Pe cine să susții?

– Ce părere aveți, domnule profesor ION COJA, despre Justiția din România?

– Sunt o victimă a acestei justiții, așa că nu pot să fiu decât subiectiv! Am fost și înainte de 1990 o victimă a justiției, a justiției ceaușiste, a unor buzuri săvârșite la Constanța de nume mari dintre baronii locali… Am pus pariu cu ai mei că abuzurile respective vor fi descoperite până la urmă și lucrurile se vor îndrepta. A durat vreo doi ani – ceea ce atunci mi s-a părut foarte mult, până ni s-a făcut dreptate. Azi, ne luptăm în justiție cu mafia din Constanța de mai bine de 20 de ani și nu am reușit să ne obținem dreptatea, adică pământul de la părinți, pământul pentru care noi, frații Coja, am fost declarați „copii de chiaburi”!… Cu consecințe nu tocmai plăcute la vremea aceea!… Rețineți: în doi ani ni s-a făcut dreptate pe la sfârșitul anilor 70… Am făcut memorii la CC al PCR, la Procuratura Generală, s-a admis recursul extraordinar și ni s-a dat dreptate. Ba mai mult, a intervenit și Controlul Muncitoresc, și baronii locali vinovați, în frunte cu un grobian numit Tăvală, au fost destituiți din funcțiile deținute!

– Am auzit de Controlul Muncitoresc. Ce era acesta?

– Prea bine nu știu, dar toți aveau teamă de „controlul muncitoresc”. Se pare că era un corp juridic de elită, de incoruptibili! Nu iertau pe nimeni! Sau aproape pe nimeni! Exista pe atunci sistemul juridic, ca-n orice stat, dar acest sistem era supus controlului exercitat de partid, de partidul comunist. Nu funcționa perfect acest control, dar avea totuși o anumită eficiență! Aveai unde te adresa pentru a reclama un abuz! În cazul nostru, al familiei noastre, eu m-am ocupat cu memoriile și relamațiile. Majoritatea memoriilor le-am făcut către Ceaușescu. Azi nu mai există o asemenea instanță. M-am dus la Iliescu în persoană să reclam abuzurile lui Mazăre, infractorul pe care Iliescu l-a salvat dându-i un decret de grațiere la câteva ore după ce acesta a fost condamnat definitiv la închisoare, cu executare!… Și Iliescu ce a făcut? A pus secretara să-l caute pe Mazăre, Mazăre nu a fost găsit pe telefon, eu am plecat din audiență cu promisiunea că Iliescu îl va găsi și-l va face atent asupra abuzurile săvârșite împotriva moștenitorilor Coja! Ghiniounl nostru a fost că pămîntul moștenit, grădina de nouă hectare pe care munciseră ani de zile frații Stefan și Zaharia Coja, era în zona cea mai râvnită a orașului: pe malul lacului Mamaia! Înainte de 1990 eram foarte revoltat de ce mai auzeam că pățesc și alții cu justiția! Eram convins că mai rău nu se poate!… Și s-a putut! Nu trebuie uitat că regimul instalat după 1990 a debutat prin cea mai mare ilegalitate din istoria justiției române! Record mondial absolut de injustiție, de încălcare a nenumărate legi! Nu este cazul să ne mirăm de in-justiția de azi!

Ce părere aveți despre Codruța?!

– Ca să am o părere bună mă împiedica dosarul Microsoft! Cum a fost posibil un jaf atât de mare să fie apărat de DNA prin acceptarea unui tertip avocățesc?!… Ar trebui să existe un plafon: când în joc este un prejudiciu prea mare, să nu mai funcționeze prescrierea!

– Dar ce părere aveți de înregistrările cu procurorii care dictează martorilor ce să scrie în declarațiile lor?

– Am văzut câteva emisiuni tv pe acest subiect, cu participanți care mai de care mai specialist, care perorau cu vehemență împotriva procurorilor care s-au pretat la acest abuz! Am fost și eu la procuratură, inclusiv la DNA, să dau cu subsemnatul în calitate de reclamant! Și am pățit la fel: procurorii mi-au dictat de câteva ori declarația, modificând formularea pe care o imaginasem eu. Aproape că m-am supărat, dar mi s-a explicat că sunt niște formule și mențiuni care trebuie folosite, pentru ca declarația să fie clară juridic și inatacabilă! Mă întreb: marii juriști care comentau în studiou la Antena 3 sau la România TV nu cunoșteau cum se dau declarațiile într-o audiere la Procuratură? Chiar și la tribunal președintele de ședință dictează grefierului ce să scrie, reformulând spusele împricinaților! S-au spus multe minciuni împotriva Codruței! Dar nici ea nu pare ușă de biserică! N-avea cum să fie „ușă de biserică” și să acceadă la funcții atât de importante într-un sistem juridic atât de corupt!

– Cum vi s-au părut abuzurile de la DNA Ploiești?

– Am înțeles la un momemt dat că un procuror de la Ploiești îi cerea unui inculpat, devenit complice turnător al procuraturii, să ofere o informație cu care procurorul să vină de hac „mafiei motorinei” din România!… Păi dacă abuzurtle de la DNA Ploiești au avut drept miză demontarea acestei mafii „a motorinei”, eu deduc din asta că acei procurori și-au înțeles corect misiunea și că acțiunea lor nu putea să nu deranjeze persoane, fizice sau juridice, la care ajung o parte din banii furați de la stat de „mafia motorinei”, după o schemă valabilă în toate județele. Cei mai mulți bani cheltuiți de partidele parlamentare nu vin de la cotizații, ci din furt, din ce fură diversele mafii ocrotite de marile partide, nu cumva să li se aplice legea! Dacă asta este vina reală a procurorilor de la Ploiești, eu concluzionez: Jos Pălăria! Dar nu pot să pun o concuzie! Pare că mint cu toții! Că nu este vorba de un conflict între cei buni și cei răi! Între cei care încalcă legea și cei care o apără! Când pionul principal al apărării Codruței Kovesi este un infractor de talia lui Johannis, e greu să te pronunți în apărarea ei! Oricât de antipatici ți-ar fi detractorii ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*