, noi ce am făcut, am schimbat totul, am modificat totul, am modernizat, am multiplicat totul, în condiţiile în care omului îi trebuie, totuşi, atât de puţin, atât de curat şi de simplu, atât de natural şi de aerisit, fără a fi contaminat ori poluat, de nimeni şi de nimic!…

Da, să revenim, aşadar, la sinceritate, renunţând la ipocrizie şi făţărnicie, să revenim la seriozitate, refuzând superficialitatea şi falsitatea, să (re)activăm naturaleţea şi originalitatea din noi, ignorând cosmetizarea şi contrafacerea, să ne (re)întoarcem la concret şi autentic, la cuminţenie şi înţelepciune, alungând orgoliile, vanitatea, suficienţa de sine, ignoranţa şi aroganţa personală, să nu ne mai ocupăm de fleacuri, nimicuri şi micimi omeneşti ci să ne străduim a deveni consistenţi, solizi, fortificaţi şi substanţiali, în tot şi în toate, în tot locul şi în tot ceasul!…