La Târpeşti, în comuna Petricani de Neamț, într-o ogradă largă, plină de sculpturi în lemn şi piatră, se află cel mai mare muzeu particular din România. Cel care l-a creat este Neculai Popa, artist popular vestit. Neculai Popa (1919 – 2010), a fost un cântăreț bisericesc, colecționar pasionat de arta populară autentică, dar și de obiecte folclorice și istorice. Creator popular de măști, el a fost unul dintre numele de referință în arta naivă, devenit cunoscut nu numai pe plan național, dar și european.
Muzeul etno – folcloric organizat în casa sa constituie cea mai interesantă colecție muzeală săteasca din județ, rezultată din dragostea pentru vestigiile trecutului a unui mare amator și creator de artă populară. Acest muzeu reunește deopotrivă, arheologie, numismatică, etnografie, artă religioasă, precum și creații proprii ale colecționarului – măști, sculptură în lemn etc. Alături de soţia sa, a strâns în casa părintească mii de odoare de artă tradiţională din zona Neamţului, obiecte de care doar poveştile ne mai aduc aminte. Dacă doriţi deci să vedeţi pe viu cum s-a scris istoria pe aceste meleaguri, poposiţi măcar o dată în viaţă la casa albă, cu cerdac, de lângă râpa Târpeştilor, unde în adânc încă mai zac urmele străbunilor cucutenieni. Acolo, la muzeu, miile de obiecte ordonate frumos în vitrine, pe pereţi şi în orice colţişor de încăpere vă vor ţine o lecţie despre trecut, despre tradiţii, despre originile noastre ca popor. Casa-muzeu de la Târpeşti pare a fi un décor de poveste ce își așteaptă actorii – personaje. Este albă ca laptele, are canaturi negre, specifice stilului arhitectural al zonei, şi este îngropată în verdeaţa de smarald a vegetației. Sculpturile în lemn de la poartă şi apoi toate personajele sculptate în piatră ce populează curtea largă, ne însoțesc în lumea de basm. Totul a pornit în urmă cu mai bine de 30 de ani, de la o nebunie socotită pe-atunci de consăteni, de a ţine cu dinţii de tradiţiile locului. „M-am gândit să strâng obiecte din popor pe care niciodată nimeni nu s-a gândit să le strângă. Am făcut un cărucior şi umblam cu femeia prin sat să strângem lucrurile vechi de prin podurile oamenilor. Acum avem mulţumire sufletească. Acuma nu mai este ca odată. Eu zic aşa: îmbracă-te cum vrei, dar păstrează tradiţia“, ne spunea meşterul Neculai Popa. Pătimaş în ceea ce priveşte jocul de măşti şi obiceiurile legate de Anul Nou, Neculai Popa şi-a molipsit şi soţia. „La amândoi ne-a plăcut; parc-am fost traşi într-un cântar“, ne mai spunea, râzând, soția sa, Elena Popa. Astăzi, muzeul făcut în propria casă reuneşte circa 20.000 de obiecte, unele lucrate de ei (măşti, sculpturi în lemn şi piatră, costume pentru Anul Nou), altele colecţionate de-a lungul anilor din toate satele din jur. Pe bună dreptate, specialiştii l-au catalogat drept cel mai mare muzeu particular din România.
În dorinţa de a avea la ei acasă muzeul pe care şi-l doreau, soţii Popa au transformat mai întâi căsuţa moştenită de la părinţi în locul care să le adăpostească odoarele. Apoi, încet-încet s-au extins, au mai construit o casă, tot după tipicul ţărănesc tradiţional, şi, acum, cam tot ce este prin ogradă e transformat şi adaptat cum se cuvine pentru expoziţie. Pentru ei, şi-au păstrat doar două camere mai mici, într-o latură a curţii. Turul muzeului începe, aşadar, de la căsuţă, prima transformată în expoziţie muzeală permanentă, în care pot fi admirate obiecte de etnografie, măşti, costume populare din zonă şi sute de sculpturi în lemn – artă naivă. „Asta-i casa bătrânească a socrilor. Are peste 100 de ani şi e făcută din bârne. Aici avem bundiţe, costume, măşti, tăşti de pădurar“, mai explica Elena Popa. Înainte de a intra, un prepeleac „bătrân“, încărcat cu oale pentru lapte, puse la aerisit, aminteşte de vacanțele de vară petrecute la bunici. „Înainte, oamenii aveau câte două-trei vaci de lapte. Nu se colecta, ca acuma. În timpul postului nu se mânca; se aduna şi se mânca după. De aceea, fiecare casă avea şi un prepeleac, unde se ţineau oalele pentru lapte“, ne explica femeia. Înaintând în turul nostru spre ceea ce soţii Popa au numit „Muzeul Mare“, o altă casă din curte, la fel de albă, cu acelaşi cerdac din lemn, negru, decorat cu zeci de oale de lut. De-a lungul vremii, şi această casă a fost extinsă şi amenajată pentru zecile de vitrine și rafturi de expoziţie din interior. De pe pereţi, agățate în cuie, ne rânjesc a voie bună măşti populare de tot felul, unele mai înspăimântătoare ca altele. Casa e plină ochi cu exponate, dar grupate asemeni celor din muzeele consacrate, pe tematici diferite. Câteva odăi sunt dedicate artefactelor arheologice descoperite în zona Târpeşti, pentru că, Neculai Popa a fost și un adevărat arheolog amator. Tot aici se găsesc şi colecţiile de monede şi bancnote din toate ţările lumii, colecţii de arme vechi, colecţii de insigne şi însemnuri.
