Onorată instanță, stimată duduie Mirela-Monica PERJARU,
Am ales să vă adresez pe cale de presă „concluziile” mele în dosarul nr. 60/2/2018 pe care -cică- îl judecați, deoarece precum am constatat nu servește la nimic să mă limitez la prevederile Noului Cod de Procedură Civilă românesc, text pe care în mod evident îl nesocotiți -dacă cumva îl cunoașteți. Uimită, scârbită de lipsa de responsabilitate de care dați dovadă în a „împărți justiția” vă arăt public faptul că ați ales să nesocotiți însuși jurământul prestat atunci când ați devenit magistrat, șubrezind în mod impardonabil încrederea justițiabililor în actul de justiție, afectând prestigiul magistraturii.
Pe data de 22 februarie 2018 ați parodiat în mod impardonabil actul de justiție în sala Istrate MICESCU a Curții de Apel București, interzicându-mi DE FACTO dreptul de acces la o instanță, fapt dovedit de către înregistrările anexate, pe care ați fost nevoită să mi le furnizați (după numeroase insistențe).
Vă voi arăta pe rând diletantismul nepermis de care ați dat dovadă (dumneavoastră, judecător al Curții de Apel București), încălcarea flagrantă a dreptului meu de acces la o instanță așa cum este GARANTAT de către textele internaționale ratificate de către România și consecințele deosebit de grave ale turpitudinii dumneavoastră în „judecarea” unui proces ce merită amintit pentru a se putea înțelege amploarea dezastrului.
În data de 3 ianuarie 2018, după îndeplinirea termenului legal impus de către Legea contenciosului administrativ, am sesizat instanța de o cerere de ordonanță președințială împotriva Statului Român prin care solicitam să mi se recunoască „dreptul pretins” de a vedea respectate hotărâri judecătorești definitive (încuviințate la executare) pronunțate împotriva unei administrații publice, ceea ce solicitasem în mod expres Statului și acesta refuza explicit. Am arătat că prin nerespectarea acestor hotărâri îmi este grav afectat însuși dreptul la VIAȚĂ, deoarece cu toate că am fost primul cetățean ce a fost nevoit să câștige în contencios administrativ în 2013 obligarea unei administrații publice la reabilitarea unui drum public (astfel încât să avem acces la serviciile ambulanței, pompierilor, fie că plouă sau ninge), această hotărâre definitivă a rămas nerespectată timp de cinci ani de când a fost pronunțată. Nici hotărârile definitive de a-mi plăti penalități (100 lei/zi din 2014), despăgubiri civile (80 de euro/zi din 2015) nu au fost respectate, administrația culpabilă (primăria Băiculești) angajând din BANII PUBLICI pentru a se sustrage obligațiilor un avocat „cu relații” (a se citi o soție membră al Consiliului de conducere al Curții de Apel Pitești) care i-a reprezentat ILEGAL, precum a constatat -mai bine mai târziu decât niciodată- Curtea de Conturi a României. Matrapazlâcuri puțin glorioase -dovedite- care atrag în mod neechivoc răspunderea Statului Român.
Am transformat cererea de ordonanță președințială în acțiune pe fond la termenul din 11 ianuarie 2018, solicitând în mod expres să acordați un termen de judecată de maxim două săptămâni pentru acțiunea de fond deoarece cazul este foarte urgent, iar noi suntem în continuare privați de serviciile DE BAZĂ (ambulanță, pompieri). Am solicitat de asemeni să fixați ora judecății la 12,00, deoarece deplasarea este anevoioasă, locuind la peste 150 de kilometri de capitală. CU TOATE CĂ Noul Cod de Procedură Civilă vă face obligația (celeritatea procesului) să acordați termene scurte (de pe o zi pe alta, art. 341 alin. 1 NCPC), termenele mai lungi fiind condiționate de existența unor „motive temeinice”, ați ignorat cu totul cererea mea, fixând termen pentru cererea URGENTĂ la PATRUZECI de zile (22.02.2018).
Înaintea termenului din 22 februarie a.c. am depus diligențe (contactând telefonic grefiera de ședință) pentru a afla dacă ați încuviințat prezentarea la ora 12,00, deoarece vă trimisesem ÎNCĂ o cerere (motivată) arătând că nu dispun de mijloc de transport propriu (mașinile mele fiind inutilizabile din culpa pârâților), că sunt nevoită să parcurg peste trei kilometri pe jos până la primul mijloc de transport în comun, că SINGURUL tren din Curtea de Argeș către București pleacă la ora 4,55 dimineața, ceea ce ar fi reprezentat o sarcină disproporționată.
