La prima vedere, compensarea „socialistă” a contribuțiilor datorate de mediul privat pare un angajament ordinar pentru asigurarea liniștii sociale… Dar nu ar fi un „troc” decât în clipa în care și cealaltă parte și-ar da acordul. Or, cum guvernanții știu că nu vor putea obține o „pace socială” pe linie ieșind la tarabă cu oferta compensării contribuțiilor datorate de IT-iștii din privat, printr-un troc, vor să impună prin lege un soi de „angajament”.
Doar că se deschide o uriașă spirală… Pentru că, dacă statul va ajunge să plătească o parte din contribuțiile datorate de IT-iștii din mediul privat, atunci orice privat va avea dreptul să solicite un asemenea „ajutor”.
Sigur, nu de calitatea vieții și afectarea resurselor financiare ale informaticienilor din mediul privat îi doare pe guvernanți! Ci de multinaționalele în care lucrează aceștia. Și care, de bun simț, dacă statul se va oferi să plătească o parte din sumele datorate, pentru că ele nu vor/nu pot mări corespunzător salariile, ar trebui să se îngrijească măcar să-și țină oamenii în lesă, și nu liberi prin piețe cu lanternele telefoanelor aprinse, nu?!
Dar fisura pe care o deschid guvernanții pentru o iluzorie liniște este uriașă… Nu doar din cauza presiunii care va veni peste bugetele de stat în momentul în care și alți angajați din mediul privat vor cere de drept compensarea similară a contribuțiilor lor, dar ar putea sări și Uniunea Europeană cu o procedură de infringement, acuzând faptul că suportarea de către stat a contribuțiilor IT-iștilor și zilierilor din anumite sectoare din mediul privat reprezintă, de fapt, o formă mascată de ajutor de stat…
Or, nu s-au gândit guvernanții ce fel de copârșee pe post de lăzi ale Pandorei deschid? Sau „riscă” o asemenea procedură tocmai pentru că ținta lor este mult mai profundă?…
Și nu putem decupla această inițiativă de primul pas pe care statul l-a făcut pentru a-și asigura prezența în mediul privat, intrând peste acesta cu bocancii. Și încă nu a început să apese cu bonteul peste gâtul firmelor, dar, conexat, când toate aceste măsuri vor fi aplicate, mediul privat va fi într-un mare pericol.
Primul pas a fost dară acela de a modifica legislația pentru a permite statului, prin Ministerul de finanțe, să preia acțiuni în cadrul firmelor. Un lucru total neconstituțional dar nimeni nu s-a agitat. Pentru că nu au fost tentative imediate de preluare a anumitor companii private de către stat, nici măcar a acelora în insolvență, cu datorii uriașe la bugetele de stat, dar sămânța a fost sădită…
Au urmat apoi forțarea de către stat a antreprenorilor de a negocia, sub amenințarea trimiterii echipelor de control ale ITM, a contractelor de muncă. Nici atunci nu s-a agitat nimeni pentru că, în fapt, statul a impus renegocierea imediată a contractelor, dar nu putea impune și termenii de negociere. Adică acordare unui anumit salariu.
Acum statul, nu se oferă, ci impune prin lege procedura de suportare de la buget a părți din contribuțiile datorate de salariații din mediul privat. La început IT-știi și zilierii, dar nu va avea nici o problemă pentru a extinde lista și la alte categorii.
Or, de ce să faci așa ceva într-o economie de piață? Sau, de fapt, se pregătește redefinirea libertăților economice?
De unde vom avea garanția că același stat nu va veni, printr-o altă ordonanță, să socotească fiecare bănuț dat din bugetul său spre acoperirea acelor părți din contribuțiile din mediul privat și nu va genera o altă compensare în spiritul „acțiunii de aur”? Căci, așa cum același stat a modificat legea astfel încât dacă o firmă datorează bani la bugetele de stat, statul poate transforma unilateral datoriile în acțiuni la firma respectivă (fără a le plăti, ci pur și simplu compensând cu sumele pe care firma le datorează), preluând controlul majoritar într-o companie, poate aceleași fel de gândire se va aplica și când va veni sorocul „decontării” banilor pe care statul i-a compensat în sarcina angajaților din mediul privat.
Lasă un răspuns