„Bunica” de Liliana Smerea Vacaru

Pe ulița copilăriei,
mă mai întorc din când în când,
Chiar dacă azi, ca altădată,
nu pot să mă întorc zburdând!

Același sat! Doar dintre oameni,
sunt mai puțini ca altădată!
Și nu ești tu! Văd printre lacrimi,
același gard, aceeași poartă!

Când uneori îmi amintesc
de anii de copilărie,
Mă văd cum lângă tine cresc
și mi te-nchipui vie!

Cum alergam la pieptul tău,
oricând îmi era frică
Și cum în brațe mă prindeai
și m-alintai bunică!

Cu ochii-n lacrimi mă întorc,
dar nu-i ca înainte!
Chiar de-ai plecat de-atâta timp,
eu nu te-am șters din minte!

Rămâi ca o icoană sfântă,
pe care o voi purta în gând,
Din când în când voi mai veni,
să îți aduc lumină la mormânt!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*