CU TOATE CĂ Noul Cod de Procedură Civilă vă face obligația de a anunța ora estimată a procesului (art. 215, alineat 1 „Lista va cuprinde și intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor”), așa ceva nu s-a întâmplat. Prin urmare, am dat crezare indicațiilor grefierei de ședință ce mă asigura că „probabil instanța va dispune în consecință”, „cu siguranță se va ține cont” de ceea ce solicitasem. Încrezându-mă în afirmația „De obicei completul ține cont de solicitările justițiabililor”, am făcut focul, am trezit copilul de nouă ani și jumătate, i-am dat micul dejun și am purces la drum către instanță.
Pentru a mă prezenta la termenul din 22.02.2018 am plecat cu taxiul (starea mea de sănătate ne-permițându-mi să parcurg pe jos, în plin viscol distanțe lungi) către București. La kilometrul 50 al autostrăzii Pitești-București (ora 10.10), autoturismul taximetristului a suferit o avarie, refuzând să mai pornească pentru a putea continua drumul către Curtea de Apel. Am fost nevoită să apelez prin telefon altă societate de taximetrie din București pentru a parcurge restul distanței, după ce am stat în frig (cu motorul mașinii oprit) peste 40 de minute. Am ajuns la instanță înaintea orei 12,00 precum pot depune mărturie persoanele care au asistat la ședința din data de 22.02.2018. Veridicitatea celor afirmate este dovedită atât prin bonurile de casă (taxi) și prin cererea de redeschidere a dezbaterilor depusă pe data de 22.02.2018 la registratură.
Ascultând înregistrarea termenului din 22.02.2018, observ cu uimire că instanța mi-a respins cererea de prezentare la ora 12,00 deoarece nu aș fi depus o „dovadă” asupra mersului trenurilor. Statul Român, prin consilier juridic, se plânge de faptul că nu aș fi depus un exemplar al „mersului trenurilor CFR” pentru a demonstra că într-adevăr o singură cursă pe zi deservește traseul Curtea de Argeș-București, dar fără a contesta acest fapt. Inversând sarcina dovezii, instanța îmi face în mod manifest vină din a nu fi putut demonstra POSIBILITATEA de prezentare la ora 12.00 fix.
Trecând peste „amănuntul” ce-l constituie faptul că cererea de încuviințare de prezentare la ora 12,00 NU TREBUIA PUSĂ în discuție pârâtului (instanța fiind obligată să dispună pe baza dovezilor propuse, nefiind vreo excepție de procedură) cu atât mai mult cu cât (precum reiese din înregistrări) nu pricinuia absolut nici un deranj instanței sau consilierei juridice, ascult cu uimire cum „instanța” îmi respinge cererea argumentată de prezentare la ora 12.00, cu toate că „scârbavnicul organ” prin consilieră juridică NU SE ÎMPOTRIVISE acestei cereri, „lăsând-o la aprecierea instanței”!
Dumneavoastră, stimată duduie, fără a ține niciun cont de prevederile art. 255 alineat 2 NCPC (informație de notorietate publică ori necontestată), ați respins solicitarea mea de prezentare la ora 12,00 deoarece nu v-aș fi trimis „mersul trenurilor” (disponibil în spațiul public), privându-mă de cel mai important drept, dreptul de acces la o instanță. Alt motiv NU AȚI INVOCAT.
(2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.
Și uite-așa ajungem la Articolul 251 NCPC „Lipsa îndatoririi de a proba”
Nimeni nu este ținut de a proba ceea ce instanța este ținută să ia cunoștință din oficiu. „Mersul trenurilor” apreciez a intra în sfera informațiilor de care instanța era ținută a lua la cunoștință din oficiu. „Scârbavnicul organ” (Statul Român) avea de asemeni nu numai posibilitatea (ci și îndatorirea) de a cunoaște mersul trenurilor. Acele trenuri pe care TOT Statul Român le anulează atunci când ninge, în proporție covârșitoare.
Apoi, consiliera juridică a Statului a indicat instanței că nu ar fi ÎNȚELES transformarea acțiunii din cerere de ordonanță președințială în cerere de drept comun (cu toate că am transmis Ministerului Finanțelor Publice acțiunea transformată cu actele însoțitoare) DEOARECE instanța nu a luat la termenul din 11 ianuarie 2018 măsurile necesare pentru a fi rectificată în programul ECRIS intitularea acțiunii și deoarece instanța nu le-a pus în vedere să depună întâmpinare. Adică TOT O GREȘEALĂ a Statului Român (prin autoritatea judecătorească, dumneavoastră personal) pentru care EU, creditoare, reclamantă, pătimesc.
