Vas roman de provizii, vechi de 2000 de ani, descoperit la Fântânele (jud. Constanța)

Taina unei grădini de legume din Fântânele (jud. Constanța) avea să fie deslușită la începutul lunii mai a anului 2011, când printre plantele răsărite avea să să își „scoată capul” un uriaș vas ceramic. „Un vas din epoca romană, vechi de 2.000 de ani, a fost descoperit de un localnic din Fântânele în propria curte, în timp ce îşi săpa grădina pentru culturile de primăvară”… Așa avea să sune anunțul ce denunța taina atâtor secole în care nimic nu prevestea descoperirea ce se va face.

Cel ce avea să facă descoperirea locuieşte, împreună cu familia sa, de 30 de ani în acea gospodărie şi tot de atâta timp sapă terenul şi-l afânează pentru semănăturile de primăvară, dar până acum vasul a trecut neobservat. „Săpam pentru a pregăti terenul pentru culturi, când am lovit într-o piatră. La început am crezut că este doar atât, dar când am ridicat-o am dat de buza vasului. Am continuat să sap să văd ce este. După două săptămâni l-am scos de tot din pământ“, spune Gheorghiţă Albu, proprietarul grădinii. Omul a fost curios să afle ce este în interior. „Iniţial, am sperat că este plin cu bani, dar erau numai câteva găleţi de pământ“, spune Albu amuzat. A anunţat autorităţile, iar specialiştii de la Constanţa s-au deplasat la locul descoperirii, spre a ridica vasul. Uimirea a fost mare pentru mama lui Gheorghiţă, care locuieşte de 30 de ani în acea gospodărie. „În fiecare an sap grădina pentru a pune ceapă, roşii sau usturoi, dar niciodată nu am dat de el. Am mai găsit pietre din zidurile unei geamii, dar niciodată un vas. Soacra mea a găsit bănuţi de aur, demult, dar nimic altceva“, povesteşte şi Larisa Paloş, 60 de ani, mama lui Gheorghiţă.

Vestea descoperirii făcute în gospodăria Larisei Paloş a făcut repede înconjurul localităţii, iar consătenii au venit să vadă „minunea“.

Comuna Fântânele din județul Constanța a fost înființată în anul 2005, prin desprinderea satului Fântânele din comuna Cogealac. Cogealac (în trecut Domnești, în turcă Kocalak) se află în partea de nord-est a județului, în Podișul Casimcei. Se află la o distanță de 45 km de Constanța. Este cunoscută de la 1890 – 1905 sub numele Hogeainlik (limba turcă: Poșta Mare), fiind locul de popas pentru schimbarea cailor poștalioanelor ce străbăteau Dobrogea. Aici se află în prezent cel mai mare parc eolian terestru din Europa. Podișul Casimcei, cel pe care se află și Fântânelele, este o unitate de relief situată în partea centrală a Dobrogei. Este cel mai vechi pământ românesc la zi, originile sale fiind datate în perioada mișcărilor Baikaliene. Etimologia provine din limba turcă, de la Kasım („darnic”).

În Valea Casimcei au fost descoperite 15 peșteri cu mare importanță arheologică și paleontologică: Peștera Mireasa, Peștera de la Ghilingic, Peștera Babei, Peștera La Adam, Peștera Casian, Peștera Liliecilor, foarte bogate în fosile și ceramică preantică. Modul în care a apărut acest vas roman de provizii, vechi de 2000 de ani, în această locație, nu se știe. Cert este că a fost bine conservat și va intra în colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*