„Noi am descoperit 20 de aşezări neolitice. Au venit de la Academie, de la Bucureşti, profesori universitari pentru săpături. Profesorii au stat la noi, iar studenţii au fost plasaţi prin vecini. Aici a fost descoperit şi „Gânditorul de la Târpeşti”, asemănător cu cel de la Hamangia. Iaca, e cel din vitrină, cel ghebos; e o copie, pe-acela adevărat l-am dat la Muzeu la Bucureşti“, mai spunea cu haz Elena Popa. Apoi continua: „Astea-s ghiulele de la Cetatea Neamţului, de când s-o bătut Sobieski cu plăieşii, de-o spart zidul cetăţii, astea-s inele cu pecete, aista-i un fragment dintr-o cămaşă de zale, aiestea-s paftale domneşti găsite într-un bordei feudal, asta-i o presă de făcut bani“. Altă încăpere și altă poveste, una după cealaltă. Apoi urmează odaia în care sunt păstrate obiectele specifice păstoritului: doniţa de muls vaca, cofa de adus apă, găleata de muls oile, jugul boilor, bâtele ciobăneşti, costumul cio-bănesc, „luat de pe cioban“, răbojul ciobanului. „Pe răboj, ciobanii treceau numărul oilor date la stână şi câte kilograme de brânză trebuia să le dea oamenilor în schimb. Camaşa ciobanului era vopsită cu scoarţă de arin, să se înroşească. La stână, ciobanul mai dădea şi cu smântână pe ea, de rămânea ţapănă. Putea să ploaie cât de tare; nu intra nici un strop de apă“, ne explica bătrâna. Ceva mai încolo, şirul, nesfârşit parcă, al obiectelor continuă: punguţe pentru bani, opinci, curele şi chimire de piele, oluri (oale) în care se ducea apa la câmp, fluiere, cavalul, buciumul. „Ţin minte că aici, pe deal, aproape de casa noastră, era un cioban c-o stână. Se scula dimineaţa, mulgea oile şi apoi cânta din fluier şi din bucium. Ai noştri ne trezeau şi ne spuneau: Măi, ciobanii au muls şi oile, acuma cântă din bucium, şi voi dormiţi pânâ la amiază?“, îşi amintea soţia meşterului Popa. Următoarea odaie găzduieşte inventarul complet al caselor nemţene, aşa cum erau ele odinioară. Cuptorul cu vatră, laviţe, vase din lut şi lemn întrebuinţate în viaţa de zi cu zi, străchini, linguroaie, masa şi scaunele cu trei picioare, râşniţa pentru măcinat. După ce vezi obiectul, vine imediat și „zicerea” din popor care îl caracterizează: „Bătrânii noştri aveau o vorbă: de mămăligă din râşniţă şi de peşte din undiţă nu te mai vezi sătul niciodată“. Mare minune e şi cu covata de pus porcul la saramură, făcută din lemn şi mare cât un stat de om. În ea, nemţenii de odinioară îşi păstrau carnea de porc pe timpul iernii, că aveau copii mulţi şi traiul era greu. După obiectele de uz casnic vine şi rândul podoabelor: costume de miri, de mireasă, cămaşa de soacră, năfrămile de pus pe capul miresei când se ducea la cununie, brăţări de pus la mână, lada de zestre. Şi muzeul parcă nu se termină. Vin la rând culoarele cu o colecţie impresionantă de pictură naivă, „ca să nu stea păreţii goi, că mă şi temeam să intru pe-aici de pustiu ce era“, o altă odaie cu lăzi de zestre şi port popular tradiţional, o colecţie bogată de fiare de călcat şi ceasornice, lămpi cu gaz şi alte câte minunăţii vechi ce nici cu mintea nu le poţi cuprinde.
Muzeul Popa din Târpeşti se înscrie printre cele mai interesante instituţii de acest gen din ţară, fiind unic prin faptul că este un muzeu personal. Exponate cuprind domenii de interes istoric, arheologic, folcloric, cultural sau etnografic. Aceste obiecte au fost adunate de-a lungul întregii sale vieți, fiind un pasionat al folclorului, tradițiilor și istoriei neamului românesc. Muzeul Popa este vizitat de turiști din întreaga lume, fiind apreciat pentru diversitatea exponatelor. Acestea, în marea lor majoritate țin de viața românilor. Ar fi păcat, români fiind, să nu treceți prin acest minunat sat, care arată ca în descrierile făcute de marele scriitor, Ion Creangă, în ale sale nemuritoare „Amintiri din copilărie”. Aici este o adevărată oază de liniște și relaxare! Se ajunge foarte ușor în Târpești, pe un drum fără incidente, dar înainte de a intra în contact cu impresionantele exponate și a vă lăsa purtați pe aripi de poveste, puteți trece și pe la Casa Memorială „Ion Creangă” și, deasemenea, puteți vedea un mic muzeu în aer liber dedicat poveștilor lui Creangă. Oamenii sunt atât de primitori, atât de amabili și dornici de a-ți povesti despre tot și toate, încât te desprinzi cu greu de aceste ținuturi ale Moldovei. Dl. Nicolae Nic. Popa, urmaşul celor ce au înfiinţat muzeul, întreţine acest muzeu şi se preocupă în continuare de dezvoltarea lui, dorind să lărgească spaţiul expoziţional existent. De asemenea, a construit un nou corp de clădire ce adăposteşte câteva camere de cazare în regim B&B, foarte elegant mobilate şi decorate, în speranţa că veţi vizita într-o zi acest loc minunat şi poate chiar veţi poposi peste noapte, spre a culege amintiri de neuitat!
Lasă un răspuns