Mai departe, asupra excepției de DECĂDERE a Statului Român din dreptul de a formula excepții și a depune probe (singura excepție pe care am ridicat-o în acest proces), printr-o „remarcabilă” piruetă, respingeți această excepție deoarece DUMNEAVOASTRĂ stimată duduie (precum recunoașteți în ședință publică) nu ați indicat Statului că ar avea obligația de a depune întâmpinare prin citația emisă ulterior termenului din 11 ianuarie. În totală nesocotire a maximei „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans” nu ezitați să o respingeți FĂRĂ A O SUPUNE DEZBATERILOR părților, admițând că într-adevăr, este vina dumneavoastră că n-ați pus în vedere pârâtului să depună întâmpinare cu 10 zile înaintea termenului de judecată, cu toate acestea … se respinge excepția MEA.
Excepția pe care o susțin „scârbavnicele organe” este la fel de penibilă precum lipsa de furnizare a „mersului trenurilor CFR”. Invocând „inadmisibilitatea” acțiunii, întemeiată pe prevederile art. 18 coroborate cu cele ale art. 19 ale Legii nr. 554/2004, Statul Român pur și simplu se preface că nu înțelege obiectul acțiunii de chemare în judecată. Dacă v-ați fi învrednicit a citi acțiunea mea, ați fi respins din start această „excepție” ce nu poate fi invocată, însuși petitul acțiunii fiind lămuritor.
Reformulând pe înțelesul dumneavoastră (cuvinte mai simple), vă arăt, stimată duduie că v-am investit să soluționați o cerere conform art. 8 al acestei Legi (teza 1 și teza 2, deopotrivă aplicabile).
Sunt „persoană vătămată” din moment ce dețin TREI hotărâri definitive judecătorești pe care prepușii Statului (administrația publică locală Băiculești) refuză să le execute ? Suuuunt.
Are Statul Român (prin nedemnele organe administrative, la toate nivelurile) OBLIGAȚIA de a respecta de bunăvoie hotărârile instanțelor naționale? Aaaare…
Este un „drept recunoscut de Lege” acela de a sesiza instanța atunci când administrația REFUZĂ să respecte DE BUNĂVOIE hotărârile definitive ale instanțelor în favoarea noastră, a „boborului”? Eeste ….
Sunt trepădușii din administrația publică locală Băiculești „prepușii” Statului Român, ce este „comitent”? Suuuunt…
Am de ce să fiu „nemulțumită” de răspunsul primit de la Statul Român atunci când i-am cerut să-și dezlege punga și să plătească ceea ce prepușii lui îmi datorează și Statul mi-a zis „Hai siktir”? Aaaam…
Este obiect al acțiunii judiciare și refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim? Eeste…
Odată ce veți fi înțeles (mai bine mai târziu decât niciodată) că am formulat o acțiune de OBLIGARE a pârâtului, veți deduce că respectă condițiile art. 18 al Legii nr. 554/2004 (pârâții vor fi obligați să efectueze o anumită acțiune administrativă, să plătească datoriile Statului Român, prin prepușilor lor), că odată cu soluționarea cererii veți hotărî și în privința despăgubirilor pretinse și justificate, iar că art. 19 este inoperant. Nu pare inutil de amintit că am invocat de la bun început protecția tratatelor internaționale și jurisprudența CEDO în materie de nerespectare a hotărârilor judecătorești (cu forță superioară legislației interne), că am solicitat în mod expres să lăsați neaplicată orice eventuală dispoziție contrară a dreptului intern. Iar că materia contenciosului administrativ nu este limitată la anularea unui act administrativ, să fim totuși serioși.
Prin urmare, dacă veți binevoi a citi -în sfârșit- acțiunea mea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, precizată, modificată, veți constata că sunteți chemată a statua asupra răspunderii Statului Român pentru nerespectarea timp îndelungat a unor hotărâri judecătorești definitive, unele fiind și încuviințate la executare. Temeiurile în drept ale pretențiilor mele sunt reprezentate de către Tratatele internaționale pe care România le-a ratificat, garantând și protejând unele drepturi ce-mi sunt în mod sistematic încălcate (inclusiv de către dumneavoastră, stimată duduie Mirela-Monica PERJARU), precum am demonstrat.
Dacă tot ați ales să încălcați la adresa mea orice dispoziție legală (internațională, internă) care mă proteja, aleg, onorată instanță să vă înștiințez pe cale de presă că nu mai înțeleg să-mi sacrific sănătatea, ultimul bănuț al familiei pentru parodia de justiție pe care pretindeți că o împărțiți. Reiese fără echivoc din înregistrările ședințelor de judecată atașate că nu vă învredniciseți la termenele respective a citi dosarul (măcar cererile mele). Sper că citind la „gazetă” această scrisoare deschisă ce constituie „concluzii”, măcar acum veți acorda acestui dosar minima atenție stabilită prin Lege. Adică să-l CITIȚI înainte de a intra în sala de judecată. Să nu vorbim împreună pentru a ne înțelege separat.
