Dacă cetățenii unui stat și instituțiile acestuia formează corpusul social sau complexul motor viu prin care societatea își urmează destinul, politica promovată de aleșii mari și mici constituie subtilul său combustibil. Un combustibil biosocial capabil să motiveze celulele și organele sistemului (indivizi, familii, instituții, asociații, organizații) și să antreneze în chip eficient imensele sale energii (idei, aspirații, finanțe, resursele solului și subsolului) sau, dimpotrivă, prin necinstea, impostura și neînzestrarea aleșilor , elementele active ale uriașului angrenaj conștient de sine să fie atât de dezgustate, încât fatalmente să contribuie la decelerarea mașinii sociale.
Și astfel apar inevitabilele probleme pentru cei mulți: disponibilizări, inflație, scumpirea produselor și serviciilor, pe scurt, sărăcia generalizată devine lucie!
Dintr-o atare stare de lucruri eminamente contraproductivă pentru prezentul și viitorul unei țări (bunăoară, năucitorul caz al României postdecembriste), cu necesitate rezultă polarizarea socială și prăpastia ce neîncetat se adâncește între cei doi poli: de o parte sfidarea și mizeria moral-spirituală a tâlharilor cu ștaif, de cealaltă parte răbdarea și umilința maselor de înșelați.
Prin urmare, progresul indiscutabil al unei societăți omogene este asigurat de rodnica împletire dintre valoarea individuală a condușilor și cea a conducătorilor. Da, avea dreptate Henri Bergson când deplângea faptul că nici în cele mai avansate democrații apusene nu există criterii viabile de selecție a valorilor, motiv pentru care în lume nu lipsesc erorile de guvernare generate de corupție și/sau impostură. Atâta doar că în societățile înzestrate cu substanțiala democrație a triadei legalitate–responsabilitate–corectitudine, iar nu cu democrația de fațadă a nelegiuiților puși pe căpătuială, sistemul imunitar al corpusului social permite ținerea sub control a corupției și eliminarea imposturii la nivel guvernamental.
Vasăzică, prin afirmarea individuală și colectivă a cârmuitorilor și cârmuiților, am în vedere nu neaparat producerea și descoperirea geniilor autohtone (neîntrerupta hemoragie de inteligență românească este o probă convingătoare în acest sens), ci trendul ascendent al unei medii naționale, găzduită într-un cadru legislativ proteguitor, fundamentată pe conștiința lucrului bine făcut și hrănită cu mulțumirea unui popor educat pe bune.
Mă grăbesc să adaug că nu-i nimeni atât de naiv încât să creadă că țări avansate precum Japonia, Danemarca, Norvegia, Elveția, Suedia sau Statele Unite, țări care-și edifică o civilizație postindustrială, au scăpat cu totul de frământări sociale. Cum nimic din ce-i omenesc nu cunoaște perfecțiunea, ci doar străduința de-a se apropia de ea, neliniștea sau frământarea socială este inerentă condiției umane supusă păcatului și prin aceasta esențial tragică.
E drept că, absorbiți și astfel, cu sau fără voie, ajunși în captivitatea rentabilului sistem tridimensional lege egală pentru toți – conștiință neșovăitoare – educație temeinică, cetățenii țărilor mai sus amintite, grație unor sisteme de protecție pe măsură, nu se mai confruntă cu dezumanizantul spectru al sărăciei decât într-o proporție cu totul și cu totul nesemnificativă.
Dar cu toate că respectivele societăți dinamice și echilibrate i-au venit de hac sărăciei prin neobosita perfecționare a mecanismelor de rafinare socială, nici vorbă ca ele să se deparaziteze de egoism, trufie, ipocrizie, cruzime și competiție acerbă. Din contră, la toate astea au mai adăugat păcatul sodomiei (legalizarea împerecherilor împotriva firii) și cel al sfidătoarei necredințe în Dumnezeul biblic, cutremurătoare regrese morale-spirituale la care, mai devreme sau mai târziu, duce îmbuibarea. Nu tot așa s-au petrecut lucrurile în perioada de decădere a Imperiului Roman, când, printre depravații și plictisiții săi cetățeni, era la modă necredința în zeii înaintașilor (asta a permis vijelioasa pătrundere a veneticilor zei Mithra, Isis, Serapis etc.) și primejdioasa încredere acordată spusei „După noi, potopul”?
Măcar dacă semenii noștri putrezi de bogați ar crede cu sinceritate și tărie în religia (sic!) umanismului fără frontiere și bariere sociale…
Prin necesară comparație cu alte națiuni, avem trista evidență că la noi progresul material este al naibii de formal (ni se spune în statisticile oficiale că suntem fruntașii creșterii economice, deși realitatea ne demonstrează că suntem codașii Europei) și că regresul moral-spiritual este catastrofal. Da, căci ne târâm existențele în sistemul tridimensional necinste generalizată – minciună oficializată – vulgaritate instituționalizată, unde aleșii fură cu legea-n mână, îi mint cu neobrăzare pe alegătorii tot mai apatici și fac tot ce le stă în putință ca neamul prost să fie pe cai mari.
Iată de ce România postdecembristă este țara celor mai stupefiante posibilități pentru penalii cu funcții decizionale în stat, care (culmea nesimțirii!) continuă să rămână înscăunați, nu contenesc să arate cu degetele pătate de megafărădelegi spre fantoma statului paralel și dau asalt după asalt pentru aservirea politică a justiției. De pildă, dubiosul ipochimen Șerban Nicolae dorește nici mai mult, nici mai puțin decât demantelarea actualului DNA și reînființarea sa pe baze pesedisto-aldiste, nesinchisindu-se câtuși de puțin de afirmația lui Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, cum că peste 70 la sută dintre legile noastre sunt proaste și trebuie schimbate. Nenicilor penali, necalificați și cu obraz de toval, asta-i atribuția voastră și pentru asta sunteți plătiți regește în comparație cu parlamentarii suedezi, cărora li se pun la dispoziție de către stat doar garsoniere și nu au nici pe departe cheltuielile voastre de forfetare, nici mașini șparlamentare, nici secretare și nici angajați în teritoriu. În schimb sunt controlați la centimă de către alegătorii lor!
Tot ce se poate ca unii dintre magistrați să dea dovadă de rea credință, lucru greu de dovedit atunci când obiectul muncii lor (legile făcute de hoți pentru hoți) sunt aberante. Dar sigur este, nevrednici șparlamentari postdecembriști, că voi cam toți ați dat și continuați să dați dovadă atât de rea credință, cât și de crasă nepricepere!
Lasă un răspuns