În Podgoria Drăgăşani au descoperit un tezaur de monede romane din argint

Tinerii iubitori de istorie din Drăgăşani, respectiv Răzvan Marius Stănescu, Anghel Teodor şi Valentin Daniken Iordache, au descoperit în anul 2016 pe dealul Podgoriei Drăgăşani, aflat în perimetrul localităţii, un număr de 242 monede antice romane (dinari republicani). Drăgășaniul este un municipiu din județul Vâlcea, din Oltenia. Este format din localitățile Drăgășani (reședința), Capu Dealului, Valea Caselor, Zărneni și Zlătărei, fiind localizat la limita de sud a județului, pe terasele de pe partea dreaptă a râului Olt, la 53 km de Râmnicu Vâlcea. Sub aspect geomorfologic, teritoriul localității se situează în marea unitate a Podișului Getic, subdiviziunea Valea Oltului. Terasele Oltului pot fi observate cu ușurință: prima terasă este dominată de clădirea primăriei unde se află și partea centrală a localității; a doua terasă având ca punct de reper clădirea maternitații; și a treia terasă dominată de clădirea „Institutului de Cercetări Viticole” cu plantațiile de viță de vie aferente. Altitudinile cresc de la est la vest: la nivelul Oltului altitudinea este de circa 135 m, în zona luncii de 145 m (la stadion), în zona centrală de circa 160 m, pentru ca în vârful Dealului Viilor să atingă 308 m.

Teritoriul municipiului este străbătut de două cursuri de apă: râul Olt în partea de est și pârâul Peșceana la sud. Pe cursul râului Olt a fost amenajat lacul de acumulare Drăgășani (828 ha în suprafață, 48 milioane mc apă în volum). Continuitatea vieții pe teritoriul actualului municipiu este pusă în evidență de siturile arheologice din cartierul Bârsanu, unde săpăturile efectuate arată organizări umane încă din paleolitic, neolitic și epoca bronzului. La circa 60 km de Drăgășani au fost găsite urme de umanoizi de acum 2.000.000 de ani, cele mai vechi din Europa, la Bugiulești, comuna Tetoiu. Localitatea s-a aflat pe unul din drumurile romane importante și anume pe drumul care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei – județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului, castrul roman Arutela (Călimănești – județul Vâlcea) și către Transilvania. Acest drum și traseul său este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană). Cea dintâi atestare documentară a localității este 7 iunie 1535, dintr-un hrisov al domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă de la Slatina care arată:„ jupânul Fârtat pârcălabul și fiii lui, ca să-i fie în Lălești și Drăgașani și în Murgești, pentru că i-au fost bătrâne și drepte moșii de moștenire.” Și despre cartierele componente ale municipiului, înainte sate din vecinătatea vechiului târg, există atestări documentare: cartierul Momotești datat 12 iulie 1527 într-un hrisov al lui Radu de la Afumați; Zlătărei (fostă comună) în 1519 într-un hrisov al lui Neagoe Basarab; Gârdești la 3 iunie 1519, în cartea lui Mircea Vodă. Principala ocupație a locuitorilor a fost și este cultivarea viței de vie și prelucrarea strugurilor. Renumele viilor și vinului de Drăgășani a fost întotdeauna la loc de cinste. De Drăgășani, ca târg putem vorbi din a doua parte a secolului al XVIII-lea. Comerțul cu vin a adus venituri semnificative localnicilor de-a lungul timpului. Prin activitatea intensă defășurată pentru îmbunătățirea producției și descoperirea unor soiuri noi de viță de vie, podgoria Drăgășani a devenit una din cele mai renumite podgorii din România. În podgoria Drăgășani au fost cultivate peste 60 de soiuri locale, autohtone și străine. La ora actuală podgoria Drăgășani se întinde pe o suprafață de 16.000 de ha, care include și suprafețe viticole limitrofe județului Vâlcea (podgoria Sâmburești). Activitatea de vinificație, care în trecut era realizată de o singură mare întreprindere, s-a divizat în prezent între producători individuali și mai multe case de vinuri. Tot pe raza municipiului se află „Institutul de Cercetări Viticole”.

Comoara scoasă la lumină din zona „Dealul Prundenilor” a fost predată, conform legislaţiei în vigoare, Muzeului de Istorie a României din București, la propunerea Guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Tezaurul a fost descoperit în zona vechiului drum roman cunoscut ca și „Drumul domnului de rouă”, folosit mai nou şi de pandurii lui Tudor Vladimirescu, porniți spre capitală. Demn de menţionat este şi faptul că, din studii istorico-arheologice de dată recentă, reiese că la Prundeni s-ar mai afla şi alte comori încă ascunse. „Vorbim de situri din epoca bronzului, situate în zona cimitirului vechi din satul Călina, situate pe un deal din apropierea DN 64 şi actuala stradă Drumul Viilor. Legenda spune că aici, în Noaptea Învierii, deasupra mormintelor apare o lumină specifică, întocmai ca cea de la Ierusalim”, ne spune edilul localității, Ion Horia Horăscu. Primarul mai susţine că, nu cu mult timp în urmă, cercetătorii de la Muzeul de Istorie Vâlcea au dorit să deschidă un şantier arheologic în zonă, însă din lipsa surselor de finanţare, ideea a fost abandonată.

Denarul (dinarul; din latină denarius, italiană denaro) era una din monedele de bază a sistemului monetar roman. Era vorba despre o mică monedă de argint, având o greutate de 3 – 4 grame, în funcție de epocă. Moneda de argint pe care o numim în latină denarius a fost creată de Roma în anul 212 î.Hr., pentru a finanța Al Doilea Război Punic, care a opus Roma Antică Cartaginei, între anii 218 î.Hr. – 201 î.Hr. Termenul a supraviețuit căderii Imperiului Roman și a continuat să fie folosit în epoca carolingiană, chiar până la Revoluția Franceză, în cadrul sistemului monetar livre-sou-denier, folosit sub Vechiul Regim din Franța. În Evul Mediu, un denier valora 1/12 dintr-un sol, adică 1/240 dintr-o livră. În practică, un denier corespundea unei mici monede de bilon de circa 1 gram. Termenul latinesc denarius se află la originea denumirilor unor monede (dinar-ul / denar-ul), folosite până în zilele noastre în unele țări din Europa (în Serbia, din 1920, în Croația, în Republica Macedonia, din 1993), precum și în numeroase țări din Maghreb și în Orientul Mijlociu.

Tezaurul descoperit la Drăgășani, după un prealabil proces de restaurare și conservare, va intra în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României din București. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*