Deoarece ați ales ÎNCĂ O DATĂ să lăsați într-un „flu artistic” această cauză pe care v-am investit să o soluționați DE URGENȚĂ (prezentând o importanță deosebită pentru justițiabil), vă aparține să dregeți neplăcuta situație înștiințându-mă (în timp util) în ce stadiu a ajuns procedura pe care până acum nu ați știut în mod evident s-o administrați.
Mai pe înțelesul dumneavoastră (deoarece constat că nu citiți sau nu înțelegeți termenii mai complicați, juridici): ați pus sau nu în vedere Statului Român să depună -într-un târziu- întâmpinare? Ați modificat sau nu în SCRIS obiectul acțiunii din „ordonanță președințială” în „cerere de drept comun” să înțeleagă până și „scârbavnicul organ” obiectul acestui proces? Mi-ați comunicat -așa cum prevede Legea- teoriile pe care Statul Român le depune instanței sub formă de „note scrise” (fără a mi le comunica, la inversul meu ce le-am comunicat cu sfințenie orice act depus)? Din păcate, presimt că răspunsul la toate aceste întrebări este în ziua de astăzi NU.
Apoi onorată… instanță…, stimată duduie, purcedeți vă rog a ADMINISTRA acest proces (cu soluționarea căruia DA, sunteți LEGAL investită), respectând principiul obligatoriu al contradictoriului (adică să-mi faceți și mie cunoscute apărările Statului Român, nu să le discutați doar între voi…), lămuriți-vă întâi dumneavoastră asupra stadiului acestei proceduri pentru a mă putea lămuri și pe mine, asigurați-vă că îmi garantați deplina egalitate de arme și apoi binevoiți a mă cita pentru un termen APROPIAT pentru a putea judeca într-un termen REZONABIL acest proces ce apare deja a fi prea serios pentru dumneavoastră.
Am scris aceste rânduri în speranța că fiind „la ziar” le veți citi măcar. Sunt un pic mai tehnice, dar vor folosi românilor, se știe doar, cititorii noștri sunt cel puțin la fel de deștepți ca și noi. Despre folosul pe care îl veți trage dumneavoastră ca și judecător, depinde. Veți înțelege -măcar în al doisprezecelea ceas- că nu puteți călca în picioare cetățenii, justițiabilii – sau NU.
Închei aceste „concluzii” publice prin îndemnul călduros să meditați asupra turpitudinilor dumneavoastră trecute și să cântăriți cu grijă acțiunile dumneavoastră viitoare. Ați comis toate grozăviile descrise mai sus în sala „Istrate MICESCU”, întinând până și memoria unui celebru jurist român ce a fost condamnat la 20 de ani de temniță grea din considerente foarte apropiate de cele ce le acceptați pe nemestecate în 2018 – tot de la sovieții ce ne conduc și acum. Parafrazând-ul pe Maestrul Istrate MICESCU, vă prezic la rândul meu : Bucurați-vă cât mai puteți de batjocora pe care credeți că vă puteți permite s-o afișați la adresa mea (justițiabil), mai curând decât socotiți nu vă veți mai putea desfășura, deoarece aduc discuția în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Stimată duduie, DACĂ aș fi avut disponibilitatea financiară să mai plătesc o taxă de timbru, DACĂ aș fi avut cum să ajung la mult-hulita primărie Băiculești să plătesc această taxă (drumul comunal fiind impracticabil), probabil aș fi ascultat primul impuls (datorat uneia din „numeroasele afecțiuni” precum pretindeți, singura de fapt – hipertiroidia) de a vă recuza, o meritați pe deplin, veți recunoaște. Deoarece însă -din motive obiective- nu pot efectua aceste demersuri, vă voi lăsa în continuare să judecați, să vedem CUM veți administra justiția. Dintr-un act -la origine- de sorginte divină, justiția a ajuns la ceea vedem din păcate cu toții în zilele noastre. O parodie.
Și sper mai ales să nu vă apuce remușcările -tardive- încercând să vă abțineți pe motiv de incompatibilitate izvorâte din propria turpitudine (voi pune concluzii împotriva acestei eventuale tentative de a scăpa de „cartoful fierbinte”), chiar doresc să mă uit în ochii dumneavoastră când voi ajunge -în sfârșit- să-mi pledez cauza.
Măcar atât îmi datorați, să mă ascultați și să-mi susțineți privirea. Dacă puteți.
Lasă un răspuns